29 iunie - ultimele știri
La 29 iunie 1819 s-a născut omul politic Nicolae Bălcescu, iar în anul 1873 s-a născut arhitectul Petre Antonescu. În aceeași zi, dar în anul 2017, Mihai Tudose a fost învestit în funcția de prim-ministru.
Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel, ziua când se scutură merii. Ce e interzis să faci în 29 iunie
Apostolii Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună în ziua de 29 iunie pentru că au murit în aceeaşi zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşate de împăratul roman Nero.
Credincioşii au „lăsat sec“ duminică, 19 iunie, pentru postul Sfinţilor Petru şi Pavel, care ţine până în ziua de 29 iunie. Cele 10 zile de interdicţii sunt cunoscute în popor şi sub denumirea de Postul Sânpetrului.
Credincioşii intră duminică, 3 iunie, în postul Sfinţilor Petru şi Pavel, care ţine până în ziua de 29 iunie. Cele trei săptămâni de interdicţii sunt cunoscute în popor şi sub denumirea de Postul Sânpetrului.
Ultimele două reprezentaţii din acest sezon ale spectacolului "Dineu cu proşti", cu Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru, vor avea loc pe 29 şi 30 iunie, la Teatrul Tineretului din Bucureşti (Palatul Naţional al Copiilor).
Preşedintele Traian Băsescu a a subliniat astăzi, în contextul Zilei Imnului Naţional, că 29 iunie este un bun prilej de a înţelege cât de important este să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale, pentru că la temelia unui stat puternic stă î...