Articole scrise de Petre Barbu

Cerul este albastru curat. N-am văzut niciodată un albastru curat. În fiecare zi, alerg cu privirea la treburi, la urgenţe, îngropat în rutină, cu mintea acoperită de nori. Cerul ăsta este albastru curat....

România este o rană acoperită de o crustă subţire. Ştim cu toţii că rana e plină de puroi. Aşteptăm nişte „medici“ providenţiali care s-o opereze, s-o igienizeze, s-o vindece. Până atunci, trăim în puroi....

Vezi-ţi de treabă, nu te băga! Dar scanează în jur: stânga, dreapta, în spate, mai ales mişcările din spate. De ce să te bagi în cauze care nu ţin de interesul tău?...

Una dintre cele mai mari ticăloşii pe care a făcut-o adunătura de partid numită PSD este instituţionalizarea clientelismului şi nepotismului la cel mai înalt nivel al politicii de stat....

De la o vreme, ai observat că pierzi prieteni. De ce oare? Prima grijă este să dai vina pe ei: au devenit încuiaţi, înţepeniţi, plictisitori, antipatici, aroganţi, pe scurt, greu de suportat....

Fifi, poţi să-mi spui câţi ani ai? Nu poţi, pentru că eşti peruş. Dacă erai papagal, atunci îmi spuneai, ca un papagal. Şi mai am o întrebare: tu ce eşti, băiat sau fată? Că n-am avut niciodată curiozitatea să mă uit sub coada ta......

Textul pe care-l scrii acum ţine locul altui text. Pentru că ai uitat subiectul textului pe care-l înlocuieşti. Ai avut în minte subiectul vreo săptămână, nu l-ai notat pe o bucată de hârtie, foarte rău, foarte trist. Uite că l-ai uitat!

Întind harnic spuma pe obraji, sub bărbie, până la mărul meu, Mărul lui Adam. Te întreb în oglindă, băi, tată: „De ce să-l schimb?“. Ce mi-a venit? Nu are nicio pată de rugină....

Duminică, pe 9 iunie, TVR 1 a difuzat un interviu cu istoricul şi filosoful Yuval Noah Harari, în cadrul emisiunii „Garantat 100%“, la ora 23:00. Interesant interviul....

De aproximativ o lună, urmăresc activitatea celei de-a şaptea farmacii care s-a deschis în cartierul meu. Am pus pariu cu un amic că noua farmacie nu va rezista concurenţei până-n Crăciunul acestui an....

E unu noaptea. Mi-e foame de crăp. Nicio coajă de pâine în casă. Nici în găleata de gunoi. Deschid frigiderul. E gol. O să mor până se deschide la Profi.

Ce vreme! Soare călduţ. A venit şi vara asta! Să te duci la mare. Nu contează care mare. Să năvăleşti pe plajă. Nu contează care plajă. Una cu bere.

PSD va fura la alegerile de duminică. Pentru că este disperat, pentru că aşa este obişnuit, să fure, pentru că poate, pentru că s-a născut dintr-un partid de hoţi....

Cu puţin timp înainte să moară, A.P. Cehov i-a spus unui prieten: „Te duc la cimitir, se întorc acasă, se pun pe băut şi încep să spună lucruri ipocrite despre tine. Este înfiorător să te gândeşti la asta“....

Trebuie să cobor ca să cumpăr pâine şi cartofi. Oare kilul de cartofi s-a făcut 6 lei? Că săptămâna trecută era 5 lei. Nu cobor. Mă uit pe geam. Aştept tornada....

Imediat după ce am terminat de citit romanul „ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, de Alina Nelega* (Editura Polirom, 2019), mi-am spus: „Este cel mai bun roman românesc pe care l-am citit în ultimii 30 de ani!”

Caut un actor. (Ce te-a apucat?) Am scris o monodramă. (Altceva mai bun nu puteai să faci, să-ţi zugrăveşti bucătăria?) Să fie un actor talentat sau mai puţin talentat. Mai bătrân sau unul de seama mea....

