Articole scrise de Deutsche Welle

Consumul de ştiri din şi despre România se face adesea pe risc propriu. Mi-l asum, conştient de cât de deprimantă poate fi trecerea în revistă a hoţiilor sub formă de plagiate de care se fac vinovaţi foştii guvernanţi.

M-a testat recent o persoană de bună credinţă, punându-mi, în evul masacrelor şi disputelor religioase, o întrebare cheie nu doar pentru spaţiul public românesc. În speţă, dacă religiile sunt bune sau rele.

Dacă nici la date istorice grele, precum 23 august, nu ne reflectăm situaţia, aparent fără ieşire, privind-o prin luneta trecutului ei totalitar, când? Şi cum să le găsim soluţii ispitelor populiste, antidemocratice?

Bad Godesberg a fost cândva cartierul diplomaţilor din Bonn. Astăzi, pe străzile lui vezi mai ales femei cu văl islamic şi multe cafenele arăbeşti. Mulţi oameni se simt înstrăinaţi.

Mai există oare vestul? Şi dacă da, până când? La Berlin s-a recunoscut într-un târziu că regimul de la Ankara sponsorizează terorismul islamist. De ce, însă, abia acum? Şi ce urmări implică această recunoaştere?

La o aruncătură de băţ de tancurile ruseşti s-au concentrat, în stare de alarmă, forţe ucrainene. Rusia acuză Ucraina de terorism în Crimeea. Ce hram poartă subita şi vizibila escaladare a tensiunilor ruso-ucraiene?

Mă pregăteam să abordez grozăvii insuportabile. De pildă actualitatea unui Hieronymus Bosch, la fix o jumătate de mileniu de la decesul pictorului flamand, mare expert în chinurile iadului şi păcate capitale omeneşti....

Cancelarul austriac Kern exprimă doar ceea ce pentru toţi politicienii responsabili este mai mult decât evident: negocierile de aderare cu Turcia trebuie să înceteze. Chiar de la bun început, din anul 2005, ele au fost sortite eşecului. În plus, însu...

Întrucât nasc populism, relativismul şi corectitudinea politică ne pun în pericol şi integritatea morală şi democraţiile. A-i ataca ori demoniza pe populişti de pe astfel de poziţii nu poate funcţiona. Trebuie altceva...

Cum să ne comportăm în faţa unor crime sinistre precum cea soldată cu asasinarea de către islamişti a unui preot dintr-o biserică normandă? Şi ziariştilor le e greu să articuleze un răspuns adecvat la această întrebare.

Problema nu e doar terorismul în sine. Ci şi, reflex al slăbiciunilor noastre psihologice şi intelectuale, ecoul său inept, care facilitează îndoctrinarea islamistă, aruncând în ridicol reacţia la barbarie a civilizaţiei.

Dezbinată rău, Europa e, din nou, la răscruce. Nu doar din cauza Brexitului care, cu o proeuropeană şi o conservatoare moderată ca Theresa May la putere, la Londra, se va produce negreşit. Ci şi a pendulărilor germane.

Şocul Brexitului se resimte, încă, dur. Mulţi au intrat, pare-se, în gravă stare de ebrietate. În numele democraţiei şi proeuropenismului susţin poziţii extrem de dubioase pentru Europa şi pentru democraţie.

Nu ştiu spectacol mai dezgustător decât cel furnizat de trădarea la superlativ. Cea comisă de inşi sus-puşi plini de mofturi, care, ajunşi dregători în numele unei activităţi derulate pentru binele comunităţii, fac viceversa decât clamează.

În timp ce în Marea Britanie numărătoarea inversă a început, mă întreb, la 75 de ani de la invazia nazistă de dincolo de Prut, quo vadis Europa? O vor salva iar britanicii de ea însăşi? Sau va continua să rătăcească?

Există leac de terorismul islamist de felul celui care s-a manifestat mai nou la Paris ori în Orlando? Există, dar presupune şi instrumente adecvate şi lideri responsabili şi curajoşi care să le utilizeze bine.

...ca să parafrazez titlul unui film despre dragoste şi cuţitari. Mă refer la profilul potenţialilor alegători ai unui Trump. Dar şi la al celor care-l ridică pe scut pe Nicuşor Dan.

