Războiul Europei sau un joc cu sumă zero (!?)

Deși războiul din Ucraina nu este un simplu joc de cărți, merită să încercăm să facem un bilanț al mâinii tuturor, nu în ultimul rând pentru că așa va aborda Trump negocierile în timp ce trimișii săi se întâlnesc cu omologii ucraineni în Arabia Saudită. 

Am să încep acesta articol cu discuția din Biroul Oval între Trump și Zelenski. „Nu aveți cărțile în acest moment”, i-a spus președintele american Donald Trump, președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, la o conferință de presă înflăcărată derulată în Biroului Oval, vineri pe 28 februarie.

„Cu noi, trebuie să ai cărți.” „Nu joc cărți”- a răspuns Zelenski-”Vorbesc foarte serios, domnule președinte”. Deși războiul din Ucraina nu este un simplu joc de cărți, merită să încercăm să facem un bilanț al mâinii tuturor, nu în ultimul rând pentru că așa va aborda Trump negocierile în timp ce trimișii săi se întâlnesc cu omologii ucraineni în Arabia Saudită.

Ucraina are cea mai slabă mână la masă. După cum a precizat Trump și emisarii săi, Washingtonul nu este înclinat să susțină Kievul pe termen nelimitat. Principalele obiective ale lui Trump sunt să obțină o rentabilitate a investiției pe care au făcut-o Statele Unite în sprijinirea Ucrainei și să asigure încheierea rapidă a războiului care să nu facă o implicare suplimentară a SUA în acest sângeros conflict. Acest lucru lasă Ucrainei doar câteva cărți de jucat, inclusiv semnarea unui acord cu minerale critice (proclamat de secretarul de Trezorerie al SUA Scott Bessent drept „parteneriat economic”) și lăudat public de Trump.

Ucraina ar putea încerca, de asemenea, să obțină sprijin european, dar europenii nu pot face mai mult de cât fac americani, cel puțin pe termen scurt. Bogăția minerală a Ucrainei este considerabilă: conform datelor ONU, țara deține cinci la sută din rezervele totale de minerale din pământuri rare ale lumii (Statele Unite, prin comparație, dețin doar unul până la două procente, chiar dacă este de douăsprezece ori mai mare).Putin, la rândul său, are cărți bune și, mai important, poate crede că timpul este de partea lui.

Rusia deține aproximativ 20 la sută din teritoriul Ucrainei, iar Putin nu și-a modificat cerințele față de Ucraina de mai bine de trei ani: menținerea în afara NATO, păstrarea teritoriul ucrainean pe care Rusia îl controlează, demilitarizarea și denazificarea Ucrainei (cod pentru-instalarea unei marionete pro-Rusia la Kiev) şi ridicarea sancțiunilor anti-Rusia. Apoi urmează europeni: odată cu retragerea Americii de la angajamentele de lungă durată, Europa încearcă să umple golul, nu numai în Ucraina, ci și pe continent, în general. S-au trezit la realitatea că agresiunea lui Putin, împreună cu angajamentul lui Trump față de „America mai întâi/America First”, ar putea cere în cele din urmă Europei să continue reformele – ale economiei, ale reglementărilor și ale cheltuielilor pentru apărare – care au fost necesare de mult timp, dar care nu au fost niciodată realizate. Pentru a susține un viitor acord de încetare a focului, liderii europeni încep, în sfârșit, să discute serios despre confiscarea a peste 200 de miliarde de euro din activele înghețate ale băncii centrale ruse, ca răspuns la potențialele încălcări din Rusia. Ei au refuzat să facă acest pas până acum, invocând preocupări juridice și economice. Dar, după cum a spus ministrul britanic de externe David Lammy, ar putea fi timpul să trecem de la „înghețarea bunurilor la confiscarea bunurilor”. Și iată că vine timpul pentru o nouă rundă de pariuri. Care este rezultatul final al Ucrainei, atât cu Statele Unite, cât și cu Rusia? Ce rol va juca Europa?

Putin la Casa Albă(!?)

Singurul câștigător al luptei  de la Casa Albă a fost Vladimir Putin. Sunteți de acord? Cred că este cu siguranță adevărat că prezența lui Putin se simțea în acea încăpere, în Biroul Oval. Putin are o viziune foarte puternică asupra Europei și asupra lumii, una pe care a cultivat-o încă din 1989, când el și tovarășii săi din KGB ardeau documente în Republica Democrată Germană la Dresda, în timp ce restul lumii sărbătorea căderea Zidului Berlinului. Putin vrea ca influența SUA în lume să fie retrasă; vrea ca puterea rusă în Europa, în special în Europa de Est, să fie restabilită; vrea ca Rusia să fie din nou o superputere. El vede în Trump posibilitatea ca în sfârșit visul său să fie realizat. Și Trump, desigur, are un vis. El are o viziune asupra unei relații dintre SUA și Rusia, poate bazată pe tranzacții economice, poate pe baza altor tipuri de tranzacții. Își imaginează o ceremonie în care el și Putin și poate chiar Xi Jinping semnează un acord și împart lumea. Și asta, desigur, coincide cu exact ceea ce își dorește Putin.

