Ce doreşte PSD?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greu de apreciat care va fi impactul în viitoarele sondaje de opinie publică ca şi în procentele de la proximele alegeri ale „micilor atenţii” de zeci de mii de euro pe care le cerea, aştepta şi încasa cu nedisimulată satisfacţie şi în formă continuată, conform Referatului DNA, şpagomana Sorina Pintea.

Cetăţeana care, până mai ieri, candida cu mari şanse se succes la competiţia în vederea dobândirii titlului de Sfântă Fecioară a PSD. Şi care se gândea că nu ar fi tocmai rău dacă şi-ar pune în desagă şi primăria municipiului Baia Mare. Indiciu clar că se mai sacrifică o dată. Încă un semn de martiriu, poate chiar un nou pas spre o viitoare sanctificare. Pentru moment şi în situaţia de urgenţă nou creată, de martirajul doamnei Pintea se ocupă presa furajată de PSD, încă o dată şi spre ruşinea ei cu TVR-ul condus de Doina Gradea, instituţie făcută preş la picioarele social-democraţilor, şi la Bruxelles agramata europarlamentară Maria Grapini.

Sigure sunt deocamdată numai două lucruri. Că doar bunul Dumnezeu şi ameninţarea cu coronavirusul care a dus la amânarea Congresului extraordinar i-au salvat pe pesedişti de un dezastru de imagine încă şi mai mare şi că PSD conştientizează proporţiile catastrofei reprezentate de dezvăluirea imposturii mari cât Casa Poporului a Sorinei Pintea. Ori că a fost ajutat să le conştientizeze de consultantul electoral american pe care se zice că l-ar fi angajat dl. Marcel Ciolacu. Pesediştii nu au mai recurs, în ciuda sfaturilor contrarii ale d-lui Codrin Ştefănescu, din câte se pare şi el cu musca pe căciulă, la manifestări de solidaritate publică cu fosta preacucernică doamnă Sorina, ci i-au dat ascultare preşedintelui organizaţiei judeţene mureşene şi au suspendat-o pe falsa Maică Precistă din partid. Modelul Bivolaru-Năstase pare a fi fost dat uitării. Dl. Zetea, nacealnikul PSD de la Baia Mare care ştie ce ştie şi pare-se că ştie chiar mai multe decât DNA şi DIICOT la un loc, a ajuns să sufle şi în iaurt din moment ce a cerut, deocamdată fără succes, o procedură similară şi pentru semidoctul fost ministru al Educaţiei, dl. Liviu Pop Genunche, în pofida iluziei maladive a acestuia că ar avea un prestigiu „mare cât Casa Poporului ”.

Până când viitorul sondaj de opinie publică va fi dat publicităţii, să observăm că cel mai recent, cel făcut cunoscut zilele trecute de postul de radio Europa FM şi executat la comanda acestuia de IMAS, arată o revenire de 5 procente a pesediştilor şi o îngrijorătoare pierdere de 7% a opţiunilor de vot în favoarea liberilor.

Ce înseamnă asta? Că toată harababura legată de organizarea unor cvasi-imposibile alegeri anticipate , harababură plănuită şi haotic organizată de liberali la cerere expresă a preşedintelui Iohannis, se decontează, aşa după cum au fost avertizaţi de altfel protagoniştii, în defavoarea lor. Reuşita, altminteri aşteptată şi, culmea!, şi dorită de însuşi PNL a moţiunii de cenzură, nevotarea celui de-al doilea guvern Orban, insuccesele la Curtea Constituţională, respingerea unor ordonanţe de urgenţă cu alură de categoric făcute spre a da satisfacţie populaţiei şi a aduce voturi în desaga PNL au fost în favoarea PSD. Care nu doar că şi-a stopat căderea, ci a şi început să crească. PNL, dar şi preşedintele Iohannis şi-au pierdut într-un timp extrem de scurt aura de infailibilitate, aceasta fiind prima cauză a erodării electorale a partidului.

În al doilea rând, criza politică a influenţat viaţa zilnică a populaţiei, preţul tuturor preţurilor, adică valoarea în lei a monedei unice europene, ca şi preţurile tuturor produselor de primă necesitate. Or, românii nu au dorit schimbarea de putere pentru a plăti facturi mai consistente, ci pentru un pic mai bine. Care să se regăsească şi în coşul zilnic.

Deocamdată, Soarele întârzie să reapară pe uliţa PNL. Cele mai recente informaţii vorbesc despre faptul că dl. Ciolacu ar fi izbutit să îşi impună voinţa în partid şi că parlamentarii acestuia nu îi vor acorda votul de încredere guvernului condus de dl. Florin Cîţu. Asta neînsemnând defel că social-democraţii români ar recurge la toate aceste manevre fiindcă şi-ar dori alegeri anticipate. Pe placul lor este, neîndoielnic, soluţia guvernului interimar, legat de mâini şi de picioare, condus de dl. Ludovic Orban. Soluţie care erodează PNL. Or, asta înseamnă că social-democraţii se vor opune cât vor putea ei de tare şi reuşitei recurgerii la ceea se zice că ar fi viitorul plan B pritocit la Cotroceni. Un guvern de tehnocraţi puternic susţinut de PNL.

Grav e că, deocamdată, greşeala de tactică, asta da mare cât Casa Poporului, de care se fac vinovaţi liberalii şi pe care o exploatează politicianist PSD este plătită de români. Care e foarte posibil să se răzbune iarăşi pe politicieni, la fel cum au făcut-o şi în decembrie 2016, printr-o prezenţă extrem de scăzută la viitoarele alegeri.

Exact ceea ce îşi doreşte PSD.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite