PORTRET din Ucraina: „Noi, cei din industria IT, am sprijinit Euromaidan“
0Stepan Veselovskyi se plimbă cu un laptop Apple în mână dintr-un birou în altul, pentru conversaţii scurte cu unii colegi. E la sediul Lviv IT Cluster, organizaţie care poartă numele unuia dintre oraşele mari ale Ucrainei, care este şi capitala culturală a ţării.
La doar 30 de ani, Stepan Veselovskyi e CEO al companiei Lviv IT Cluster de vreo şase ani şi, în ciuda responsabilităţilor, îşi începe dimineaţa cu fitness, tenis sau înot, căci are oricând chef de sport. Merge la sală şase zile pe săptămână, înainte de muncă. Ajunge la birou, în jur de 10:00 şi acolo îşi împarte ziua în funcţie de întâlnirile cu clienţii, cu partenerii şi cu jurnaliştii. În rest, lucrează cu echipa şi răspunde la numeroasele e-mailuri. În general, îşi termină treaba la 19:00, însă are şi perioade mai încărcate, când iese pe uşă la 21:00. „Acum doi ani lucram şi în weekenduri, dar anul acesta am înţeles că ar trebui să îmi fac timp separat pentru familie. Uneori lucrez sâmbăta, dar nu şi duminica“.
Povestea organizaţiei a început în 2010, când Consiliul Municipal a stabilit o nouă strategie de dezvoltare economică şi a invitat mai multe companii, printre care una care oferă consultanţă în Statele Unite şi în Europa: Deloitte Consulting. Reprezentanţi ai acesteia şi oameni de business din oraş au creat o strategie pentru următorii zece ani, începută în 2008 şi încheiată în 2010. Strategia cuprinde două direcţii principale: IT şi turism. Experţii din compania de consultanţă au sfătuit administraţia oraşului să lase implementarea ideilor prezentate în strategia de dezvoltare pe seama specialiştilor din industriile respective. Pentru că angajaţii Consiliului nu aveau experienţa necesară.
Unul dintre planuri era să formeze o organizaţie care să faciliteze cooperarea între companiile de IT de pe piaţă şi administraţia locală. Trei CEO ai unora dintre acele companii IT au întemeiat-o în 2010, însă întâlnirile se desfăşurau ca cele dintr-un club de dezbateri şi le-a luat vreo doi ani şi jumătate să-şi dea seama că aveau nevoie de un lider. Atunci, Stepan era director de proiecte internaţionale la City Institute, o companie publică fondată de Consiliul Municipal. „Unul dintre proiectele mele acolo a fost despre rebranduirea oraşului. Ideea «Lviv, open to the world» a fost creată cu câţiva ani înainte, dar noi am înţeles că trebuie să o updatăm“. În 2012, când s-a întâlnit cu fondatorii Clusterului, aceştia l-au invitat să participe la proiect mic, part-time, cu precizarea că, dacă vrea să îi ajute, ar aprecia, pentru că nu ştiau cum să meargă înainte. Şi aşa a pornit: part-time, dar după un an a înţeles că aceasta trebuia să fie principala lui activitate. Bugetul era mic, încă nu-şi formase o echipă şi, pentru că nu avusese bani de angajări, s-a ocupat un timp de design, de comunicate de presă şi de vânzări. Între timp, echipa a crescut şi fac parte din ea un director de finanţe, un contabil şi coordonatori ai diverselor proiecte, inclusiv din sfera educaţiei. Stepan se ocupă cu precădere de vânzări şi de proiecte de infrastructură, pentru care are o echipă separată, cu un director tehnic în frunte.
Ţine minte că una dintre provocările iniţiale a fost să creeze proiecte, să se gândească la rezultatele pe termen scurt şi pe termen lung şi să creeze un buget – de la 2000 de dolari pe an, au ajuns, şase ani mai târziu, la un milion de dolari. „A trebuit să îi conving pe mai mulţi CEO ai unor companii să creadă în organizaţie şi să se implice în 2013, când nu aveam proiecte, ci doar idei pe care le vindeam“. Crede că una dintre calităţile lui este că poate să îi convingă pe oameni să aibă încredere în planurile lui. Atunci simţea că se comporta ca un politician, căci făcea prezentări pentru companii de IT şi le convingea investească resurse financiare şi timp, în ideea că vor vedea rezultatele într-un an. Aşa a reuşit să apropie de organizaţie aproximativ 80 de companii – locale, de outsourcing (unele companii achiziţionează servicii de la alte firme), start-upuri şi reprezentanţi ai unor companii globale în Lviv.
