Rex, omul bionic de un milion de dolari: vede, simte şi merge artificial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul bionic nu este foarte departe de a fi realizat în totalitate FOTO Shutterstock
Omul bionic nu este foarte departe de a fi realizat în totalitate FOTO Shutterstock

Omul bionic a fost creat în Marea Britanie. În cadrul unei emisiuni televizate, cercetătorii au căutat cele mai bune soluţii din toată lumea pentru a crea membre cât mai bune pentru un om ajutat de maşină.

Rex, căci acesta este numele său, este o prescurtare de la exoschelet robotic. Astfel, creaţia frankensteiniană are 180 de centimetri înălţime şi are componente din Australia, California sau Londra.

Documentarul va fi difuzat la Channel 4 în Marea Britanie şi doreşte să arate cât de departe a ajuns tehnologia şi cât de capabilă ar fi să creeze un om de la zero sau să-i ajute pe cei cu dizabilităţi să treacă peste problemele lor.

Potrivit „The Daily Mail”, programul va fi prezentat de doctorul Bertolt Meyer, un psiholog social din Elveţia care are şi el un membru prostetic de 40.000 de euro în locul mâinii stângi, din cauză că s-a născut fără aceasta.

„E în acelaşi timp încurajator, dar şi înfiorător. Suntem într-un punct în evoluţia ştiinţei şi tehnologiei ne permite să ne uităm puţin în viitorul evoluţiei şi să trecem dincolo de limitele ei”, a spus Meyer.

Omul bionic construit de către emisiunea britanică costă aproximativ un milion de dolari.

Ochiul este făcut în California şi foloseşte un microcip conectat la creierul pacientului. Imaginile văzute de camera video sunt transmise către creier, care le transformă în forme şi modele.

Urechea este făcută în Sydney şi foloseşte un implant în urechea internă care stimulează fibrele nervilor. Semnalele sunt apoi procesate către creier sub formă de sunete.

Inima – creată în Arizona, ea costă 80.000 de euro şi este o măsură temporară până la găsirea unui donator.

Pancreas artificial creat în oraşul Leicester, la Universitatea De Montfort – reacţionează la nivelurile crescute de zahăr în sânge şi eliberează insulină.

Mai multe detalii în imaginea de mai jos. Fotografie „The Daily Mail” (click pe poză pentru accesarea articolului). 

image
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite