Luana Georgiță: „Producătorul e, de multe ori, singura persoană de pe platou care cunoaște marele tablou al producției”

Astăzi, la Cinema Union, a început cea de-a-XVII-a ediție IPIFF – Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți, organizat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA).

Luana Georgiță

Producătorii și realizatorii de filme independente de lungmetraj ficţiune (inclusiv animație), filme de lungmetraj documentar și scurtmetraje (ficţiune, documentar, animație) și-au înscris în competiție filmele. Competiția se adresează producțiilor create fără sprijin financiar din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (excepție făcând categoria Cel mai bun producător al anului la care s-au înscris toate filmele românești indiferent de forma de finanțare), dar și celor din cadrul școlilor de film din România. IPIFF are ca obiectiv promovarea filmului românesc contemporan prin intermediul producătorului de film, punând accentul pe producția de film independent și profesioniștii angrenați în astfel de proiecte. Directorul festivalului este regizorul Toma Enache, membru în consiliul conducerii UPFAR-ARGOA.

Astfel, la categoria Best Indie Producer for a Romanian Feature Film, nominalizările sunt „Capra cu trei iezi”, regia Victor Canache, „Bloue Moon”, regia Alina Grigore și „Clouds of Chernobyl”, regia Ligia Ciornei. „Capra cu trei iezi” a câștigat Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania, în iunie 2022. Bazat pe una dintre cele mai cunoscute povești ale lui Ion Creangă, filmul „Capra cu trei iezi”, cu Maia Morgenstern și Marius Bodochi în rolurile principale, este un thriller care readuce în actualitate, dintr-o altă perspectivă, o poveste extrem de populară. „Nimeni nu a mai ecranizat «Capra cu trei iezi, până acum, deși toți știm povestea. Aș vrea ca după ce văd filmul, spectatorii să o recitească. S-ar putea să fie surprinși. (...) Am avut norocul ca doi actori atât de mari – Maia Morgenstern și Marius Bodochi – să ni se alăture în această aventură și să dea viață unor personaje iconice,” mărturisea regizorul filmului, Victor Canache.

Am stat de vorbă cu Luana Georgiță despre „Capra cu trei iezi”, film nominalizat la categoria Best Indie Producer for a Romanian Feature Film la IPIFF. Luana Georgiță este absolventă de Drept cu master în Dreptul afacerilor. Imediat după terminarea facultății, a plecat la Los Angeles cu soțul ei, Victor Canache, iar acolo a ajuns să cocheteze cu industria filmului. În 2016 au hotărât să facă împreună filmul „Capra cu trei iezi”. Viziunea lor a fost comună încă de la început. Singurul impediment care a generat unele conflicte a fost bugetul. Fiind producător, Luana Georgiță a fost conștientă de resursele financiare existente și de cum putea să le administreze în așa fel încât să ducă proiectul la bun sfârșit. N-a fost ușor. Filmările au avut loc în satul Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa, pe un platou de filmare construit în totalitate de către producători din materiale reciclate.

Participi cu acest film, „Capra cu trei iezi”, la IPIFF 2023. Crezi că unui producător i se deschid mai multe porți prin intermediul unui festival?

În mod normal participarea la un festival de film oferă vizibilitate și oportunitatea de a crea conexiuni noi. Dacă, și în ce fel, acestea se vor fructifica e greu de speculat.

Cum este viața unui producător de film, cum arată o zi pe platourile de filmare?

În general, mare parte din viața unui producător de film se întâmplă în afară platoului de filmare, în cazul meu, cam 98%. Din cei șase ani pe care i-am dedicat „Caprei cu trei iezi”, doar 27 de zile au fost petrecute pe platoul de filmare (șase pentru scurtmetraj și 21 pentru lungmetraj) restul petrecându-se la telefon, în fața calculatorului, în întâlniri, turnee, festivaluri, pe drumuri și în șantiere. Zilele de pe platoul de filmare sunt punctul culminant din munca unui producător și asta nu pentru că ar fi extraordinar de palpitante ci pentru că în aceste zile e pusă la “test” munca de până atunci a producătorului. Orice decizie greșită sau orice lucru care nu merge conform planului poate crește considerabil costurile producției și amână finalizarea proiectului chiar și cu câțiva ani. Așa că, pentru un producător de film cu budget redus, zilele de filmare sunt extrem de intense.

Care sunt criteriile după care te ghidezi atunci când lucrezi la un proiect?

Baby steps. Încerc să rezolv problemele pe rând, în ordinea importanței și să nu mă las copleșită de amploarea sau de abundența lor.

Cum este să coordonezi activitatea atâtor oameni și să te asiguri că totul se desfășoară conform scenariului?

În mod tradițional, în timpul filmărilor, producătorul se bucură de o cafea în timp ce ceilalți (în special managerul de producție și asistentul de regie) se asigură că totul se desfășoară conform programului. În cazul filmelor cu budget mai redus, cum e și cazul nostru, producătorul își asumă poziția de manager de producție și, când e cazul, preia frâiele departamentelor care nu țin pasul cu programul. Gestionarea situațiilor tensionate e, de multe ori, frustrantă, mai ales atunci când cei care le generează nu sunt conștienți de gravitatea lor. Producătorul e, de multe ori, singura persoană de pe platou care cunoaște marele tablou al producției și care vede consecințele pe termen lung ale fiecărei situații create. Cea mai aparent neînsemnată problemă poate genera un efect de domino care să ducă la prăbușirea întregului proiect. În concluzie, de multe ori, felul în care gestionez situațiile poate părea exagerat și lipsit de tact (am încheiat eufemismul).

Cât de dificil este să găsești partenerii potriviți să susțină costurile producerii unui film?

Foarte dificil. Fiind amândoi (atât eu, cât și regizorul) la primul proiect, accesarea de fonduri de la stat nu era o opțiune, așa că am hotărât să încercăm să atragem fonduri de la investitori privați. Pentru asta era nevoie de un business plan bine pus la punct și de dovada că suntem capabili să facem un film cu succes la public. Așa a apărut necesitatea de a face mai întâi filmul de scurtmetraj, film pe care l-am finanțat prin două campanii de crowdfunding. După ce am finalizat scurtmetrajul, am publicat trailerul pe Youtube și am avut norocul ca acesta să devină viral. Odată ce am finalizat și business plan-ul, ne-am întors în SUA, unde am organizat o serie de vizionari ale scurtmetrajului la care am invitat și câțiva potențiali investitori. Cu toate că aveam un produs care promitea mult, vitale pentru colaborarea cu partenerii au fost transparența și onestitatea în comunicare.

Care este povestea din spatele filmului „Capra cu trei iezi"? Ați lucrat aproape șase ani la el.

Povestea a început în 2016 în Los Angeles. Eu și Victor Canache (regizorul filmului și soțul meu) căutam o „scuză” să ne întoarcem acasă. Așa am hotărât să încercăm să facem filmul „Capra cu trei iezi” (după o idee mai veche de-a lui). Am realizat destul de repede că, din poziția de anonimat în care ne aflam, ne va fi imposibil să obținem bugetul necesar pentru un film de lungmetraj, drept urmare am decis să facem mai întâi scurtmetrajul și apoi să ne folosim de el pentru a obține fondurile pentru lungmetraj. În 2017 am lansat o campanie de crowdfunding pe Kickstarter care s-a finalizat cu succes. Ne-am întors în țară și, luați prin surprindere de costurile de producție de aici, am fost nevoiți să lansăm o a doua campanie. Vara lui 2017 am petrecut-o construind platoul de filmare, iar în noiembrie 2017 am început filmările. În 2018, după mai multe peripeții și o zi extra de filmare, am reușit să finalizăm scurtmetrajul care a avut premiera în 2019 la TIFF. În vara lui 2019 am încercat, fără succes, să găsim surse de finanțare pentru lungmetraj în România. În toamna, am pus la cap un pitch deck și un business plan și am hotărât să organizăm un turneu cu scurtmetrajul prin SUA prin intermediul căruia plănuiam să găsim potențiali investitori. În martie 2020, din cauza pandemiei, am fost nevoiți să întrerupem turneul și să ne întoarcem acasă cu jumătate din bugetul de care aveam nevoie. Au urmat câteva luni de izolare în care Victor a făcut ultimele modificări la scenariu și a desenat storyboard-ul, iar eu am ajustat bugetul conform realității și am început să pun la cap echipa de filmare. A doua jumătate a anului 2020 a fost extrem de intensă (pregătiri, negocieri contracte, închiriat echipamente, căutat sponsori, construit și pregătit decoruri, organizat transport, catering, cazări etc.) și a culminat cu cele 21 de zile de filmare. Primele șase luni din 2021 au fost dedicate montajului filmului, iar următoarele șase, sunetului, colorizării și efectelor vizuale. În primăvară lui 2022 filmul era finalizat, dar nu avea încă un distribuitor așa că următoarele luni le-am petrecut în căutarea unuia. Premiul Publicului de la TIFF ne-a ușurat considerabil muncă în acest sens, iar în toamna lui 2022 am reușit să lansăm filmul, cu succes, în cinema.

Ai simţit câteodată că nu reuşeşti să duci până în capăt filmul?

Funcționez pe principiul că orice problemă poate fi rezolvată sau ocolită atât timp cât sunt dispusă să depun efortul, motiv pentru care eșecul n-a fost niciodată o idee pe care să o iau în considerare.

Există vreo amintire plăcută de la filmări? Care ar fi această?

Una singură îmi vine în minte. O zi însorită de luni în care echipa era liberă, iar eu și Victor culegeam de pe un câmp câteva zeci de saci de gunoi împrăștiați de câini cu o noapte înainte. Reușisem să terminăm de filmat secvențele mai dificile și să ajungem la zi cu decorul așa că aveam răgazul să ne bucurăm, în liniște, de soarele ăla mult așteptat după atâtea săptămâni de noroi, ploaie și frig.

Ce caracterizează un film bun, după părerea ta?

Un film bun, la fel ca orice altă formă de artă, e o chestie de gust (gust dezvoltat prin prisma educației și a experiențelor personale), așa că e foarte greu de definit și extrem de relativ (mai ales în raport cu contextul în care văd acel film), dar dacă aș fi forțată să-i atribui o caracteristică ar fi aceea de a reuși să-mi lărgească puțin orizonturile, în indiferent care direcție.

Cât de important este un festival de film destinat în exclusivitate producătorilor, așa cum este IPIFF?

Nu știu, sunt la prima experiență de acest gen.