Articole scrise de Dinu Săraru

Lansarea cărţii „Râmnicul meu“, la cea de a treia ediţie sub auspiciile Arhiescopiei Râmnicului cu prefaţa Arhiepiscopului dr. Varsanufie şi în editura „casei“, Praxis, mi-a prilejuit o nostalgică reverie atotcuprinzătoare a universului natal, a copi...

Împlineşte astăzi 75 de ani un societar de onoare al Teatrului Naţional, înscris în istoria primei scene purtând numele lui Caragiale, pe drept cuvânt recunoscut ca fiind cel de-al treilea mare interpret al rolului Ştefan din drama istorică a lui Del...

Cato cel Bătrân, Înţeleptul, spunea, mi se pare, dar s-a uitat cu desăvârşire: „Mai degrabă prefer ca oamenii să se întrebe de ce nu am o statuie, decât să se întrebe de ce am una.“

Se poate! – îmi spunea cineva apropiat de preocuparea privind lectura lumii noastre politice, a liderilor în general, a celor care şi-au asumat şi bucuria Puterii şi Răspunderea pentru administrarea vieţii noastre de toate zilele.

Vinerea trecută, la Râmnicu Vâlcea, „oraşul Domniei Mele“, cum îi spunea Mircea cel Bătrân, a avut loc o frumoasă sărbătoare, o nobilă recunoaştere a meritelor faţă de Râmnic ale unui mare cărturar al Ţării Româneşti, Episcop al Râmnicului înainte de...

Într-o discuţie recentă, purtată de un grup de împătimiţi de pictura românească de astăzi, un loc deosebit cu adevărat important şi unanim apreciat l-a ocupat marea pictură a elevilor lui Corneliu Baba, şcoală foarte restrânsă.

În anii 1975-1976, am scris romanul „Clipa“, care, în 1976, a şi apărut în Editura „Eminescu“ de sub direcţia învăţatului şi curajosului cărturar Valeriu Râpeanu, roman urmat foarte curând de filmul „Clipa“ (1979), apoi de piesa de teatru intitulată ...

...începutului toamnei şi al normalităţii unei vieţi sociale fireşti după care tânjim cu o Speranţă uneori atât de firavă într-o lume românească dominată de conflictele izvorâte mai ales de incapacitatea noastră de a alege – electoral – matur şi resp...

La sfârşitul anilor '60, am mai scris, mi se pare, mai exact, am stabilit deunezi, în 1967, am făcut, la Paris, cu sprijinul „logistic“ al diplomatului de excepţie care a fost ambasadorul Dumitru Aninoiu, prieten apropiat, o vizită la Eugen Ionesco a...

Ce bine e să fii cu adevărat Cineva şi să mori Anonim – îmi spunea un octogenar hărăzit să lase un nume pe urma sa...

Nefericirea acestor zile de august cotropit de caniculă şi de imprevizibile furtuni şi „evenimente meteorologice“, rar întâlnite chiar şi de cei mai bătrâni, ne-a obligat să ne gândim mai devreme la toamna care ar fi fost la locul ei începând de la 1...

O foarte frumoasă fotografie veche mă îndeamnă să consacru această carte poştală de la Slătioara unui subiect pentru care pledez neostenit de atâta vreme şi care e cuprins în sintagma identitatea naţională şi spirituală, din ce în ce mai des apelată ...

Apar în colecţia „Istorie cu blazon” a editurii cu adevărat selectivă aristocrat Corint, cărţi care din păcate am sentimentul că trec unele anume neobservate.

Trei sferturi de veac am urcat primăvara şi vara şi, mai ales, toamna şi uneori chiar şi iarna, la mijlocul ei, drumul de ţară îngust cât să se strecoare un car cu boi, unul singur şi pe urmă o potecuţă şerpuitoare prin grădini cu pruni albi care duc...

Într-o vreme în care programul televiziunilor - majoritar tabloidal şi la ştiri – sufocă orice tentativă mai răsărită a vreunui cămin cultural – nu e de mirare că până şi spiritul identitar al localităţilor devine şi mai firav decât al ţării întregi ...

O iniţiativă inspirată a condus Arhiepiscopia Râmnicului la organizarea, pentru prima dată, a unui „Târg” al artei mănăstireşti care a consacrat o originală vocaţie prin care s-a afirmat de-a lungul veacurilor o mare tradiţie cărturărească întemeiată...

Nu sunt nostalgic când intră în discuţie esenţa totalitară a vremurilor prin care am trecut şi eu, ca atâta lume, până de curând, dar nici nu pot să spun că nu mă bucură lipsa de interes manifest, de preocupare, ardentă chiar, a administraţiei noastr...

