Risc, amenințare și pericol. Unde suntem cu Rusia lui Putin în raport cu NATO și România de astăzi

Am asistat în ultima perioadă la un potop de discuții, poziții și abordări care au aruncat pe masa publicului noțiuni și concepte amestecate, abordări politice și limitări ale acceptabilității publice ale unor realități în an electoral, toate scufundate într-o mare masă de confuzie și necunoaștere. Așa se întâmplă când politicul intră peste meseriile ce se ocupă de lucrurile sensibile precum temele păcii și ale războiului, tot astfel cum se întâmplă atunci când abordarea profesională a armatei și studiilor militare coboară în arena comentariilor imunde de social media și politizărilor fără motiv. Este motivul pentru care am făcut astăzi această distincție conceptuală, dar și o analiză a raportului între profesionalism, studii și cercetări respectiv politica în an electoral. Cu toate riscurile pe care intrarea clarificatoare într-o asemenea controversă le reprezintă prin miza pe care unii ar putea-o identifica aici.

Nu suntem în pericol de război astăzi FOTO Shutterstock

Concepte din studiile de securitate și cuvintele similare din limba română

Ca să fie foarte clar, în aparenta dispută, sau măcar controversă între declarațiile Șefului Apărării din România, generalul Gheorghiță Vlad și Premierului României, Marcel Ciolacu, pescuitorul în ape tulburi, Valeri Kuzmin, Ambasadorul Rusiei la București a găsit cu cale să împingă lucrurile nici mai mult nici mai puțin decât spre specularea unei rupturi între conducerea politică și cea militară a statului în care este reprezentat. Dar pentru un cititor atent al elucubrațiilor pomenitului diplomat, campion al chemărilor la MAE pentru proteste față de ieșirile sale publice contondente și fără deferență față de statul român acreditar, vedem foarte clar chiar mai mult, faptul că ambasadorul continuă amenințările la adresa României și a planurilor sale strict defensive prin referirea la măsurile pe care le va lua Rusia, nici mai mult nici mai puțin decât confirmând amenințarea pe care o reprezintă acest stat, fapt menționat în fiecare declarație finală a unui summit NATO de la cel din Newport Beach, Țara Galilor din 2014, de la anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă asupra regiunilor Donetsk și Lughansk din Estul Ucrainei, și până astăzi.

Ceea ce vreau să spun este că, dincolo de exegeți și alte interpretări apocrife, ambii oficiali români au dreptate. Cu nuanțele de rigoare și formulările mai stricte care puteau limita interpretările nepotrivite. Doar că feliile de spațiu public cărora li se adresau erau sensibil diferite. Și aici este și locul unde trebuie să facem diferențele între pericol, risc, amenințare, respectiv pregătirea de război și intrarea într-un război.

Riscurile și amenințările sunt componente clasice ale panopliei de concepte din spațiul studiilor de securitate. Iar definițiile conceptelor nu se suprapun pe deplin cu definițiile din Dicționarul Explicativ al limbii române, nici măcar cu percepția generală publică a acestor cuvinte. Astfel, riscul e o potențialitate în raport cu o posibilă evoluție, dar care nu are elemente credibile concrete și imediate în momentul respectiv pentru ca faptul să se consume în realitate. Amenințarea are un grad de relevanță și probabilitate mult mai important, este, deci mai posibil să aibă loc evenimentul negativ vizat, dar nu este un fapt, nici o certitudine. Aici sunt întrunite toate condițiile unei acțiuni, ba mai mult, acțiunea a avut deja loc în mod concret în apropierea geografică și temporară. În ambele cazuri, orice stat serios, responsabil de securitatea cetățenilor, a teritoriului și a valorilor democratice pe care le profesează, trebuie să se pregătească și să le confrunte.

Pericolul deși este din altă familie de cuvinte oarecum sinonime, în plan conceptual desemnează aproape o posibilitate, un act cu grad de probabilitate extrem de ridicat. Este o potențialitate apropiată certitudinii, doar că, temporal, nu s-a petrecut. Iminența este discutabilă, nu însă și probabilitatea crescută care stârnește îngrijorarea îndreptățită. În caz de pericol, pregătirea trebuie deja să fi fost făcută, să existe instrumentarul pentru a face față evenimentelor nocive care afectează fundamental și major securitatea națională, iar instrumentarul trebuie pregătit din fazele anterioare, când riscul s-a precizat iar amenințarea este directă și palpabilă. (Recunoaștem aici că traducerea directă din limba engleză face înțelegerea conceptelor lansate în spațiul public și mai discutabilă, necesitând nuanțe importante pentru a nu se confunda cu sensul propriu al acelorași cuvinte folosite în mod obișnuit)

Amenințarea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung

Acum, după toate regulile și criteriile din studiile de securitate, războiul pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung este o amenințare la adresa întregului flanc estic al NATO, deci, potrivit regulilor articolului 5, pentru întreaga Alianță. O amenințare anunțată de șeful Comitetului Militar aliat cu vreo lună în urmă, de ministrul Apărării german, de șeful armatei și un număr de oficiali britanici, de suedezi, olandezi, danezi etc. Cre au anunțat cu toții că trebuie să ne pregătim să confruntăm o eventuală asemenea situație. Asumarea politică a acestei amenințări de securitate – nu mai este risc, pentru că este un fapt care s-a produs și se produce chiar astăzi în apropierea geografică a flancului Estic al NATO – Alianța și statele membre trebuie să se pregătească. Să planifice forțele necesare, capabilitățile, să-și schimbe și să-și adapteze doctrinele, să adapteze planurile de contingență.

Acest lucru s-ar putea pronunța, în limba engleză și, firește, tradus în română și în termenii pregătirii de război. Doar că în limba română, în limbajul obișnuit, în percepția publică curentă, asta înseamnă cu totul altceva, gravitatea este de altă natură și presupune că, deja, există datele că războiul vine, iminent, peste noi. Ceea ce nu e cazul! Nici măcar pronunțarea actorului, Rusia, nu face parte din lista elementelor de lansat public, din punct de vedere diplomatic și la nivelul de responsabilitate al oficialilor fiind evitat numele autorului amenințării. Desigur, se poate face oricând referire la citate din documentele NATO comune adoptate, care notează explicit aceste lucruri, atribuiri și responsabilități, calificări și acuzații.

Rusia nu are o altă armată pe undeva, ascunsă, ca să înceapă mâine un război cu NATO sau cu un stat membru. Se chinuiește de 6 luni și pierde zeci de mii de oameni pentru a lua o localitate distrusă complet, Avdiivka, și nu a reușit încă, deși trimite valuri umane, de „infanterie dispozabilă”, pentru a clama o victorie la alegerea fără contracandidat a lui Putin pentru un nou mandat prezidențial, la 17 martie. A pierdut peste 315.000 de oameni, ne-o spun datele Institutului de Studierea Războiului(ISW) și cam tot ce avea din armata profesionistă cu care a început războiul, la 24 februarie 2022. Însă are matricea pentru a umple acest gol și, dacă trec și alegerile prezidențiale, nu îl mai împiedică nimeni pe Putin să decreteze mobilizare generală și să transforme economia Rusiei în economie de război, cu posibilitatea rechiziționării a tot ce e necesar pe front.

Rusia are nevoie de 6 ani, spune Petraeus, 5 ani, Pistorius, 5-7 ani am estimat eu, cel mai optimist este Ministerul britanic al Apărării cu 8 ani, pentru a avea o armată pregătită și capabilă să facă un pas înspre țările NATO. A amenințat statele Baltice, Polonia, România, statele scandinave, pe diferite voci, deci nimic nu poate face să excludem o asemenea posibilitate undeva, în viitor. Dar se va întâmpla acest lucru? Firește că ne dorim să prevenim, iar aici vine elementul de pregătire, de planificare, de construcția unei apărări care să asigure descurajare. Si vis pacem, para bellum, spunea latinul. Dacă vrem pace să ne pregătim de război. Adică să pregătim să arătăm unui virtual posibil inamic că suntem pregătiți, deci să-l descurajăm să nu riște și să ne atace. Nu să lansăm războiul, dar să ne pregătim să contracaarăm un eventual război. Acesta este sensul afirmației privind pregătirile de război. (De altfel, ele se petrec, în acest sens, de vreo doi ani, iar cel mai mare exercițiu NATO, Steadfast Defender 2024, cu 90.000 oameni, inclusiv pe teritoriul României, vizează exact pregătirea, antrenarea comună a aliaților, dar și lansarea semnalului că suntem pregătiți!).

Nu suntem în pericol de război azi. Nici nu trecem la mobilizare sau la armata obligatorie

În egală măsură, nu suntem în pericol de război azi! Are dreptate, aici premierul și ministrul Apărării Naționale. Iar când vorbește despre faptul că nu ne pregătim de război, acest lucru nu înseamnă că ignorăm o amenințare posibilă, în viitor. Doar că lăsăm profesioniștii în studii de securitate, studii strategice, relații internaționale, specialiștii militari și armata română profesionistă să elaboreze scenariile diverse, să planifice formulele necesare pentru apărare, și să decidă necesitățile inclusiv de modificare a legislației – așa cum a cerut-o în repetate rânduri, de ani de zile, Ministerul Apărării și șefi ai Apărării succesivi, și nu a făcut-o organismul legislativ. Nimeni nu-și poate permite să nu dea Armatei ceea ce are nevoie pentru a putea să-și îndeplinească rolul și obiectivele sale, apărarea țării, a cetățenilor, a teritoriului, a valorilor noastre democratice, pentru care au luptat și murit oamenii în decembrie 1989.

