Articole scrise de Doina Ruști

Marian Coman m-a provocat la o discuţie despre Shining de Stephen King. Horror, deviaţii psihologice, teroare, fantastic. Iată câteva teme pe care literatura română nu prea le-a abordat. În general, la noi, există puţine poveşti care să pună accentul...

Hamlet şi actorii! Adrian Titieni îl vede mai mult ca pe un teoretician al spectacolului, pe când mine mi se pare un om care nu poate să fie spectator. Când mă gândesc la Hamlet, îmi vine imediat în minte foiala lui din timpul spectacolului, deloc o ...

Soldaţi din vremuri trecute - iată o temă aproape literară! Există un soldat cu minte puţină, dar foarte norocos, personaj al unei snoave româneşti (repovestită de V. A Urechia), întrucâtva înrudit cu Švejk. Respectiv, nu ştii ce să crezi despre deci...

Poirot rămâne fără îndoială cel mai cunoscut detectiv. Despre el am vorbit cu Mihaela Ioniţă şi Răzvan Ursuleanu, fără să ne plictisim, fără să ne fi ajuns timpul scurt al întâlnirii noastre, numită Povestea unui personaj. Iar pe măsură ce vorbeam, m...

Pe cercul al şaptelea, aproape de fundul Iadului se află cămătarii, lăsaţi pe mâna monstrului Gerion, patronul corupţiei, un personaj cu faţă de om bun, dar cu trup de crocodil şi cu o coadă unduioasă, capabilă să intre oriunde, legând şi dezlegând l...

Păuna Greceanu a fost o femeie greu de ucis. Se poate spune că Epoca Fanariotă începe cu ea. A trăit în vremea lui Brâncoveanu şi-a fost măritată cu Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului, acel Constantin Cantacuzino, stolnicul, considerat cea mai lumi...

Pazvantoglu, respectiv Pazvante Chioru, a rămas în istorie drept cea mai nemiloasă figură de tâlhar. Despre el s-a scris mult. A fost paşă de Vidin, jefuitor şi ucigaş. A făcut multe raiduri prin Valahia, arzând oraşe, violând femei. Şi totuşi istori...

O poveste de pe la sfârşitul veacului al 18-lea m-a făcut să surâd. Actuală, inspiratoare. În treacăt, am pomenit-o în romanul „Manuscrisul fanariot“.

Pe la finele anilor 80 făceam naveta la Bucureşti, adică veneam din când în când acasă, după ce terminam programul meu socialist, la un liceu socialist, dintr-un oraş de provincie. Casa din Bucureşti era de fapt o cameră, destinată unei singure perso...

Prejudecăţile mele faţă de mâncarea chinezească erau labirintice. Porneau de la fast food-ul din vremurile comuniste, cu pacheţele de primăvară şi orez cu gălbenuş, şi se terminau la restaurantul Templul Soarelui, de pe Toamnei....

Am auzit că aerul Beijingului e poluat, de altfel peste tot întâlnesc oameni care poartă măşti sanitare. Chiar şi eu primesc o astfel de mască, amintindu-mi din nou acel aprilie în care peste oraşul meu se revărsau valuri de arome dulci-amărui, ca de...

Am plecat spre China cu un sentiment vechi, una dintre acele mişcări şovăielnice, care te taie razant, obligându-te să te gândeşti la sertarele închise....