Două întâmplări inspirate de celebra aserţiune a lui Miron Costin, Bietul om sub vremi, au făcut să mă simt legat de Râmnicul meu şi într-o ipostază ctitorială, dacă nu sunt cumva prea îngâmfat ca să mă refer la acest termen.

Admirabila lucrare, aş zice mărturisire tulburătoare, prin sinceritatea ei deconcertantă, direct deconcertantă, şi din nou în răspăr cu toate canoanele aşa zisei cotidiene comunicări pentru supravieţuire despre „Cultura de ieri şi românii de azi – Co...

O sărbătoare academică s-a petrecut luni, 22 mai, când era şi ziua marelui cărturar, în Amfiteatrul Bibliotecii şi nu în Aula Academiei, cum ar fi meritat cartea „Despre cultura de ieri şi românii de azi – Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodores...

La Sala „Teatrelli”, cea mai bună dintre sălile teatrelor particulare din Bucureşti, în Piaţa Lahovari, s-a desfăşurat zilele trecute o întâlnire emoţionantă a publicului avizat cu Sergiu Cioiu, într-un spectacol intitulat „Pe cine numim... Eu”, de f...

Revăzând – a câta oară ?! – paginile Jurnalului unui personaj controversat provocat de Vartan Arachelian, în vederea intrării la tipar, am „reuşit” să adaug noi pagini izvorâte din nevoia de a face cât mai limpezi şi cât mai corecte amintirile unor e...

Un remarcabil act diplomatic şi de solidaritate internaţională ortodoxă s-a petrecut duminica trecută la Râmnic în Catedrala Arhiepiscopiei de sine care numără, cum bine se ştie, peste şase veacuri de slujire creştină în Oltenia de sub munte - prilej...

Insist asupra unui subiect care şi primăvara asta încă nehotărâtă şi mai capricioasă ca oricând, din câte ştiu eu, a revenit în atenţia mea îngrijorată, tot mai mult ca oricând, în urma unei călătorii ce m-a purtat în „Săptămâna Mare” prin sate din M...

Puţină lume mai ştie - faţă de populaţia de azi a Bucureştilor şi chiar faţă de miile de credincioşi care urcă dealul din apropierea Patriarhiei şi de pe malul drept al Dâmboviţei, dincolo de fântânile din Piaţa Unirii - că aici a fost la mijlocul ve...

Măgura Slătiorului întreagă, ninsă de caierile cireşilor sălbatici înfloriţi într-o singură noapte, grădina casei cotropită de floarea albă a cireşilor negri, altoiţi, rondurile cu flori spuzite de căpriţe albe şi de narcise galbene şi liliacul gata ...

Luni seara, 3 aprilie 2017, Chris Simion, în opinia mea cel mai important reprezentant al tinerei generaţii de oameni de teatru români, ne-a invitat în spaţiul atât de elegant al Teatrului Metropolis la un protocolar, intenţionat restrâns, eveniment,...

Puţină lume ştie – şi mai ales puţini orăşeni ştiu – că Floarea Paştelui, aceasta consacră anotimpul primăverii, aşa cum Popdealul – nu ghioceii, care pot apărea de sub zăpadă şi în Ajunul Crăciunului – este prima podoabă florală a câmpiei şi dealuri...

O îndatorire izvorâtă din solidaritatea de conştiinţă identitară mă îndreptăţeşte să aştern, măcar aceste puţine rânduri ale unei cronici de întâmpinare inspirate de o lucrare meritorie de sociologie şi de etnologie, de cercetare a civilizaţiei ţărăn...

Mânat de dorul de casă, cum se zicea odinioară când domnea legea nescrisă ca un blestem - datorie „casa părintească nu se vinde”, mi-am smuls din săptămâna bucureşteană, sugrumată moral de politicianismul cel mai veros, trei zile şi am rupt-o la fugă...

Cele cinci sate ale Slătioarei au stat întotdeauna ca un ciorchine în jurul satului Olari, dar satul ca atare, cu multe cătune de olari şi vărari nu mai există de fapt, pentru că şi ultimul olar, Victor Gheorghiţă, s-a petrecut, sunt 10 ani de atunci...

Un frumos interviu tv, mai vechi, cu Preafericitul Patriarh Teoctist, mi l-a adus în amintire şi nu întâmplător pe cel care i-a fost învăţător spiritual şi strălucitul slujitor al Bisericii Ortodoxe Române în veacul XX, Justinian Patriarhul.

În Bucureşti au apărut, în sfârşit, ghioceii, primii care au răzbit „iarna vrajbei noastre” ca să parafrazăm un mare scriitor american.