Cum ar putea arăta oraşele în 2050: Google Glass va face gadgeturile mai utile şi dronele se vor ocupa de transporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul de peste câţiva ani se va schimba odată cu dezvoltarea tehnologiei. FOTO BBC
Oraşul de peste câţiva ani se va schimba odată cu dezvoltarea tehnologiei. FOTO BBC

Viitorul este mereu de interes pentru omenire, mai ales dacă unele previziuni se şi adeveresc. Dat fiind actualul ritm al dezvoltării tehnologiei, în câteva zeci de ani vom avea drone care să execute mare parte din transporturi, taxiuri autonome şi gadgeturi care ne solicită mai puţin atenţia.

BBC face un exerciţiu de imaginaţie, ia tot ceea ce avem în prezent, funcţional sau doar concept, şi produce „Oraşul în 2050“. Multe dintre actualele tehnologii nu au fost nicidecum prezise bine de către oamenii de ştiinţă sau de către futurologii anilor '40-'50, dar nu strică niciodată să încerci.

Spre exemplu, dronele ar putea asigura mare parte din transporturi peste 40 de ani, fără să mai fie nevoie de aglomerarea şoselelor. De asemenea, dacă ar fi ghidate de la un singur centru, atunci ar livra lucruri mult mai repede şi nici nu s-ar produce accidente (prea des). În aceeaşi idee, o viteză mai mare va avea şi Internetul, asta pe fondul creşterii cantităţii de date schimbate între utilizatori, dar şi pentru că se vor dezvolta tot felul de servicii.

Google Glass este în sine revoluţionar, un gadget pe care îl ai mereu în faţa ochilor, la propriu, dar menit să-ţi îmbunătăţească legăturile cu alţi oameni. De asemenea, senzorii vor începe să fie tot mai folosiţi pentru a-i ajuta pe oameni fie că e vorba de ghidarea unei maşini autonome, fie că e vorba de a controla de la distanţă casa, tu fiind în vacanţă sau la muncă.

O mare schimbare este posibil s-o producă imprimarea 3D. Astfel, nu va mai trebui să mergi până la magazin să cumperi ceva, ci doar cumperi designul pe care ţi-l faci acasă. Comanzi mâncare, dar de fapt comanzi schiţe pe care ţi le vei face. „De casă“ va căpăta un cu totul alt sens. În plus, se vor schimba şi spaţiile publice, vor fi mai deschise, vor îmbina mai bine relaxarea cu munca. Să fie totul vis? Deocamdată aşa pare, BBC are un infografic dinamic în care prezintă acest viitor. În 2050 vom vedea dacă e real.

Haideţi să discutăm. „Tech Adevărul“ este şi pe Facebook

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite