Cum ar trebui să fie telefoanele ca să nu ne mai strice somnul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumina ecranului unui telefon îţi poate da peste cap somnul. FOTO Eduard Enea/Adevărul
Lumina ecranului unui telefon îţi poate da peste cap somnul. FOTO Eduard Enea/Adevărul

Dacă foloseşti telefonul înainte să te culci, s-ar putea să nu dormi foarte bine din cauza luminii albastre emise de acesta. Totuşi, asta se poate schimba.

Conform unor cercetători de la Frontiers in Public Health, telefoanele ar trebui să aibă un sleep mode automat care să reducă lumina albastră din ecrane aşa încât cei din jurul tău să poată dormi.

Deşi probabil că propriul tău somn nu contează foarte mult pentru tine, alţii de lângă tine poate că ţin la somnul lor. Aşa că gândindu-se la oamenii care chiar doresc să doarmă în timpul nopţii o echipă de oameni de ştiinţă se gândesc la o soluţie care în loc să-ţi telefonul cu totul, cel puţin lumina albastră a telefoanelor să fie redusă sau eliminată complet.

Cercetătorii de la Frontiers in Public Health au încercat mai multe soluţii pentru a rezolva problema luminii albastre din ecrane pe timp de noapte. Grupul de oameni de ştiinţă au decis până la urmă ca cea mai bună soluţie este ca producătorii înşişi să fie responsabili şi să intruducă sisteme automate în telefoane care să închidă lumina albastră după anumită oră pentru a ajuta somnului celor din jur.

Află toate detaliile despre această cercetare şi cum ne-ar putea ajuta

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite