Articole scrise de Deutsche Welle

Ne lăsăm prea lesne manevraţi. Acest neajuns s-a manifestat pregnant şi supărător la proaspăt încheiata conferinţă de securitate de la München. Obsesia „Trump” însă nu e singura noastră problemă.

Vineri, premierul Sorin Grindeanu, aflat în vizită la Bruxelles, a avut programate întâlniri cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Gangsterismul politic care a culminat cu scoaterea vremelnică, de sub incidenţa legii pentru muritorii de rând, a unei categorii de oligarhi, merge mână în mână cu amploarea conspiraţionismelor.

Referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis pe tema mare a justiţiei a primit aviz unanim în comisiile sesizate ale parlamentului. Problema nu ţine de însă de parlament, ci de formulare.

Legile gangsterismului nu s-au schimbat defel. Nici cel politic românesc nu s-a modificat. Întru potolirea mâniei românilor, ministrul justiţiei a demisionat. Dar sacrificarea lui nu pare suficientă să aplaneze criza.

Cum se iese din criză paşnic, democratic, responsabil? La ce arbitru suprem trebuie apelat în democraţie? Cât de bine a fost preşedintele? Şi cum oare să stea poporul, ani la rând, cu ochii pe ei?

Discursul din parlament al preşedintelui Iohannis a pus problema într-o ecuaţie simplă cu o singură soluţie: demisia Guvernului.

Decizia Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională ar putea rezolva pe moment situaţia, dar imaginea acestui guvern este compromisă ireversibil.

Ce s-a petrecut de fapt, la 31 ianuarie 2017, la Bucureşti, înainte ca mii de oameni să înfrunte gerul nopţii spre a protesta? Ce-i de făcut? Şi ce zice şi face, dacă nu tace, vestul?

Bunul Dumnezeu nu cu băţul bate. Dragnea şi partidul său de penali s-au văzut disciplinaţi cu propria lor lozincă xenofobă. La doar câteva săptămâni de la accesul propriu-zis la putere.

Miza legii graţierii e mai mare decât se arată îndeobşte. Ea nu se limitează nici la condiţiile precare din închisori, nici la salvarea unor politicieni PSD.

Ce farmece vor fi făcut urmaşele mamei Omida, de-au întunericit minţile unui grup larg şi select de politicieni şi ziarişti români? Şi cum ar trebui ei descântaţi, să priceapă ce-au înţeles mari mase de protestatari?

Cum stă democraţia după Brexit, Trump şi protestele anti-mafiote ale zecilor de mii de români de duminică? Cum evoluează în ţările anglo-saxone? În România continuă să fie defectă, dar vădeşte şi progrese remarcabile.

Ce politică externă va face oare cel de-al 45-lea preşedinte american? Cum va afecta ea România guvernată de PSD/ALDE? Dar Europa? Şi cum e cu întâlnirea Dragnea-Trump? Dar cu „nazismul” demonstranţilor români?

Halucinanta şi eronata trecere în rezervă a generalului Coldea ar trebui să ne îngheţe sângele în vine. Şi să dea alarma nu doar în România, ci peste tot unde încă nu s-a înţeles ce înseamnă o presă manipulată.

Chiar izolate, afirmaţiile lui Trump privind caracterul caduc al NATO, sunt alarmante în sine. Vor deveni ele politica superputerii, spre bucuria Rusiei şi spaima celor ce-şi mai pun nădejdea în vest? Şi dacă da, de ce?

Joi, directorul SRI, Eduard Hellvig, l-a suspendat din funcţie pe generalul Florian Coldea. Anterior, preşedintele Iohannis avusese o convorbire cu generalul suspendat la Palatul Cotroceni.

Mai e vreo şansă? Ori au dreptate cei care se tem că ţara, (citeşte: democraţia) e ireversibil pierdută sub nămeţi? Şi dacă mai e, cum ar fi ea oare de fructificat? Prin dezbinare?

Nici meritocraţia occidentală nu mai e ce-a fost. Altfel nu se poate explica infiltrarea Rusiei, terorismul şi, în genere, amploarea crizei prin care trece vestul în prezent.

Posibilitatea care prinde contur, a unei înţelegeri ruso-americane, crează o mare dilemă pentru diplomaţia de la Bucureşti, care se vede brusc desprinsă din toate certitudinile sale.

2016 a produs în Occident, şi nu numai, o mare nesiguranţă prin terorism, ascensiunea populiştilor şi erodarea aşa-numitelor valori democratice. Astfel încât noul an se anunţă a fi un examen dificil pentru vest.

Aşa cum arătam şi cu altă ocazie, puterea reală nu stă doar în controlul mecanismelor statului, ci şi în preţuirea reală de care te bucuri în societate.

PSD ar fi „câştigat lupta de idei”, scria recent un observator altfel avizat. În fapt, partidul învingător s-a văzut pus pe butuci de propriul său lider. Va dura mult să se refacă.

Igor Dodon a fost învestit vineri în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova în cadrul unei şedinţe comune a minorităţii deputaţilor aleşi şi a unui judecător al Curţii Constituţionale.

Nu ştiu lideri PSD-işti români care să nu fi avut mari defecte. Puţini s-au dovedit însă la fel de aroganţi ca Liviu Dragnea. Or, de această dată câştigătorul alegerilor pare s-o fi făcut lată rău.

Tentaţia de a fi bun cu orice preţ, dacă e ieftin să fii, nu ocoleşte nici subiectele serioase. „Cine-i de vină pentru atentatul de la Berlin? Şi cât valorează o viaţă de neamţ? Mai mult sau mai puţin decât a unui sirian?” – se întreba, recent, o bun...

De ce oare suntem necruţători cu reprezentanţii unor partide, ai presei ori justiţiei independente, dar doldora de înţelegere, milă şi bunăvoinţă faţă de penali şi de propensiunea de a-i vota?

La fel ca în fiecare an electoral, am auzit nenumărate îndemnuri adresate tinerilor de a merge la vot, dar în acelaşi timp lipseşte complet orice reflecţie asupra condiţiei concrete a electoratului tânăr.

Lista care urmează e cuprinzătoare, poate chiar globală. Completă însă nu-i. Concomitent, mai are un neajuns major. Doare. Pe mine, cel puţin. Dar nu e un apel la pasivitate, depresie ori fatalism. Dimpotrivă.

Mi-e greu să admit uralele învingătorilor, ca şi lamentările ori imprecaţiile celor învinşi. „România”, aud, „i-a votat pe hoţi, nemernici şi corupţi, pe tălhari şi penali”.

UE doreşte să încurajeze adulţii tineri fără ocupaţie să opteze pentru programele de voluntariat. Pe 7 decembrie a fost lansat Corpul European de Solidaritate. Un proiect imatur, susţin criticii.

Am avertizat contra unor salvaţionisme gen USR. Am criticat blatismul PNList. Şi totuşi, i-aş vota. Căci îl sprijină pe un premier ce dispune de virtutea supremă a unui lider. Care nu e isteţimea. Ci curajul, întemeiat pe modestie şi patriotism.

Nici rezultatul scrutinului austriac, deşi a dat câştig de cauză unui ecologist, nu poate linişti spiritele într-o Europă aflată în degringoladă şi descompunere accelerată. Nici România nu-i la adăpost de mari probleme.