realme anunţă disponibilitatea în România pentru două modele de smartphone accesibile, 8i şi C11

0
Publicat:
Ultima actualizare:
realme 8i.
realme 8i.

realme anunţă disponibilitatea în România a modelului realme 8i, smartphone cu cameră de 108MP, procesor Mediatek Helio G96, încărcare de 65W  şi a modelului ieftin realme C11.

Prin lansarea modelului realme 8i, compania aduce clienţilor săi un telefon cu ecran la 120Hz într-un segment de preţ foarte accesibil.

Echipat cu un procesor rapid MediaTek Helio G96, un ecran de 120Hz şi o memorie RAM ce poate creşte cu 5GB prin intermediul virtualizării, noul model este soluţia potrivită pentru pasionatul de multimedia şi gaming.

Helio G96 este un procesor octa-core ce oferă două nuclee Cortex A75 pentru performanţă şi şase nuclee Cortex A55 pentru un consum redus de energie.

realme 8i integrează primul ecran care poate atinge o luminozitate minima de 1 nit, afişând un negru intens.

Echipat cu 5GB memorie RAM virtuală, realme foloseşte din plin acest artificiu tehnologic pentru a oferi utilizatorilor suficientă memorie la un preţ cât mai mic. Această tehnologie a fost adaptată de la computere la telefoane pentru a fluidiza funcţionarea telefonului, astfel încât aplicaţiile se deschid mai repede, iar procesele din background sunt mai rapide.

Ecranul care echipează telefonul realme 8i măsoară 6.6 inci diagonală şi oferă un raport corp-ecran de 90.8%. Rezoluţia de 1080 x 2412 pixeli oferă o densitate de 400 ppi, oferind imagini clare şi o luminozitate ridicată de 600 niţi. Marele avantaj pe care acest ecran îl oferă este rata de refresh de 120Hz, potrivită pentru gaming, dar şi la o utilizare mai puţin solicitantă.

Smartphone realme 8i

Camera principală de 50MP cu f/1.8 şi lentilă wide de 26mm va fi răspunzătoare pentru majoritatea fotografiilor, iar celelalte două camere de 2MP fiecare sunt folosite pentru Macro şi profunzime. În schimb, camera frontală este echipată cu un senzor  de 16MP.

realme 8i oferă şi o autonomie ridicată datorită bateriei de 5000mAh. realme spune că o singură încărcare poate oferi 40 de ore consecutive de convorbiri, 1200 de melodii redate sau vizionarea a 18 filme. De asemenea, încărcarea este foarte rapidă fiind folosit un alimentator de 18W.

realme 8i este disponibil la eMAG în varianta de 4GB RAM şi 64GB memorie la un preţ de 949,99 Lei.

Smartphone realme C11

Seria C de la realme s-a remarcat încă de la început prin preţul foarte mic. realme extinde această serie cu modelul C11, un telefon cu ecran de 6.5 inci şi rezoluţie 720 x 1560 pixeli, echipat cu un procesor octa core Helio G35 la 1.8GHz. 

realme C11 dispune de o memorie de 32GB ce poate fi extinsă cu ajutorul unui card microSD, camera de 8MP cu filmare Full HD, baterie generoasă de 5000mAh cu o autonomie formidabilă, Bluetooth 5.0, GPS, jack pentru căşti şi foloseşte Android 10.

C11 este un terminal accesibil ce va fi disponibil la un preţ de 499 lei pentru varianta de 2 GB RAM si 32 GB stocare.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite