Efectul Dunning-Kruger la nivel colectiv și nevoia unei alegeri raționale. Iluzia cunoașterii și curajul de a nu avea întotdeauna dreptate

Efectul Dunning-Kruger - DKE descrie tendința indivizilor cu competențe scăzute de a-și supraestima abilitățile. La nivel colectiv, această eroare cognitivă ia forma unui entuziasm generalizat față de candidații care livrează certitudini simplificate în loc de soluții complexe.

Principalii candidați la prezidențialele din luna Mai FOTO Adevărul

În 1999 David Dunning și Justin Kruger de la Departmentul de Psihologie al Universității Cornell au definit Efectul Dunning-Kruger drept ”o eroare de apreciere în care persoane incompetente își apreciază eronat competența ca fiind mult mai mare decât în realitate, datorită ignorării standardelor de competență”.

Astfel cei incompetenți vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență și nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate, fără a-și da seama de propria lor incompetență. „Nebunul se crede înțelept, dar înțeleptul știe că este prost”, ne spune Shakespeare prin vocea bufonului Touchstone(Tocilă).

Acest tipar a fost observat în studii foarte diferite, privind, de exemplu, capacitatea de înțelegere a unui text citit, conducerea unui autovehicul sau în cazul practicării sporturilor, de exemplu șah sau tenis. Dunning a făcut o comparație cu anosognozia, situația în care o persoană care suferă de o dizabilitate fizică din cauza unei leziuni cerebrale pare a nu fi conștientă de acea dizabilitate sau o neagă, chiar dacă efectele sunt serioase, precum orbirea sau paralizia iar procesul de autoevaluare manifestă erori considerabile.

Lobului frontal al creierului trebuie să organizeze noi informații, să dezvolte o narațiune revizuită și să-și amintească noua imagine de sine. Deoarece percepțiile noastre se simt exacte, concluzionăm că cei dragi mint sau fac o greșeală. Dacă familia și prietenii insistă că au dreptate, persoana cu o boală poate deveni frustrată sau supărată sau poate începe să îi evite. Aceasta este anosognozia.

La nivel comunitar, pe fondul accesului superficial la informație (rețele sociale, canale alternative, influenceri politici), o mare parte a electoratului se simte "iluminată" și respinge orice formă de expertiză reală ca fiind coruptă sau suspectă. Aici intervine vulnerabilitatea: liderii charismatici, cu discursuri binare (noi vs. ei), devin opțiuni "de bun-simț" pentru masele polarizate la care autoestimarea eronată amplifică efectul DKE.

Comunitățile reacționează la forme, nu la fond. Stilul de vorbire, emoția transmisă și imaginea percepută contează mai mult decât programul real de aceea este necesară cultivarea unor „traducători culturali” – oameni care înțeleg deopotrivă limbajul academic și cultura comunității.

Alegerea într-o Epocă a Emoțiilor Politice

Alegerile prezidențiale din luna mai 2025 nu vor fi despre programe, doctrine sau reforme structurale. Vor fi despre percepții. Despre cine "pare" sincer, cine "sună" autentic și cine încarnează speranța pentru un electorat rupt între dezamăgire, furie și oboseală.

În acest climat tensionat, marcat de un volum mare al informațiilor și o viteza de propagare a acestora crescută tehnologic, dar limitată cognitiv, efectul Dunning-Kruger colectiv joacă un rol crucial. O comunitate de votanți slab informați, dar puternic convinși de propria clarviziune politcă, refractari la logică, poate duce la alegeri suboptimale — chiar periculoase.

În acest caz se impune o profilare a principalilor candidați la funcția supremă în stat, încercând să evaluăm comparativ parametrii esențiali (expertiza administrativă, capacitatea de negociere și maturitatea politică a acestora) și distorsiunile cognitive prefigurând rezultatul efectului Dunning-Kruger la nivel comunitar, respectiv național.

Profiluri de Candidat și Distorsiuni Cognitive

- George Simion – liderul visceral, este atractiv pentru comunități care valorizează emoția, confruntarea, mitologia naționalistă. El activează biasuri precum iluzia controlului („dacă el ajunge președinte, scăpăm de UE/Soros/bruxellezi”) și nevoia de validare identitară.

- Nicușor Dan – tehnocratul autist, este perceput ca intransigent, slab emoțional, necarismatic. Va fi votat de un public educat, dar cu o fantezie de guvernare algoritmică.

- Crin Antonescu – fantoma trecutului, este o rebrandare imposibilă deoarece trezește mai multe fantome decât speranțe iar biasul său este nostalgia selectivă.

- Elena Lasconi – outsiderul carismatic, are o relevanță simbolică pentru electoratul urban, dar zero pe infrastructură de putere. Cu biasul ei - eroarea de proiecție „dacă e sinceră, sigur va ști ce să facă” cu greu poate fi o soluție viabilă.

- Victor Ponta – profesionistul imperfect, rămâne o figură lucidă, cu bagaj real de guvernare, dar penalizat emoțional de trecut. Avantajul său actual: nu mai inspiră ură, ci pragmatism.

Care este Alegerea Rațională în 2025

Pentru o analiză comparativă a pricipalele atuuri și vulnerabilitățile ale candidaților care contează, din perspectiva atributelor esențiale exercitării funcției supreme în stat, vom evalua trei dimensiuni de profil: expertiza administrativă, capacitatea de negociere și maturitatea politică a acestora. În acest mod, vom figura o matrice cu plusuri, după cum urmează:

1. Expertiză administrativă 

Într-un context în care expertiza administrativă devine adesea invizibilă pentru publicul larg, eclipsată de carismă, scandaluri sau virale, este esențial să trecem în revistă fiecare candidat, punând accent pe punctele tari și punctele slabe, strict din perspectiva competenței administrative:

- George Simion este liderul de stradă, fără infrastructură administrativă, este abil în mobilizarea emoțională și a grupurilor informale, are un discurs simplu, penetrant, convingător pentru mase bazat pe capacitatea de presiune publică asupra instituțiilor (proteste și mesaje populiste). În schimb are zero experiență în administrație centrală sau locală (nu a condus niciun aparat birocratic) și are un discurs anti-sistem care blochează negocierea și colaborarea interinstituțională. Este nepregătit pentru relații externe sau dosare complexe (bugete, securitate, tratate internaționale).

- Elena Lasconi este primarul carismatic, dar fără expunere sistemică națională. Are o experiență directă ca primar (Câmpulung Muscel), deci are o minimă înțelegere a aparatului public, un discurs echilibrat, empatic și o imagine de integritate, deschisă la consultări. Pe de altă parte Administrația locală mică este diferită de administrația centrală (guvern, CSAT, relații internaționale). Este lipsită de experiență în politici publice sau gestiune macroeconomică și are o slabă rețea politică/partinică deci o slabă capacitate de a coagula majorități, mai ales în contextul retragerii sprijinului politic de către USR. Totodată are o expunere limitată la situații de criză națională.

- Nicușor Dan este tehnocratul urban, cu talent matematic, dar management contestabil. Are un background solid în analiză, logică, matematică deci bun pe structură și concepte de politici publice, cu experiență ca primar general într-un oraș hiper-complex (București), care îl face să înțeleagă relația dintre administrație și infrastructură. Are în schimb probleme serioase de implementare, este un slab comunicator, un birocrat rigid, inabil în leadership uman, ceea ce a condus la conflicte cu consilii, echipe și partenerii instituționali. Are un deficit de viziune strategică, lipsă de flexibilitate politică și o slabă capacitate de coalizare în medii politizate.

- Crin Antonescu este veteranul politicii, cu un CV administrativ discret. Are o experiență parlamentară vastă, a fost președinte interimar al României (2012) și este bine conectat instituțional, înțelege mecanismele legislative și dinamica partidelor, având un discurs rafinat și o cultură politică bogată. Crin nu a condus un guvern și nu a fost implicat activ în gestiuni bugetare sau de criză. Timpul petrecut în afara politicii reduce relevanța practică a expertizei sale fiind asociat cu epoca USL, cu un risc de percepție învechită, de tip „baronaj”.

- Victor Ponta este fost premier, cu expertiză tehnică și politică. Ca prim-ministru a condus un guvern funcțional într-o perioadă economică dificilă (2012-2015) și cunoaște mecanismele legislative, europene și bugetare, deci are experiență directă în gestiune bugetară, crize sociale și negocieri internaționale. Cunoaște bine instituțiile statului și relațiile internaționale (a negociat cu FMI, UE, etc.). Are capacitate de dialog și adaptabilitate, a colaborat cu partide variate, are rețele instituționale și o memorie administrativă valoroasă. În același timp are o imagine afectată de scandaluri (ex: plagiat, conflict cu Băsescu, tensiuni din PSD). Are nevoie de o reîmprospătare a imaginii pentru a nu activa vechile respingeri.

2. Capacitate de negociere

Capacitatea de negociere este una dintre cele mai critice aptitudini pentru un președinte, mai ales într-un stat semi-prezidențial ca România, unde colaborarea (și nu autoritatea directă) e cheia eficienței.

- George Simion – negociatorul conflictual. Folosește presiunea de stradă ca metodă de negociere informală. Este determinat, uneori intimidant, deci poate impune agende în spațiul public și este abil în a crea narative de presiune și polarizare care forțează răspunsuri rapide. Din toate acestea rezultă o incapacitate de compromis, cu un discurs radical („noi vs. ei”), ceea ce face imposibilă o negociere reală. Are o slabă capacitate diplomatică, un limbaj visceral, lipsit de protocol și un stil neconstructiv care mai degrabă escaladează decât temperează conflictele.

- Elena Lasconi – negociatorul intuitiv și empatic. Are abilitatea de a asculta și de a construi încredere în interacțiuni directe. Are o imagine publică pozitivă, care o ajută să atragă bunăvoință în dialoguri, cu capacitate de conciliere, în special în contexte tensionate la nivel local. În schimb are o lipsă de experiență în negocieri complexe (politice, internaționale, instituționale). Poate fi vulnerabilă la manipulare sau presiuni subtile din partea jucătorilor mai versați și nu are rețele solide de lobby sau grupuri de putere în spate.

- Nicușor Dan – negociatorul rigid, calculat. Are o gândire logică, organizată fiind bun în negociere pe bază de date și raționamente. Nu cedează ușor la presiuni populiste sau emoționale și poate duce negocieri de tip tehnocrat (contracte, infrastructură, bugete). Toate acestea sunt ineficiente datorită lipsei de inteligență emoțională în dialog ceea ce îl face un slab negociator uman. Mandatul de la primărie la izolat politic, arătând o slabă capacitate de a construi alianțe deoarece se poziționează adesea „contra tuturor”, ceea ce reduce posibilitatea de colaborare reală.

- Crin Antonescu – negociatorul politic clasic. Are experiență vastă în negocieri parlamentare și interpartinice (inclusiv formarea USL). Are carismă și rafinament discursiv – poate atrage susținere prin retorică elegantă și știe când să tacă și când să lovească, în stilul negociatorilor vechi. Folosește tactici de negociere demodate – bazate pe loialități care nu mai există, ceea ce determină o încredere scăzută din partea noii generații de lideri. Datorită lipsei de implicare recentă apar tot mai evidente reflexele sale politice slăbite.

- Victor Ponta – negociatorul versatil, profesionist. A negociat la nivel înalt: cu FMI, UE, partide, sindicate și chiar adversari direcți (vezi pactul de coabitare cu Băsescu). Este extrem de flexibil: știe când să cedeze, când să joace tare, când să aștepte. Are relații bune cu diverse tabere politice și cu jucători internaționali. Există percepția că „negociază prea mult” sau că face compromisuri opace și uneori este suspectat de duplicitate deci riscă să piardă încrederea interlocutorilor pe termen lung. Trecutul îl poate face mai puțin credibil în unele cercuri reformiste dar niciunul dintre ceilalți candidați nu are capacitatea de negocieri trans-partinice dovedită.

3. Maturitate politică

Maturitatea politică e un criteriu subtil, dar esențial: nu ține doar de vârstă sau vechime, ci de capacitatea de a înțelege contextul, de a gestiona tensiuni, de a anticipa consecințe și de a pune binele public peste interesul personal sau de partid.

- George Simion – politic instabil, dar sigur pe sine. Are încredere în misiunea lui, ceea ce-i dă o anumită consistență ideologică. Refuzul compromisului poate părea matur pentru un public care vede politica ca „putredă”. George manifestă însă un infantilism instituțional deoarece nu recunoaște legitimitatea altor jucători decât propriul grup. Are un comportament teatral, ostentativ care dă dovadă de imaturitate strategică. Nu pare capabil să-și tempereze impulsurile sau să-și asume pierderi tactice în favoarea unor câștiguri pe termen lung.

- Elena Lasconi – maturitate emoțională, dar lipsă de profunzime politică. Nu reacționează visceral, menține un ton civilizat în dezbatere. Caută colaborare, nu conflict ceea ce este un semn de maturitate relațională. Acceptă limitele cunoașterii proprii, e dispusă să învețe. Suferă însă de o naivitate strategică: poate crede că „bunul simț” învinge structuri corupte, fără infrastructură instituțională și fără partid. Nu are experiență în decizii cu miză națională sau geostrategică și manifestă o lipsă de claritate doctrinară care generează risc de inconsistență.

- Nicușor Dan – matur tehnic, dar rigid social. Evită scandaluri, nu se implică în populisme ceea ce este un semn de responsabilitate. Nu promite ce nu poate livra având o etică a limitei. Gândește pe termen lung, chiar dacă pierde electoral pe termen scurt. În același timp nu e capabil să gestioneze dinamica umană a echipelor sau instituțiilor generând blocaje dese. Nu înțelege (sau refuză să joace) logica reală a politicii – alianțe, compromisuri, simboluri și reacționează uneori pasiv în fața crizelor publice, lipsindu-i instinctul politic.

- Crin Antonescu – maturitate politică clasică, dar învechită. Are experiență cu negocieri mari, discursuri grele, și se mișcă cu ușurință în spațiul instituțional. Nu are nevoie de „like-uri” – știe când să tacă, când să intervină. Nu mai pare flămând de putere, ceea ce poate fi un semn de echilibru interior dar este prea blazat, lipsit de energie cu o gândire politică axată pe stilul vechi („grupuri, tabere, baroni”). Există riscul de cinism: „știe jocul prea bine”, ceea ce afectează încrederea tinerilor alegători.

- Victor Ponta – matur strategic, dar uneori duplicitar. Știe când să renunțe, când să bată în retragere (ex: demisia după Colectiv). A demonstrat adaptabilitate în contexte diverse: guvernare, opoziție, alianțe, rupturi și are o capacitate de autorebranding și lectură fină a realității politice. Poate juca prea tactic, de unde apare riscul de percepție ca „fals”, lipsit de convingeri reale. Uneori pare să simuleze maturitatea, fără să fi interiorizat cu totul schimbarea. În ciuda scandalurilor din trecut, a rămas activ ca analist, negociator, observator lucid. Este mai puțin idealist, mai mult tehnocrat cu față umană.

Riscurile unei Alegeri Emoționale 

Dacă ne vom uita la biasuri cognitive dominante, polarizări sociale, mitologii politice recente și criterii de evaluare obiectivă a leadershipului putem investiga felul în care efectul Dunning-Kruger se poate manifesta la nivel colectiv în context electoral și argumentează, dintro perspectivă rațională, care ar trebui considerată alegerea strategică dintre George Simion, Nicușor Dan, Crin Antonescu, Elena Lasconi și Victor Ponta și care sunt riscurile alegerilor emoționale pentru România.

• George Simion la Cotroceni implică marginalizarea României la nivel european, conflicte instituționale interne, regres educațional și un discurs naționalist exacerbat.

• Elena Lasconi la Cotroceni implică decuplarea administrației de la realitatea geopolitică. Foarte greu de format o majoritate.

• Nicușor Dan la Cotroceni va duce la blocaje și disonanțe în relații publice. Crearea ”partidului meu” ca reflex al ultimelor administrații va alimenta instabilitatea.

• Crin Antonescu la Cotroceni, fără a fi votat masiv, va fragmenta tabăra rațională și va crea premizele unei creșteri periculoase a extremismului la următoarele alegeri.

• Victor Ponta la Cotroceni poate coagula o coaliție anti-extremistă fără a antagoniza masele dacă va continua să fie independent și nu dependent în timpul mandatului

Pe baza acestor evaluări am făcut matricea cu plusuri, plecând de la cele trei atribute esențiale exercitării funcției supreme în stat, respectiv expertiza administrativă, capacitatea de negociere și maturitatea politică a candidaților pentru definirea Bazei Raționale a votului.

Pentru un electorat lucid, care înțelege că președintele nu este un salvator mesianic, ci un arhitect de echilibru, președintele trebuie să ofere o soluție coerentă, rațională și fezabilă.

Efectul Dunning-Kruger colectiv poate fi atenuat prin apel la memorie, fapte, nuanțe și leadership echilibrat. Nu avem nevoie de un erou. Avem nevoie de cineva care știe unde e lumina în tunel și a mai trecut, măcar o dată, prin el.

Deși controversat în trecut, Victor Ponta rămâne candidatul cel mai complet în ceea ce privește expertiza administrativă, capacitatea de negociere internă și externă, precum și o maturitate politică câștigată prin eșecuri.

Comparat cu George Simion (lider populist cu tendințe autocratice), Nicușor Dan (tehnocrat rigid), Crin Antonescu (reșapat al trecutului) și Elena Lasconi (figură carismatică, dar neprobată), Victor Ponta (profesionistul imperfect) este alegerea rațională pentru un electorat lucid, este opțiunea matură într-o societate sedusă de iluzii simple.

A atenua efectul Dunning-Kruger colectiv nu înseamnă să „corectezi” oamenii de sus în jos, ci să creezi condiții pentru auto-corectare comunitară iar oameniisă fie „Împreună, cu mintea trează”.

E un efort pe termen lung, care cere încredere, dialog și curajul de a nu avea întotdeauna dreptate.