Mistere (6). Noaptea pisicii

Mulți și-au revendicat ziua de 9 martie, care a fost declarată când a mucenicilor, când a bărbatului, dar care în vechime era ziua pisicilor și atât.

Se răspândise credința că luna martie se află în stăpânirea pisicilor, mai mult chiar, se spunea că în noaptea de 9 martie are loc un fel de congres al neamului pisicesc. Chiar și astăzi mai circulă zvonul prin București că pisicile s-ar aduna în miez de noapte, pe la Piața Rosetti, ca să hotărască multe lucruri, legate de ierarhii și de acțiuni de care numai neamul lor  are habar. Iar între multe altele, în acea noapte, o pisică  anume, cea mai bună, cea mai înțeleaptă și plină de farmec este transformată în femeie. Bărbatul care are norocul s-o întâlnească, va avea parte de o noapte  pe care n-o va uita. Va fi o întâlnire angelică, un strop din fericirile zeilor, din mirajul eternității.

Printre mulții fani ai zilei de 9 martie se număra pe vremuri și un conduragiu, om tânăr și cam fără somn, care urca serile pe acoperișul casei să privească străzile dimprejur, mai ales spre actuala Piață Rosetti, unde la vremea aia era o baltă. Iar în marginea ei, printre tulpini de stuf și răchită, s-ar fi strâns cu discreție pisicile orașului București.

Într-o noapte istorică, de 9 martie, conduragiul a pândit balta. Deși nu se auzea nimeni și nu se mișca nicio salcie, de pe una din străduțele dimprejur a coborât o siluetă  de fată.

Bărbatul a luat-o la fugă, i-a ieșit în întâmpinare, încercând să intre în vorbă cu ea. Era zveltă, iar părul, care fusese prins într-un coc, i se desfăcuse într-o parte, pe jumătate ținut încă de un mic fes împodobit cu mărgele.

Pantofarul i-a spus vorbe frumoase, așteptându-se să audă din gura ei măcar niște mofturi, însă fata zâmbea și clipea des, ceea ce i-a întărit speranța c-o întâlnise pe regina pisicilor.

A condus-o din vorbe până la poarta lui, de lângă mânăstirea Caimata, și, continuând să-i vorbească și să-i spună acele cuvinte care încântă pe orișicine, a invitat-o în casă.

 Și-a fost o noapte cu adevărat memorabilă. Fata n-a vorbit, își înghițise cuvintele, dar nici n-a fost loc de vorbit.  

Conduragiul știa deja că întâlnirea aceasta nu va fi niciodată egalată de alta.

A doua zi, fata plecase, dar de pe pervazul ferestrei îl privea o pisică. A fost o clipă și după aceea a dispărut, lăsând în urmă un parfum de pădure, de floare abia ieșită de sub zăpadă.

Ani mulți pantofarul a povestit despre întâlnirea lui și-a căutat-o pe fata-pisică. Oamenii îl ascultau înduioșați, dorindu-și din tot suflet ca povestea să fie adevărată, cu toate că cei mai mulți întrebau, la finalul istorisirii, dacă nu cumva îi dispăruse ceva de prin casă. Povestitorul nega vehement, deși știa că cei trei taleri pentru chirie se evaporaseră într-adevăr. Dar nu exista niciun semn că i-ar fi luat pisica sau fata-pisică. Dispăruseră în acea seara, cât el cutreierase pe străzi, cât așteptase pe lângă baltă.

 Totuși, o mică ezitare tulbura povestirea, iar ascultătorii plecau zâmbind, apoi povesteau mai departe, punând în poveste și ezitarea, între timp devenită îndoială  în toată regula, ironie și chiar grimasă a scepticismului.

Anii au trecut, iar conduragiul a rămas pentru totdeauna fidel unei nopți de iubire.

Prin București s-au răspândit povești despre fata care umbla despletită pe la Caimata, ca să-i bage în boală pe naivii ieșiți la plimbare ori pe mahalagii buni de a fi jumuliți.

La mulți ani după ce conduragiul s-a dus pe lumea cealaltă, un dascăl de la Sava a găsit un ceaslov, pe marginea căruia era notată o mică poveste. O femeie spunea acolo că an de an, în noaptea de 9 martie,  se visează pisică. Se vede dând din coadă la adunarea pisicilor, se aude mieunând, simte în gheare țesătura perdelelor din salon. Iar după aceea, făcând pași mici pe strada pustie, se întâlnește cu un motan și o iau împreună spre Mănăstirea Caimata, intră într-o casă, într-o lume de miraculoase plăceri, pe care, din decență, se abține să le descrie.

Dimineața viața intră în normal. Un an întreg își vede de viața ei, de călugăriță ruptă de dorințele păcătoase. Până în noapte de 9 martie, când totul se repetă, fără excepție.

Citind povestea, dascălul de la Sava a oftat și-a păstrat secretul ceaslovului. Dar cum luna martie abia începuse, s-a hotărât să facă o plimbare în miez de noapte, pentru a-și consolida lecturile filozofice.