Motivul declarației – deși merita nuanțe mult mai atente de formulare și ton, mai ales când a fost repetată – vizează, evident evitarea panicii pe care o declarație directă că ne pregătim de război o poate reprezenta. Nu e panică, nu este azi, și ne pregătim să avem cu ce și cu cine să ne apărăm. Nu e cazul să ne fugă investitorii, nici să ne facem pașapoartele valabile. Ucraina nu a căzut, se apără și atacă cu succes la linia de contact, în Marea Neagră, în Nord Est – zonă pe care o domină iar Rusia nu o mai accesează – coridorul de tranzit funcționează fără voința Rusiei, care și-a retras navele din Crimeea care este vizată constant de lovituri la centre de comandă și control, depozite de muniție și combustibili, rute și infrastructură de transport etc. Nu se pune problema, iar probabilitatea rămâne, astăzi, scăzută. Dar așa cum Marea Britanie, Germania, Suedia și mai toate statele flancului Estic se pregătesc să prevină prin pregătire și descurajare un război, tot așa trebuie să ne pregătim și noi și să contracarăm orice posibilitate, oricât de mică, pentru a avea, undeva în viitor, vreo surpriză. E în atributele fundamentale ale statului și autorităților române.

Și nu, nu trecem la armata obligatorie. Nu suntem pregătiți, nu există infrastructura necesară, nu există susținere și acceptabilitate publică și nu există, normal, nici voință politică. În plus, nu există eficiență în recrutarea generală. Ministrul Apărării a anunțat 20.000 de locuri de voluntari deschise pentru anul acesta. Legea de pregătire a voluntarilor și constituire a rezervei e corectă pentru că nu poți să arăți că ești pregătit în fața unui război pe scară largă, de mare intensitate, dacă nu ai rezerve și oameni care știu ABC-ul războiului. Nu că vor ajunge vreodată, Doamne ferește, să lupte în asemenea confruntări.

Pe de altă parte, Armata secolului 21 arată puțin diferit de cea a secolului anterior și a războaielor mondiale. Sigur, nu poți face față fără armata clasică, militari antrenați, experimentați, pregătiți. Dar, așa cum vedem în Ucraina, pe teren, armata actuală este o sinergie de culturi și ocupații în care o parte importantă sunt IT-iști și operatori de drone, care se trezesc târziu, sunt mai puțin disciplinați, dar conduc războiul și creează inovații noaptea, fiind instrumentali în distrugerea forțelor blindate ruse și a navelor de toate calibrele, în aer, pe apă și submarin; o altă parte la fel de importantă o reprezintă fizicienii și inginerii eletroniști, cei care construiesc inovațiile războiului electronic și contracarării acestuia; o altă parte importantă sunt profesori, cercetărori și specialiști în studii strategice și de securitate, cei care învață lecțiile războiului din Ucraina și concep noile strategii ale viitorului luptelor în secolul 21, pregătind programele după care armata se înzestrează, se pregătește și va lupta. Și așa mai departe.

Cred că astfel de neînțelegeri și interpretări trebuie evitate. Și o putem face în câteva moduri foarte clare: să dăm armatei, cu curaj, chiar în an electoral, elementele de care are nevoie. Să adoptăm legile securității naționale, un pachet pendinte de mai bine de 10 ani, care a trecut prin nenumărate revizuiri, dar a lăsat domeniul să funcționeze după regulile vechi, unele dinainte de Constituție. Să reconfigurăm contractul social cu cei aflați sub arme, la jurământ, sub drapel pentru a le reda demnitatea, prestigiul și recunoașterea în societate.

Declarația Sefului Apărării s-a dorit un apel la responsabilitate și sprijin, într-un moment evident de criză și război în vecinătate, așa cum declarația premierului s-a dorit un apel la rațiune, liniște și echilibru, evitarea panicii și a incertitudinii în an electoral. Ambele poziții sunt legitime și bine venite. Diferența de nuanțe și formulări deschise interpretărilor trebuie eliminate, pentru a nu permite unui Kuzmin să devină actor în poltiica internă din România, în an electoral. Și cu extremiști populiști pescuind prin voturile românilor mai slabi de înger.