Alături de echipă FOTO: Arhiva Lviv IT Cluster
În 2013, au decis să acorde atenţie educaţiei, după ce unii CEO ai companiilor IT şi-au dat seama că au nevoie de mai mulţi manageri talentaţi. Împreună cu investitorii locali au vrut să facă mici modificări în programa şcolară, dar au eşuat, pentru că, în cazul universităţilor publice, birocraţia le-a pus beţe în roate. De aceea, au construit proiecte de la zero cu universităţile. N-au mai modificat programa, ci au integrat programe de licenţă pentru care vin în Lviv studenţi din întreaga ţară. Cursurile le predau profesori de la aceste universităţi, dar şi angajaţi ai companiilor.
Stepan a crescut într-un sat cu 800 de locuitori din regiunea Lviv, unde, după căderea Uniunii Sovietice, s-a continuat ridicarea unei şcoli de înaltă tehnologie. A trecut prin multe ore de informatică şi de matematică şi avea şi acasă calculator, datorită curiozităţilor tatălui lui cu privire la tehnologie. „Am început să folosesc computerul înainte să ajungă Windows aici“, spune el.
La facultate a început un program militar de International Information care pregătea profesionişti pentru organizaţii de securitate din Ucraina; a studiat la Academia Militară locală un an, în calitate de civil, dar apoi au fost toţi transferaţi la Universitatea Politehnică din Lviv. Când a absolvit, şi-a dat seama că voia, de fapt, să ajungă inginer IT. Asta îşi dorise de mic, însă părinţii – mama era profesoară, iar tatăl inginer – pur şi simplu l-au sfătuit să aleagă alt domeniu. Aşa că, după o licenţă şi un master în ştiinţe umaniste, s-a înscris la un doctorat în tehnologia informaţiei. A învăţat matematică 6 luni ca să treacă examenul de admitere. „Atunci lucram deja full-time pentru organizaţia subordonată Consiliului Local, am primit o bursă la Business School şi eram căsătorit. De asta, mi-am întrerupt doctoratul, la care vreau să mă întorc“. Îşi face timp şi pentru fiica lui în vârstă de 3 ani, deşi e liderul unei organizaţii care ţine în viaţă anual unul dintre cele mai mari evenimente de tehnologie din Europa de Est, IT Arena. În cei cinci ani de activitate, a avut 7000 de participanţi şi 400 de speakeri, printre ei Vasily Starostenko, manager de produs la Tesla şi Josh Twist, manager de produs la Facebook.
În noiembrie 2013, ucrainenii au început protestele la Kiev, demonstraţii cunoscute sub denumirea de Euromaidan, după ce Guvernul de-acolo a amânat semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Industria IT, crede Stepan, a fost influenţată pozitiv de eveniment, pentru că odată ce a fugit preşedintele Viktor Ianukovici, au avut şansa să aleagă altul, pe Petro Oleksiiovici Poroşenko, care, la rândul lui, i-a nemulţumit pe mulţi ucraineni. „Noi, cei din industria IT, am fost cei mai activi la această Revoluţie. Am început campanii, nu doar că am sprijinit Euromaidan, ci am ajutat şi la cumpărarea hranei pentru protestatari. A fost o Revoluţie a demnităţii, importantă pentru toată lumea din Ucraina. Bineînţeles că apoi au fost o mulţime de provocări economice în ţară, pentru că s-a devalorizat moneda naţională. Dar nu s-a resimţit în industria IT, unde salariile vin în dolari. Acum câţiva ani, mama mea, ca profesoară, primea un salariu de 500 de dolari, acum a scăzut la 200. Dar înţelegem că nu putem să creştem imediat şi că trebuie să muncim ca să obţinem rezultate. Cum se întâmplă şi într-o afacere. Doar că în cazul unei afaceri ai nevoie de câţiva ani, iar în cazul unei ţări îţi trebuie 10, chiar 20 de ani“. Astăzi, salariul mediu în Ucraina e de aproximativ 200 de dolari, iar în IT e de peste 1.700.
Au urmat alte dificultăţi la nivel naţional. În iunie 2017, de pildă, a fost un atac cibernetic al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, când guvernul de la Kiev a înţeles că războiul nu constă doar în soldaţi care se bat pe câmpul de luptă – după anexarea Crimeei în 2014, Rusia a alimentat conflictele armate în regiunea Donbas, unde războiul încă nu s-a încheiat –, ci că există şi alte războaie, cum e cel informaţional. În utimii 20 de ani, companiile IT ruseşti au fost lideri pe piaţa din Ucraina, iar până acum doi ani, cel mai popular software de accounting era 1C. De asta, în prezent, companiile şi start-upurile ucrainene vor să creeze produse locale. „Vkontakte, cea mai mare reţea de socializare rusească, a fost închisă în Ucraina“, spune Stepan. „Şi alte website-uri ruseşti. A fost o decizie foarte bună“.