Președintele Zelensky le stă în cale. Adică, la momentul primului său mandat, Trump era încă mai mult sau mai puțin ghidat de oameni experimentați de dreapta, conservatori, dar care totuși doreau să guverneze în cadrul regulilor care fuseseră stabilite de 80 de ani. Deci, atunci când a negociat un acord comercial, a fost făcut într-un mod care a ajutat ambele părți să iasă victorioase. Dar acum totul s-a schimbat. Trump nu a iubit niciodată UE. El a urât de fapt UE încă de la început, dar știa că trebuie să aibă de-a face cu ea. L-a numit pe președintele de atunci al Comisiei Europene un criminal brutal, Jean-Claude Juncker, pentru că era un bun negociator și a negociat o înțelegere bună.Eu cred că Europa este acum trezită într-o lume nouă și cred că liderii europeni înțeleg că aceasta este în fapt o situație nouă. Cred că vom vedea, în curs de dezvoltare în jurul Ucrainei, un fel de coaliție a celor dispuși, care poate să includă și alte țări non-europene. Și vom vedea o nouă etapă a negocierilor cu Statele Unite.

Europa și noile opțiuni de securitate

Având în vedere semnalările repetate ale lui Trump în diferite luări de poziție sau conferințe de presă, disputele publice cu Zelenski și acum suspendarea efectivă a ajutorului militar al SUA pentru Ucraina, presiunea asupra Europei a crescut exponențial. Fostul ministru de externe ucrainean Dmitro Kuleba susține într-un articol de opinie din cotidianul New York Times că ”războiul dintre Rusia și Ucraina este acum lupta Europei”.

”O serie de summituri de urgență privind Ucraina, în care liderii europeni s-au reunit la invitațiile președintelui francez Emmanuel Macron și a prim-ministrului britanic Keir Starmer, sunt evoluții binevenite”, scrie Kuleba.

Macron a cerut un armistițiu de o lună, iar Franța și Marea Britanie încearcă să formeze o „coaliție a celor dispuși” să trimită trupe europene în Ucraina (niciun alt lider european prezent la summitul de la Londra de duminică, 2 martie 2025, nu s-a angajat să trimită trupe, după cum notează Le Monde). Pârghia lui Trump pentru a face pace în Ucraina sunt armele și banii, ambele de care Ucraina are nevoie pentru a-și susține lupta. Europa la rândul ei are și ea pârghii. 

Europa ar putea smulge cărțile din mâinile președintelui american în două mișcări: să ofere un acord alternativ cu privire la mineralele Ucrainei (ceea ce pare puțin probabil, dar sunt zăcăminte care pot fi exploatate alături de americani) și să confiște dobânzile activelor înghețate ale Rusiei pentru a le folosi pentru a finanța producția și cumpărarea de arme - inclusiv dobânzile la activele Rusiei din Statele Unite, dacă doresc. Uniunea Europeană, Marea Britanie și Norvegia nu ar putea înlocui în totalitate Statele Unite ca susținători ai Ucrainei, dar acești pași pragmatici făcuți acuma ar ridica instantaneu rolul Europei și ar oferi Ucrainei spațiul de care are nevoie. Ucraina are propriile sale capacități militare care pot fi întărite dar va suferi foarte mult fără armele SUA dacă linia de aprovizionare nu va fi restabilită. După cum a raportat luni CNN, armata americană a suspendat și operațiunile cibernetice ofensive ale Pentagonului împotriva Rusiei, potrivit unui înalt oficial american. 

Pauza în operațiuni și planificare de la US Cyber Command, unitatea cibernetică ofensivă și defensivă a armatei, vine în momentul în care administrația Trump a căutat o destindere mai largă cu Rusia, la trei ani de la războiul Moscovei împotriva Ucrainei. Cyber Command a fost înființat în urmă cu mai bine de un deceniu, parțial pentru a răspunde amenințărilor din partea Rusiei și a altor puteri străine. Comandamentul s-a maturizat considerabil încă de la înființare, devenind o forță puternică de câteva mii de agenți informatici care desfășoară misiuni ofensive și defensive. De la baza sa din Fort Meade, Maryland, alături, ca locație, de Agenția Națională de Securitate, Cyber Command a devenit tot mai mult un instrument de proiecție a puterii SUA. Comandamentul a trimis specialiști la aliații din întreaga lume pentru a încerca să-i ajute să se apere împotriva amenințărilor din partea infractorilor cibernetici și a spionilor. Această deplasare de specialiști include o călătorie în Ucraina în decembrie 2021, în așteptarea invaziei pe scară largă a Rusiei, pentru a ajuta Kievul să se pregătească pentru un atac cibernetic rus. La câteva luni după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Cyber Command/ Comandamentul Cibernetic a confirmat că s-a angajat activ în a ajuta Ucraina să se apere de atacurile cibernetice. SUA mai are o agenție US Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (Agenția de Securitate Cibernetică și Infrastructură) care este găzduită în Departamentul pentru Securitate Internă (Homeland Security) și care a comunicat că „Misiunea sa este de a apăra împotriva tuturor amenințărilor cibernetice la adresa infrastructurii critice din SUA, inclusiv din partea Rusiei. Nu a existat nicio schimbare în postura noastră”. 

Agenția și-a deschis porțile în 2007 ca Direcția Națională de Protecție și Programe a Departamentul pentru Securitate Internă din SUA. Odată cu actul legislativ apărut în 2018, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Infrastructură, a primit noi zone de acțiune pentru a include rolul său în asigurarea alegerilor și a recensământului, gestionarea evenimentelor naționale speciale de securitate și răspunsul SUA la pandemia COVID-19. De asemenea, a fost implicat în securitatea rețelei 5G și în consolidarea rețelei americane împotriva impulsurilor electromagnetice (EMP). 

Despre președinția Trump 2.0

Citind presa în zilele aceste, în Europa, atacul asupra președinției Trump ia forme diferite. Am să dau și un exemplu pentru o viziune a Americii lui Trump. Pentru acesta putem apela la un discurs viral, în Senatul francez, susținut de Claude Malhuret, președintele grupului Independent de centru-dreapta. Washington a devenit „curtea lui Nero”, o tragedie atât pentru SUA, cât și pentru lume, a spus Malhuret. „Aceasta nu este o deriva iliberală. Este începutul cuceririi democrației.” 

Nu toată lumea îl vede pe Trump așa. Într-un eseu, Nadia Schadlow profesor la Institutul Hudson (fostă consilieră adjunctă pe probleme de securitate națională a SUA în prima administrație Trump), compară perturbația lui Trump cu cea a lui Richard Nixon, care a apreciat echilibrarea constantă a puterii globale în scopul asigurării intereselor SUA – și care s-a confruntat cu o lume aflată la o răscruce similară.

„În primul său raport către Congres-scrie Schadlow, el a observat că modelul politicii internaționale se schimbă. După cum a văzut-o, provocarea omului de stat a fost să înțeleagă natura acelei schimbări, să definească obiectivele Americii pe măsură ce se desfășurau și să stabilească politici pentru a le atinge.” Printre schimbări: Europa și Japonia își revin după devastările celui de-al Doilea Război Mondial, URSS dobândise un arsenal nuclear formidabil, Germania de Vest căuta echilibrul între URSS și Occident, iar între URSS și China comunistă se iveau crăpături”. 

Cu toate criticile generate de perturbația lui Trump, actualul președinte american pare să fie pe cale pe care o susține Schadlow. ”În timpul primei sale președinții, Trump a finalizat politicile avansate menite să îndepărteze țara de interdependențele globalizării, în special de dependența de China”, scrie Schadlow.

„Practicile comerciale neloiale ale Beijingului și controlul asupra lanțurilor critice de aprovizionare au dus la condiții economice negative pentru poporul american și i-au degradat securitatea. Granițele deschise au dat putere cartelurilor de droguri și au favorizat fluxul de narcotice în Statele Unite, ucigând zeci de mii de americani în fiecare an. Islamul radical a continuat să reprezinte o amenințare în țară și în străinătate. Astăzi, aceste eforturi rămân nefinalizate. Trump a câștigat realegerea în 2024, parțial pentru că americanii credeau că schimbările pe care Trump începuse să le abordeze și să le gestioneze trebuie să fie finalizate”- concluziona Schadlow

Ce ar trebui să înțeleagă Europa despre ”Doctrina Trump 2.0”

Ce face președintele Trump? Aceasta este, fără îndoială, cea mai importantă întrebare din lume în acest moment - și poate cel mai greu de răspuns. Cuvintele și acțiunile lui Trump par să se învârte în jurul unei idei centrale: lumea este un joc cu sumă zero.

Cine plătește cel mai puțin în ”pot” este învins; cine plătește cel mai mult este câștigătorul. Dar cea mai mare parte a ordinii internaționale postbelice se bazează pe ideea că lumea este un joc cu sumă pozitivă: o colecție de sisteme suprapuse de care beneficiază toți cei care participă la ele, chiar dacă costurile și beneficiile participării nu sunt distribuite în mod egal. Acest concept de sumă pozitivă este un fundament al comerțului internațional, al dreptului internațional și al alianțelor internaționale care au fost motoare ale prosperității și păcii de decenii - și într-adevăr al democrației însăși. 

Începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au fost o ancoră puternică a acestui sistem. Dar Trump a semnalat că joacă un joc foarte diferit. Începând cu anii 1980 (atunci când a cumpărat pagini de ziare și a criticat Japonia), cuvintele și acțiunile sale au sugerat că el acordă puțină valoare dinamicii sumelor pozitive. Acolo unde alții văd că jocuri cu sumă pozitivă generează câștiguri pentru toți, el pare să vadă doar câștigători și învinși cu sumă zero. Și acum, la al doilea mandat, acea viziune asupra lumii pare a fi un motor principal al politicii sale externe. Asta înseamnă deja o schimbare a normelor, alianțelor, piețelor și economiilor. În viziunea sa asupra lumii, orice țară care importă mai mult decât exportă este un învins, iar orice țară cu un excedent comercial este un câștigător. El a inițiat tarife mari împotriva celor mai mari trei parteneri comerciali ai SUA: Mexic, China și Canada și a amenințat că va face în curând același lucru împotriva Uniunii Europene (în realitate, există puține dovezi că tarifele pot reduce deficitele comerciale).

Un lucru este clar: democrația este poate cel mai bun joc cu sume pozitive. Democrația poate supraviețui ca sistem de guvernare doar atunci când politicienii cred că ar fi mai bine să respecte regulile jocului. Trump amenință multe dintre relațiile de lungă durată ale Statelor Unite, transformând prietenii în adversari și punctele forte în puncte slabe. Înțelegerea acestei gândiri cu sumă zero ajută la explicarea abordării administrației Trump față de comerțul global, politica sa externă achizitivă și extractivă, prietenia sa față de multe regimuri autocratice și ostilitatea față de democrațiile liberale.  Cert Trump joacă un joc cu sumă zero iar cine nu înțelege se va confrunta cu o mare dezamăgire. În teoria jocurilor un ”joc cu sumă nulă” sau joc cu ”sumă zero” descrie o situație în care câștigul unui participant este perfect echilibrat de pierderea unui alt participant.

Post Scriptum: Europa se străduiește să se adapteze la această nouă realitate strategică. Premierul britanic pledează pentru înființarea unei forțe de menținere a păcii formată din forțe armate din mai multe țări europene și din Commonwealth (o „coaliție a celor dispuși”) pentru a susține o potențială încetare a focului între Ucraina și Rusia. Macron își arată disponibilitatea de a deschide conversații pentru a face din forța nucleară a Franței ceva de care ar putea depinde partenerii săi europeni, înlocuind de fapt descurajarea extinsă franceză cu ceea ce Statele Unite care au oferit de decenii [Franța are 300 de rachete balistice intercontinentale -ICBM- M51, care sunt desfășurate în principal pe submarinele cu rachete balistice cu propulsie nucleară (SSBN) din clasa Triomphant].

Cancelarul german în curând și-a exprimat deschiderea față de idee. Iar cele două partide care vor forma următorul guvern german, Creștin-Democrații și Social-Democrații, se angajează să majoreze cheltuielile pentru apărare și să elimine așa-numita frână a datoriilor (sau Schuldenbremse) care, din motive istorice legate de hiperinflația din epoca Weimar, limitează împrumuturile guvernamentale la un nivel care acum împiedică Germania să-și susțină ceea ce este necesar. La un anumit nivel, aceste inițiative europene sunt binevenite dar cu unele avertismente.

Europa pur și simplu nu are capabilitățile militare sau de informații pentru a înlocui Statele Unite în Ucraina pe termen scurt sau mediu. Un lucru este să susținem o încetare a focului, dar atingerea acesteia a devenit dificilă. Mai pe larg, schimbările în aranjamentele transatlantice de securitate ar fi trebuit promovate într-un mod consensual, gradual, de către administrațiile anterioare ale SUA, mai degrabă, decât într-un mod abrupt și întâmplător. Geniul NATO este că are peste opt decenii (pentru a parafraza cuvintele nemuritoare ale Lordului Ismay, primul secretar general) „a ținut pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani în jos”.