Enorm de multe joburi disponibile în România, extrem de puțini tineri doritori. De ce?

România se confruntă cu o criză acută a forței de muncă. Firmele, mai ales cele mici și mijlocii, au dificultăți imense în a-și găsi, și păstra, angajați. Oferta de joburi, în mod clar, există și este una bogată.

În aceste condiții, conform datelor Eurostat, România se află pe locul patru în UE în ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor. 22% dintre aceștia - vorbim despre cei care se pot angaja legal -  nu lucrează. Media europeană, ca să vedem contextul, este de 14%.Și în tot acest timp, am ajuns să importăm anual tot mai mulți angajați de pe alte continente. 

Se naște astfel întrebarea: de ce?

Mărturisesc că m-am gândit mult și am avut multe discuții pe acest subiect și, desigur, răspunsul nu este unul de tipul alb sau negru. Motivele sunt multe și vorbim despre un cumul de factori care ne-au adus în această situație. Doar că trebuie să vorbim sincer! Asta, dacă vrem să schimbăm ceva. Altfel, ne putem amăgi la infinit. 

Pornim de la cel mai simplu motiv, cel pe care românii tind să îl dea instinctiv pentru orice: Statul. Doar că în acest caz explicația nu rezistă analizei. Vorbim de firme private, care de multe ori plătesc chiar bine, și vorbim despre cetățeni adulți, chiar dacă tineri, care iau, sau nu, decizia personală de a se angaja. Nu pot să văd în acest caz nicio cauzalitate directă între Stat și problema cu care ne luptăm la nivel de societate.

De la Stat - ca și concept vag -, ajungem la sistemul de Educație. 

Este clar, de ani buni, că între școală și piața muncii există un decalaj care pare tot mai mare. Dar, să nu ne amăgim. Nicăieri, absolut nicăieri în lume sistemul național de educație nu rezolvă instant nevoile angajatorilor. Nu are cum, pentru că el este unul general și nu specific. 

Cine le rezolvă? 

Furnizorii privați, școlile de meserii, cei care pot să se adapteze extrem de repede și pe termen scurt sau mediu, oferind firmelor specializările sau competențele de care au nevoie.

Am mai scris despre asta în mai multe rânduri: UE oferă numeroase modalități de sprijin pentru cei interesați de antreprenoriatul în educație. 

Un nivel după, ajungem la Familie. Este adevărat, cred, că spre deosebire de Occident - unde există o cultura de a începe munca încă din facultate, poate chiar din liceu! - în România, deși ea există, se află într-un stadiu oarecum incipient. De multe ori, aud că între tineri, cei care deja lucrează sunt oarecum luați peste picior. Dacă e adevărat, ar fi extrem de trist.

 Tinerii - mă refer aici mai ales la cei 22%, nu la toți! - nu sunt educați în acest spirit și destule familii preferă să îi țină acasă, cum pot, în speranța că vor face o școală și, probabil, apoi vor pleca.

Doar că a sta acasă, chiar dacă faci o școală, pe banii părinților, nu are cum să nu ducă la frustrări. Nu toți părinții sunt bogați și, chiar dacă ar fi, nu e neapărat datoria lor de a susține adulți care ar putea să lucreze dar nu o fac. Repet, pun această realitate în paralel cu modele occidentale spre care, totuși, eu sper că mai tindem. 

Mai apoi, și această fantasmă a plecatului este la fel de vagă precum ideea că Statul este de vină pentru orice nerealizare am avea noi pe plan personal.

Să pleci unde? Să lucrezi ce? Pe ce salariu? Cu câți colegi în cameră? La ce chirie, costuri de transport, alimente și tot așa? VEI AVEA PENSIE, sau la bătrânețe vei da vina pe... Stat, chiar dacă ai lucrat la negru pe undeva și nu ai contribuit? 

Nu ar fi mai bine, mă întreb, să lucrezi în țara ta, pentru un salariu corect - și deja cele mai multe au ajuns acolo - în condiții bune, decât să stai la o mie sau două mii de kilometri distanță de casă și de familie? Când tragi linie, nu sunt convins că e soluția corectă.

Ca dovadă, conform datelor INS, undeva la jumătate de milion de români, tineri chiar, au decis în ultima perioadă să revină acasă. Și au motive suficiente în opinia mea. -

---

Și ajungem astfel la indivizii în sine. La acei 22% dintre tinerii care ar putea să lucreze ceva și nu o fac. Pentru că, vreau să fiu clar. Nu trebuie să lucrezi 12 ore pe zi de luni până duminică. Nu despre asta este vorba. Este vorba despre a putea și a lucra ceva. De a realiza un venit tu, ca om în putere. 

Am văzut o mulțime de analize care duc la concluzia că visul tinerilor români este să devină nu angajați ci, eventual, fotbaliști, maneliști sau influenceri. Deci, nu acela de a lucra, chiar dacă există nevoie pe piața muncii iar salariile și condițiile sunt tot mai bune.

E bine să visezi, fără discuție, dar poți să lucrezi la planurile și visurile tale și din poziția de angajat cu, să zicem, jumătate de normă.

Și este și mai okay să te gândești, realist, cum pentru fiecare fotbalist, manelist sau influencer în vogă, există în mod obligatoriu și necesar sute de mii de aspiranți care nu au reușit și nu vor reuși, pur și simplu pentru că matematic și statistic aceasta este realitatea societății oriunde în lume!

---

Dar aici, pentru că spuneam că răspunsul este unul complex, nu este vorba doar de tineri, mai ales că vorbim doar despre 22% dintre ei. Majoritatea tinerilor României sunt prezenți și contribuie activ la dezvoltarea țării, iar eu îi admir și îi iubesc pentru asta și vreau să le fiu alături cu tot ce ține de mine în activitatea mea politică. 

Conform datelor publicate de presă, România are nevoie de jumătate de milion de angajați până în 2026 pentru a-și atinge țintele privind PIB-ul și creșterea economică. Vorbim, fără discuție, de o țară care în ciuda multelor probleme cu care se confruntă, se și dezvoltă, are nevoie de oameni care să lucreze pentru că are un mediu privat în expansiune.

 Din aceleași date aflăm însă că avem aproape CINCI MILIOANE de cetățeni apți de muncă dar care nu figurează ca salariați. Și avem 5 milioane de angajați. Asta la 20 de milioane de locuitori. În Ungaria sau Cehia, la aproximativ 10 milioane de locuitori, au 50% angajați. Noi ajungem la 25%!

Ceva trebuie schimbat, iar răspunsul, din punctul meu de vedere, va veni tot de la mediul privat și nu de Stat!

Da! Sistemul fiscal trebuie să fie mai previzibil și mai stabil. Da! Aparatul bugetar trebuie bine subțiat, pe bază de nevoie reale, performanță și, clar, salarii bune ca să înlăturăm tentația abuzului sau a corupției. Da! Din banii noștri, din taxele și impozitele pe care le plătim, avem nevoie de infrastructură mai bună și de tot ce poate face statul în mod direct. Da! Avem nevoie de un stat minimal!

Însă ce sesizez eu aici, în problema celor 22% dintre tineri care nu lucrează, este și o imensă oportunitate pentru antreprenorii români, pentru cei care fac parte din ceea ce eu numesc societatea vie, a oamenilor cu idei, inițiativă și voință.

Putem, ca societate, să așteptăm după Stat să vină cu soluții ipotetice care nu țin direct de el, sau putem vedea oportunitatea care ne privește în față și putem face bani. Bani suficienți, reali, legali, pentru antreprenorii care vor rezolva această problemă și, in definitiv, bani pentru România, care astfel va putea continua să se dezvolte.