Lecţie de vocabular: folosim corect cuvintele „piţiponc” şi „paţachin”?

Refacerea unor termeni depreciativi masculini din formele feminine de bază nu e prea frecventă în română.  / de Rodica Zafiu, lingvist şi prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.

Desemnările din foarte lunga serie popular-argotică specializată pentru insultarea femeilor – başoaldă, fleoarţă, fleorţotină, mastroacă, paceaură, farfuză etc. – nu şi-au format şi cîte un masculin.

Desigur, doar cele netransparente, bazate pe simbolism fonetic (asocierea voit lipsită de eufonie a unor sunete care evocă emoţii negative) ar fi putut avea un corespondent masculin, prin eliminarea terminaţiei feminine (derivare regresivă). Multe alte cuvinte din serie nu s-ar fi putut masculiniza prea uşor – pentru că se bazează pe o metaforă încă transparentă (boarfă, ştoarfă, otreapă etc.). S-a observat deja că existenţa în limbajul popular a unui număr foarte mare de termeni peiorativi feminini cu aplicaţie generală, nespecializată, reflectă anumite atitudini sociale şi mentalităţi tradiţionale. Insultele feminine nu vizează un aspect fizic, moral sau intelectual bine precizat, astfel că se pot aplica nediferenţiat femeii care e considerată „uşoară“, vulgară, proastă, urîtă, leneşă, neimportantă etc. Termenii masculini depreciativi sînt în genere mai clar specializaţi; între ei, o categorie bine delimitată presupune ca defect major efeminarea. E de aşteptat ca tocmai masculinele formate de la feminine să capete acest adaos negativ.

E, în parte, cazul recentelor inovaţii paţachin şi piţiponc, în a căror utilizare se poate observa o componentă socială şi una „de gen“: deprecierea se raportează la un standard social şi de comportament, dar e agravată prin derivarea dintr-un feminin. Noii termeni păstrează destul de bine memoria istoriei derivative: paţachinul e un bărbat needucat, cu manifestări de prost-gust, dependent de aprecierea socială a grupului (aproximativ sinonim cu cocalar) – dar e şi „asemenea unei femei“: „e un paţachin cu multe fiţe“ (rimel.ro); „Nu ştiu cîţi bani a încasat N. ca să apară înveşmîntat ca un paţachin“ (prosport.ro). Forma paţachin nu e un accident, dar nici o noutate care să frapeze prin frecvenţă; poate şi pentru că termenul de bază, paţachină, e mai învechit şi cu expresivitatea destul de tocită. În schimb, piţiponc beneficiază în mod clar de statutul de „cuvînt la modă“ al lui piţipoancă. Îl întîlnim destul de des, chiar în contexte jurnalistice, reliefat grafic sau prin asocieri contrastante: „Imagine uluitoare! Adrian M., poză de «piţiponc» pe twitter“ (realitatea.net); „Bărbatul PIŢIPONC!“ (eva.ro); „Un piţiponc la volan sau Lecţii de bună-purtare în trafic“ (jurnalul.ro); „Eşti un piţiponc efemer“, i-a transmis ziarista lui Sergiu. (libertatea.ro)

Paţachină e un cuvînt mai vechi, cuprins de mai multă vreme în dicţionare (în DEX, are definiţia „epitet injurios pentru o femeie vulgară, strident îmbrăcată, cu purtări necuviincioase; epitet pentru o femeie de moravuri uşoare“). 

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).