Microsoft recuperează în faţa Apple şi Google: Windows Phone primeşte centrul de notificări, la 4 ani de când a fost lansat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microsoft pregăteşte actualizarea 8.1 pentru Windows Phone şi cea mai importantă funcţie cu care va veni aceasta este centrul de notificări. Astfel, Windows Phone, la patru ani de la lansare, primeşte ceea ce iOS şi Android au deja implementat.

Android a avut un centru de notificări încă de la început, Apple l-a introdus în iOS abia cu iPhone 4, iar în 2014 e rândul Microsoft să facă acest pas. În Windows Phone 8.1, utilizatorii vor putea să adapteze acest centru şi notificările pe care le primesc în funcţie de cerinţele lor, iar toate mesajele şi alertele vor fi grupate într-un mod similar BlackBerry OS 10 sau iOS, sub numele aplicaţiei în care au fost primite, scrie The Verge, citând site-ul WinPhollowers.

Microsoft nu-i spune Notification center, ci Action center, unde acţionezi asupra mesajelor tale. Vei ajunge la acest cu un swype de la marginea de sus a ecranului, similar MeeGo, iOS sau Android. Vor fi dispuse patru pictograme pentru setări rapide, cum ar fi oprirea sau pornirea WiFi-ului, Bluetooth-ului, iar toate aceste patru pot fi modificate în funcţie de preferinţele tale. De asemenea, când intri în Action center vei vedea în partea de sus nivelul semnalului, tipul conexiunii, procentul bateriei şi ora.

Utilizatorii vor putea acţiona asupra acestor notificări, ştergându-le pe rând, toate odată sau actualizându-le. Din cum arată în capturile de ecran de mai jos, Microsoft a aşteptat patru ani să adauge un astfel de centru, dar o face bine din prima. De asemenea, o altă noutate este faptul că Microsoft, în sfârşit, separă volumul în funcţie de conţinut: dacă e vorba de muzică şi video, există câmp separat, iar dacă e vorba de notificări, există alt câmp dedicat.

Click pe imagine pentru dimensiunea completă

image

În Windows Phone 8.1 va fi introdus şi asistentul digital Cortana care va aduce date din Foursquare şi se va folosi de ceea ce Microsoft a dezvoltat în Bing, motorul său de căutare. Deocamdată, însă, se vehiculează că acest asistent nu va fi disponibil decât utilizatorilor din Statele Unite ale Americii, acolo unde Bing şi Foursquare sunt încă servicii populare. Microsoft oferă astfel primul rival pentru Siri şi Google Now de la Apple, respectiv Google.

Află mai multe despre Microsoft:

Cea mai interesantă funcţie din Windows Phone 8.1 va folosi date din Foursquare

Ce cred oamenii despre noul CEO al Microsoft? Nadella, noua faţă a glumelor cu indieni

Noul director Microsoft: Satya Nadella. Bill Gates nu mai e preşedinte, dar are un rol nou în companie

Anul schimbărilor pentru Microsoft: Bill Gates ar urma să se ocupe de crearea viitoarelor produse ale companiei

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite