Articole scrise de Deutsche Welle

O mare majoritate a turcilor din Germania a sprijinit extinderea puterii lui Erdogan. Aceasta ar trebui să determine Germania să-şi regândească statutul automat de ţară de imigraţie, crede Ines Poh

Săptămâna Patimilor şi ajunul Paştelui evreiesc ar fi trebuit să inaugureze nişte zile de pace şi de adevăr. Dar asupra lumii nu pacea şi dreptatea s-au pogorât. Ci ura, frica de război, minciuna şi dezinformarea.

Ce-au fost rachetele lansate asupra bazei siriene de la care s-a declanşat fatalul raid soldat cu moartea multor copii şi civili? Debutul unei schimbări de paradigmă? O aventură periculoasă? Ori un simplu foc de paie?

Ce se construieşte ziua, prin forţa micilor întreprinzători, a oamenilor cu idei, a studenţilor, muncitorilor, fermierilor şi pensionarilor activi, se prăbuşeşte noaptea. De predilecţie marţi.

Nu doar felinelor mari le place sângele. Mamiferele prădătoare au dat iama între justiţiarele presei româneşti şi au găsit cu cale s-o sfâşie şi pe Emilia Şercan, după ce au victimizat alţi jurnalişti remarcabili.

Când se fac bine societăţile? Când îşi reduc la minimum prejudecăţile şi îşi amplifică la maximum consideraţia pentru o viaţă morală şi pentru practicarea ei. România suferă de un regretabil exces din cele dintâi.

Nu hotărârea unui injust ministru al Justiţiei privind soarta procurorilor-campioni ai luptei împotriva corupţiei din România a inaugurat miercurea neagră a Europei. Ci oficializarea Brexitului în raport cu eurocraţia.

Mii de oameni au participat sâmbătă în mai multe oraşe ale României la ”Marşul pentru viaţă”, o manifestare menită să îi încurajeze pe tineri să accepte naşterea copiilor concepuţi.

Trăim într-o lume complexă, pe care laşitatea, neştiinţa şi lipsa de rigoare intelectuală o prefac într-una a jumătăţilor de adevăr. Prefăcute cu cinism în minciuni sadea, ele ne sapă la temelie democraţiile.

Ce-ar fi dacă, prin minune, am scăpa de autocraţi? De cei care, cu Liviu Dragnea între ei, restaurează dictatura, conferindu-i forme noi, în timp ce pun umărul la a trage Europa către fascistoida Rusie? Ce ne-ar salva?

Prima problemă legată de Sorin Grindeanu nu a fost legată de parcursul său profesional, ci de o mărturisire pe care nimeni nu i-o ceruse şi care tocmai de aceea a părut stridentă.

La exact 75 de ani de la debutul „Operaţiunii Reinhard”, acuzaţia de nazism sau fascism a devenit cotidiană şi universală. La adăpostul ei se strivesc democraţiile şi se demontează statele de drept în Europa.

În timp ce Olguţa îşi calibrează lupta cu limbile, pentru care s-a antrenat luându-se la trântă, între altele, cu părinţii de copii protestatari, Rădulescu AKM îşi unge mitraliera, cu spatele la zid fiind ţara.

Faţă de Turcia, UE a şi început să aplice propunerea deplasării cu mai multe viteze. La maximum s-a accelerat Olanda. Condusă de piloţi sau copiloţi de stânga, alte ţări preferă frâna. Carambolajul pare inevitabil.

PSD şi guvernul său nu sunt vinovaţi doar de ce pare a fi o iresponsabilă nepăsare faţă de copiii bolnavi de cancer. Ci şi de o intensificare a angoaselor, de complicarea problemelor psiho-morale ale românilor.

Văzduhul s-a umplut de felicitări dulci de ţi se apleacă de opt martie. Contrast mai virulent nici că se poate. Căci altfel domneşte o atmosferă plină de jale şi de lamentări. Mai greu se-ndreaptă ce-ar fi de îndreptat.

Numărătoarea inversă a început. Viitorul Europei, şi deci şi-al României, se joacă acum. Cu actuala ei conducere, fixată asupra demontării statului de drept, România riscă nu doar să ajungă a cincea roată la căruţă.

Contribuţia conceptuală a României la Europa este, în ultimele două decenii, egală cu zero şi exact acesta este motivul principal pentru care nu stăm la „masa deciziilor”.

La un concurs şcolar, elevii au fost stimulaţi să joace rolul persecutorului şi să imagineze discursul urii de clasă. Prostie întâmplătoare sau viciu post-modern?

Eurodeputatul german Markus Ferber condamnă atacurile împotriva minorităţii germane şi a preşedintelui României. El exclude aderarea României la Schengen din cauza marilor deficite înregistrate în combaterea corupţiei.

Încotro se îndreaptă România lui Liviu Dragnea? Spre România curată şi luminoasă a revoluţiei civilităţii iscate de OUG 13? Spre naţional-comunism ceauşist? Sau mai degrabă spre România sfârşitului anilor 30?

Ne lăsăm prea lesne manevraţi. Acest neajuns s-a manifestat pregnant şi supărător la proaspăt încheiata conferinţă de securitate de la München. Obsesia „Trump” însă nu e singura noastră problemă.

Vineri, premierul Sorin Grindeanu, aflat în vizită la Bruxelles, a avut programate întâlniri cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Gangsterismul politic care a culminat cu scoaterea vremelnică, de sub incidenţa legii pentru muritorii de rând, a unei categorii de oligarhi, merge mână în mână cu amploarea conspiraţionismelor.

Referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis pe tema mare a justiţiei a primit aviz unanim în comisiile sesizate ale parlamentului. Problema nu ţine de însă de parlament, ci de formulare.

Legile gangsterismului nu s-au schimbat defel. Nici cel politic românesc nu s-a modificat. Întru potolirea mâniei românilor, ministrul justiţiei a demisionat. Dar sacrificarea lui nu pare suficientă să aplaneze criza.

Cum se iese din criză paşnic, democratic, responsabil? La ce arbitru suprem trebuie apelat în democraţie? Cât de bine a fost preşedintele? Şi cum oare să stea poporul, ani la rând, cu ochii pe ei?

Discursul din parlament al preşedintelui Iohannis a pus problema într-o ecuaţie simplă cu o singură soluţie: demisia Guvernului.

Decizia Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională ar putea rezolva pe moment situaţia, dar imaginea acestui guvern este compromisă ireversibil.

Ce s-a petrecut de fapt, la 31 ianuarie 2017, la Bucureşti, înainte ca mii de oameni să înfrunte gerul nopţii spre a protesta? Ce-i de făcut? Şi ce zice şi face, dacă nu tace, vestul?

Bunul Dumnezeu nu cu băţul bate. Dragnea şi partidul său de penali s-au văzut disciplinaţi cu propria lor lozincă xenofobă. La doar câteva săptămâni de la accesul propriu-zis la putere.

Miza legii graţierii e mai mare decât se arată îndeobşte. Ea nu se limitează nici la condiţiile precare din închisori, nici la salvarea unor politicieni PSD.

Ce farmece vor fi făcut urmaşele mamei Omida, de-au întunericit minţile unui grup larg şi select de politicieni şi ziarişti români? Şi cum ar trebui ei descântaţi, să priceapă ce-au înţeles mari mase de protestatari?