Articole scrise de Alexandru Pătrașcu

În ultimul număr al revistei Diapason sunt analizate politicile manageriale a 7 dintre cele mai importante teatre de operă din lume. Chiar dacă poate părea forţată, o comparaţie cu ONB merită făcută.

S-a anunţat, în sfârşit, o parte din programul stagiunii 2015-16 de la ONB, doar până la sfârşitul anului. Spectacolul care deschide sezonul, pe 15 Octombrie, va fi Il barbiere di Siviglia, una dintre cele mai delabrate producţii ale teatrului.

După un nou marş triumfal al superstarurilor muzicii clasice de la Enescu 2015, aproape am uitat să remarcăm că Festivalul de muzică veche de la Bucureşti a ajuns la a zecea ediţie.

Săptămâna aceasta s-a deschis noua stagiune a Filarmonicii „George Enescu” de la Ateneul Român. A fost mai întâi deschiderea celei de cameră, dedicată comemorării a 60 de ani de la dispariţia muzicianului naţional Enescu, în care s-au produs Leontina...

O orchestră formată din muzicieni tineri, de până în 30 de ani, acordă un bis la finalul unui concert. Sunt îmbrăcaţi cu haine colorate şi fiecare instrumentist se ridică în picioare atunci când vine rândul momentului său solistic din muzica unei pol...

Festivalul „George Enescu” s-a încheiat de aproape o săptămână. A fost o ediţie bună, ca de obicei. Ar fi putut, la fel de bine, să fie denumit Festivalul „Dmitri Şostakovici” pentru simplul motiv că au fost programate 20 de lucrări ale compozitorulu...

Publicată de Editura Operei Naţionale Bucureşti, cartea Festivalul „George Enescu” în era Holender a fost lansată pe 4 Septembrie 2015, la Ateneul Român, a doua zi după concertul lui Sir Simon Rattle cu Berliner Philharmoniker, la începutul festivalu...

Tensiunile dintre Ioan Holender şi organizatorii festivalului au apărut în momentul în care directorul artistic a început să fie ignorat, deşi se afla încă la conducerea ultimei ediţii.

În general, frământările dintr-o comunitate sau dintr-o instituţie se termină cu o schimbare, iar schimbarea duce, de obicei, către progres. Nu aceasta este însă situaţia de la Opera Naţională Bucureşti, care pare să se reîntoarcă spre trecut.

Aşteptări moderate, ieri, de la concertul din Sala Palatului. Liverpool Symphony Orchestra nu e nici BPO, nici WPO, nici măcar LSO, tot aşa cum între Vasily Petrenko şi Kirill Petrenko (succesorul lui Sir Simon Rattle la conducerea lui Berliner Philh...

Nu e La traviata, nici pe departe. Nici Rigoletto. Nici măcar Turandot, cu care este aproape contemporană. Oedipus Rex de Stravinsky, mai scurtă, tot modernă, e mai cunoscută în lume şi mai des amintită în compendiile de operă, dar e tot puţin jucată...

După extraordinarul Wozzeck al lui Leo Hussain (care tinde să devină personajul principal al acestei săptămâni de festival, pentru că urmează două reprezentaţii cu Œdipe, la ONB), mi-a fost greu să scriu despre concertele la care am asistat în ultime...

Au trecut 90 de ani de la premiera mondială a lui Wozzeck de la Berlin, până când opera lui Alban Berg a avut premiera şi în România. Inutil să insist, important este că s-a întâmplat această premieră în timpul vieţii noastre.

Leo Hussain, dirijorul acelui superb Gurre-Lieder de la Enescu 2013, se află din nou la Bucureşti. De data aceasta sunt două proiecte de operă: Wozzeck şi, la o distanţă de numai patru zile, Œdipe. În iulie, vara aceasta, Hussain a debutat la Glyndeb...

Un concert de la care nu aveam aşteptări nemăsurate. Când vine vorba de Bach, poate că nici nu e bine să ai. Am privit circumspect spre programul ce conţinea clanul Bach (cele trei concerte pentru vioară şi orchestră ale lui Johann Sebastian fiind pr...

După mai multe concerte din seria „Mari orchestre” foarte apreciate, exagerându-se uneori, publicul de la Festivalul Enescu a perceput şi tokenismul din câteva seri.

Titlul pare neverosimil şi bombastic, dar chiar aşa a fost. Recitalurile cu muzica secolului XXI, deşi ocolite de mulţi spectatori tradiţionali ai sălilor de concert, ascund multe suprize, unele foarte plăcute.

Miercuri a fost o zi mai degrabă nereuşită, astfel încât voi comasa comentariile pentru cele două concerte într-un singur articol.

Acum mulţi ani deja, am făcut cunoştinţă cu muzica lui Mozart prin intermediul lui Neville Marriner, iar cu aceea a lui Haydn prin Trevor Pinnock. Pinnock era unul dintre stâlpii label-ului Archiv/DG (celălalt era John Eliot Gardiner).

După Zubin Mehta, London Symphony Orchestra este o altă rutină splendidă a Festivalului Enescu. Este o orchestră de top, a venit la Bucureşti de foarte multe ori şi cred că, odată ce uimirea a trecut, a ajuns să fie şi una dintre cele mai iubite de c...

Am ratat concertul de ieri al americanilor, ca să pot să mă bucur de Catone in Utica, ultima senzaţie baroc din Europa. Deşi îl aşteptam pe dirijorul Michael Thilson Thomas cu mare curiozitate. Am recuperat azi.

Dacă acum 30 de ani, în Europa, barocul a redevenit o epocă, cel puţin în muzică, atunci azi am ajuns în faza lui rococo, decadentă. În România abia îl descoperim de câţiva ani.

Două zile cu The King’s Consort ar putea fi emblema unei stagiuni normale la Ateneul Român. Programaţi la ora 22:30, englezii n-au reuşit să umple sala decât pe jumătate. Ce păcat!

Când, în iarnă, am văzut programul de anul acesta al Festivalului Enescu, am crezut că visez. Anja Harteros va cânta la Bucureşti. Şi nu orice: Ultimele patru lieduri de Strauss. Un mare recul, imediat după aflarea veştii: se va cânta la Sala Palatul...

Un poet al pianului. Acesta este clişeul pe care îl folosesc jurnaliştii francezi atunci când scriu despre un imens pianist. M-am întrebat de multe ori ce vrea să însemne această comparaţie, dincolo de frumuseţea metaforei. Şi am un răspuns, bineînţe...

Îl aşteptam pe Christian Thielemann, aproape la fel de mult precum l-am aşteptat pe Sir Simon Rattle. În fond, directorul lui Staatskapelle Dresden a fost pe lista scurtă a succesorilor la conducerea Berliner Philharmoniker până în ultima clipă, când...

Fazıl Say a revenit la Festivalul Enescu, însoţit şi de aura martirajului, cred că pot folosi acest cuvânt. În Turcia, a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare şi la o perioadă de 5 ani de observaţie, pentru că nu crede suficient de mu...

Venirea la Bucureşti a celor de la Berliner Philharmoniker a creat o aşteptare extraordinară. Recorduri peste recorduri, superlative peste superlative, să le lăsăm la o parte. Să vorbim despre muzică şi despre cum a fost.

Forţele reunite ale Radioului şi ale Corului Filarmonicii „George Enescu” au încercat să realizeze ceea ce în stagiunile regulate părea imposibil: Simfonia celor o mie, de Gustav Mahler.

Program exclusiv pentru coarde, căci Scottish Ensemble este singura orchestră de coarde profesionistă din Marea Britanie. Pare reductiv la prima vedere, dar nu este deloc aşa, pentru că există o întreagă lume a compoziţiilor, în special în perioada b...

Da, pentru că Zubin Mehta vine la Festivalul Enescu încă din 1964. A devenit o banalitate să-l găseşti în programul festivalului, ediţie după ediţie. Mi-am permis chiar luxul de a rata primul concert al său, cu Bruckner.

Nu multă lume gustă muzica de cameră, iar cvartetele sunt o specie considerată pe nedrept ca fiind cam ermetică. În realitate, deseori, muzica unui cvartet de corzi seamănă destul de mult cu o simfonie pentru o orchestră de corzi. Numai că este o sim...

Opera nu a lipsit din programul Festivalului Enescu aproape niciodată. Încă de la prima ediţie din 1958, unul dintre punctele de atracţie ale programului a fost premiera absolută în România a lui Oedipe de Enescu, recent restituită sonor pe disc (Cas...