Doar facerea de dreptate, confiscatul de averi oneros adunate de oligarhi şi împlinirea unui dor se mai eternizează uneori în România. În rest trăim într-o lume a vitezei. A scurtăturilor. Şi abrevierilor. Nici democraţia n-a scăpat.

Rateurile electoratelor din est şi vest indică o agonie a democraţiei însăşi. E vorba de o criză de încredere. Dar cum s-o combaţi dacă, în lăcomia vanităţii lor morale, elitele şi presa democratică se autofaultează?

„Eu cu cine votez?” Lamentările cetăţeanului turmentat ne cotropesc înaintea oricărui scrutin. Alegerile locale nu fac excepţie. Nu ştiu un panaceu. Există însă un test relativ simplu prin care alegătorul s-ar putea edifica.

E relativ lesne să ne batem joc de Europa. Ţanţoşă, sulemenită, nevricoasă, uneori isterică de-a dreptul, bătrâna doamnă şi-a pierdut orice urmă de ingenuitate şi nevinovăţie. Mai greu este s-o reapreciem şi s-o salvăm.

Ne contrariază rateurile democraţiei de undeva de sus. Pentru salvarea ei alarma nu e de-ajuns. Va trebui să ne întoarcem la firul ierbii, unde fac ravagii samavolnicia unor legi rele şi excesele demnitarilor arbitrari.

Marţi, ministrul german de externe s-a întâlnit cu victimele sectei Colonia Dignidad. Decenii la rând, zeci de mii de copii au fost violaţi chiar sub nasul ambasadei Germaniei în Chile. Care a fost rolul diplomaţilor?

Da prietene, sunt îngrijorat. Nu pentru că România n-ar fi făcut paşi notabili pe calea cuceririi libertăţii. Ci pentru că n-a făcut destui, în ultimul sfert de veac. Pentru că nu-i merge bine. Iată, între altele, de ce.

Europa lui Merkel şi Mogherini nu se-arată azi la înălţime în a combate extremismul şi-n lupta cu ea însăşi. Pare a avea nevoie deopotrivă de un implant urgent de bărbăţie şi de o grefă, simultană, de empatie autentică.

Ideologii lui Putin exultă după atentatele de la Bruxelles. Le convine de minune să se stârnească panica, să-şi piardă europenii încrederea în arhitectura de securitate euro-atlantică. Dar nici UE nu-şi face temele. Trei sau poate chiar mai multe cea...

Cum se va configura Europa viitoare, cea edificată pe ruinele actualei Uniuni, rămâne de văzut. Dar va depinde în mare măsură de concepţiile elitei care-şi va păstra ori impune suveranitatea asupra discursului politic....

Dincolo de sublimul geografiei distrus, între alţii, de mafia lemnului, României i s-au distribuit la masa de poker a destinului cărţi mai degrabă rele. Dar alţii s-au trezit şi mai năpăstuiţi. Iar victoria e posibilă....

Ce reiese din scandalul evacuării „Antenelor"? Că democraţia românească e într-un perpetuu pericol. Primejdia-şi schimba părul, ca lupul, nu însă şi năravul. Avem arta „ca să nu murim de adevăr”, pretinde vorba de duh a cuiva, plasată între adnotăril...

În România mea se trăieşte, nu se moare pentru că lipsesc spitalele. Se iubeşte, nu se lasă de izbelişte. Se cultivă memoria, nu se uită crimele trecutului. Se pedepsesc vinovaţii, nu oamenii cinstiţi. Am apucat s-o văd?

În Republica Moldova se discută tot mai des despre unirea cu România în contextul în care mica ţară ex-sovietică, cândva parte a României, a ajuns o ruină economică, coruptă şi lipsită de orice garanţii de securitate....

Luciditatea e uneori greu de suportat. Te obligă să te freci serios la ochi, dacă-ţi sileşti privirea să asiste cu atenţie la circul electoral de peste ocean. La altele, europene. Căci antidemocraţia este pe cai mari....

Unii ştiu „de ce iubim femeile”. Nu puţini le adoră necondiţionat. Alţii le acoperă trupurile de piatră, ca să nu pângărească neprihănita privire a unui musulman de frunte. Dar ce ne facem oare cu femeia extremistă?