Oamenii din vagon au nişte mutre de zombi. Ei dau cu degetele pe smartphone-uri. Puţini pasageri citesc cărţi şi vreo doi-trei sunt la fel ca mine: se uită aiurea, nicăieri, ba la unul, ba la altul....

Să scrii o scrisoare... O foaie de hârtie A4 sau două foi dictando, desprinse cu grijă din mijlocul caietului, stiloul sau pixul, un plic timbrat, ai tot ce-ţi trebuie, scrie!...

Mustaţa asta maronie am mai văzut-o undeva. Într-un film? Şi ochii speriaţi. Ochi de rozătoare. Un surâs îi mijeşte sub mustaţă, încreţindu-i faţa de pergament.

Să-ţi faci PR! Să ai o imagine bună! Să nu ratezi oportunitatea ca să ieşi „pe copertă“! Sunt din ce în ce mai mulţi oameni obsedaţi de PR şi de propria lor imagine. Industria de PR „duduie“ într-o ţară cu puţine, foarte puţine realizări.

De cât timp n-ai mai fost pe-aici?... (Nu-mi amintesc.) Vezi, trebuie să vii... (Nu vreau.) De ce? Chiar aşa de ocupat eşti încât nu poţi să-ţi rupi două zile şi să treci pe la noi?... (Nu)....

Aţi apucat să aflaţi despre aceste declaraţii ale lui Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă? Nu sunt derapaje, nu sunt rătăciri. Sunt declaraţii pline de ură şi răzbunare. Amândouă emană o duhoare ucigătoare.

Se poate visa la o Românie fără PSD? Un PSD dispărut, îngropat, demolat. Este evident că guvernarea PSD nu e în stare să stimuleze o economie concurenţială, eficientă, funcţională şi reglementată corect. Pentru că PSD este un partid de sugative.

Eşti tânăr. Merită să mai trăieşti în România? Merită să-ţi iroseşti anii aici, să te chinuieşti, să te împovărezi cu frustrări şi să te sacrifici aiurea? Viaţa în România a devenit un sacrificiu inutil. Pleacă!...

Am citit aproape 200 de pagini din cartea istoricului britanic Niall Ferguson, „Civilizaţia. Vestul şi Restul“, ediţia 2017, la Editura Polirom, traducere de Doris Mironescu şi Andreea Mironescu....

Salutare, bătrâne! De ce nu-mi dai like? Suntem prieteni pe FB de atâta timp şi n-am primit un like de la tine! Nu-ţi place? Nu te interesează? Eşti invidios pe postările mele?

Pentru că 2019 se anunţă un an electoral palpitant ca o telenovelă, trebuie să ştim cum au stat televiziunile noastre pe rating, în anul în care am sărbătorit Centenarul. De la televiziuni ni se va trage tot ce vom trăi.

Ţine minte ce-ţi spun: spectacolul ăsta aparţine spectatorilor. Nu-ţi mai aparţine. Nici regizorul, actorii, scenograful şi coregraful nu mai deţin vreo putere. Este al spectatorilor....

„Ţi-ai luat cheile?”. Nu şi le-a luat, uituca! I le aduc din camera ei. „Pacheţelul?”. Dă din cap, da!, cu privirea îngropată în şireturile pe care şi le leagă. „Şi banii de metrou?”. „Da!”. „Cărţile, caietele, ţi-ai luat tot?”. „Daaaaa!... ”. Nu înţ...

Toţi am fost vinovaţi. Pentru că l-am suportat pe Ceauşescu. Toţi am fost comunişti. Pentru că am acceptat comunismul. Toţi am colaborat. Pentru că am tăcut. Toţi suntem vinovaţi pentru România de azi....

Vreau şi eu un Tuborg!... N-ai Tuborg? Atunci, dă-mi un Ursus!... Noroc, la mulţi ani, să-ţi fie barul plin de clienţi tot anul!... Uite, dom’le, că şi „norocul“ ăsta este un brand: berea Noroc!...

Ultima zi a anului este la fel de apăsătoare ca Actul al IV-lea al piesei „Livada cu vişini“ de Cehov*. M-am obişnuit să citesc această piesă în ultima zi. Ştiu că n-am să înţeleg totul, dar încerc să învăţ cum să mă despart de anii mei.