Mama lui Aleksei Navalnîi are dreptate: Nu vrem să auzim condoleanțe!

Nu vreau să aud niciun fel de condoleanțe, a spus mama lui Aleksei Navalnîi – oponentul lui Putin și al regimului său totalitar – la aflarea veștii despre moartea fiului său, ucis în pușcărie la ordinele lui Putin, iar eu cred, și știu, că are dreptate.

Ce rost au cuvintele în fața crimelor unui monstru precum Putin? Ce alinare pot ele aduce familiei lui Navalnîi? Ce speranța mai pot ele da oamenilor care încă mai nădăjduiesc în libertate și în democrație?

Nu, oameni buni, nu este vremea condoleanțelor acum, ci a faptelor!

Putin nu este doar un criminal de război ci și un ucigas de drept comun care va trebui să plătească, personal, pentru crimele sale.

Moartea lui Navalnîi, care nu și-a dorit altceva decât democrație în țara sa, este efectul DIRECT al ordinelor date de Putin și trebuie să îl transforme, dacă dovezile de pana acum nu erau îndeajuns, într-un paria al comunității internaționale.

De aceea, ca membru al Parlamentului European, cer ca Vladimir Putin să fie pus sub acuzare pentru instigare la crimă.

Dar cer mai mult decât atât, iar asta depinde de noi, de cei din Uniunea Europeană.

Faptul că avem deja numeroase runde de sancțiuni impuse Rusiei arată, clar, că sistemul în sine nu funcționează.

Dacă vrem să respectăm memoria lui Aleksei Navalnîi, dacă vrem să aducem alinare, dacă vrem să dăm speranța, avem nu doar datoria ci și obligația să impunem o singură rundă de sancțiuni, una singură, care să sugrume acest regim criminal odată pentru totdeauna.

Cred că asta vor milioane de oameni să audă, nu condoleanțe, nu vorbe frumoase, ci fapte!

Împotriva crimei nu se luptă (doar) cu bune intenții, ci cu fermitate și celeritate.

Dar dincolo de orice, nu putem, totuși, să nu vedem, lângă noi, oameni care cred atât de mult în idealurile lor, care își doresc atât de mult să fie liberi încât viața lor, pentru ei înșiși, capătă o importanță secundară.

Și îmi aduc aminte de acest spirit la tinerii din jurul meu, cu care am ieșit și eu la Timișoara, în 1989, și alături de care am strigat și am crezut că ori vom muri, ori vom fi liberi. Iar unii dintre noi au murit. Au murit, dar iată că după decenii, vedem că sacrificiul lor nu a fost degeaba. Milioane de români sunt azi liberi pentru că în acel moment, la 1989, alți români au crezut și au trăit un ideal, cel al libertății, până la capăt.

Așa cum memoria lor nu va fi niciodată uitată, tot la fel, nici exemplul lui Navalnîi nu poate fi uitat, pentru că pe sacrificiul lui suprem se va clădi, și cred în asta, năruirea regimului criminal al lui Putin, pedepsirea lui și eliberarea din dictatură a milioane de oameni care vor libertate.

Alexey Navalnîi, care când a putut să fugă a refuzat, care când putea sa dea înapoi a continuat să lupte, care atunci când orice speranță era pierdută a transmis, și din spatele gratiilor, speranța, va reprezenta, prin uciderea sa, imboldul de care societatea rusă are nevoie.

Dar alături de sacrificiul său, așa cum am spus, e nevoie ca întreaga comunitate internațională să se mobilizeze și să facă, în sfârșit, ceea ce trebuia făcut de la început: să impună sancțiuni reale, cu efecte reale și definitive.

Lumea a pierdut un luptător al cărui curaj va răsuna de-a lungul generațiilor, dar un lucru e cert: Navalnîi nu va fi uitat niciodată, iar Putin nu va fi iertat niciodată!

Trebuie, urgent, să punem capăt dictaturii acestui criminal.