Cum poţi descoperi aplicaţii care au devenit brusc gratuite pe iPhone
0Utilizatorii de iPhone şi iPad ştiu că aplicaţiile gratuite sunt de multe ori un lucru rar întâlnit. Şi, spre deosebire de platforma Android, cei cu iOS nu au posibilitatea de a le descărca de pe platforme "pirat".
Dar există aplicaţii care ne ajută să găsim programe care au devenit pentru o perioadă gratuite, prin oferte speciale sau reduceri. De asemenea, astfel de aplicaţii oferă şi sugestii pentru noutăţi interesante din AppStore, diferite de cele pe care le are Apple prin secţiunea „New and Newsworthy“.
Pentru cei care vor să descopere aplicaţii noi şi gratuite pe iOS, am ales trei astfel de programe ajutătoare.
1. AppsGoneFree este oferită de cei de la AppAdvice şi ni s-a părut cea mai bună, mai ales prin designul reuşit. Aplicaţia nu este intruzivă, ci la finalul fiecărei zile oferă o notificare cu titlurile gratuite ale zilei. Am descoperit astfel aplicaţii pe care altfel le uitam în AppStore, iar apoi redeveneau plătite.
De exemplu, dacă intrăm pe ofertele de azi, putem vedea că un cititor de RSS numit Reeder tocmai a devenit gratuit, de la 2,99 de dolari până acum. Acest lucru vine şi în momentul în care Google Reader va dispărea. Tot azi, de la 2,99 dolari a devenit gratuită şi World TimeZlider, un convertor de ore, după introducerea a două oraşe.
AppsGoneFree are avantajul de a avea o arhivă pe zile, iar multe dintre aplicaţii rămân gratuite pentru o săptămână sau două.
Puteţi descărca aplicaţia accesând acest link din iTunes Store.

2. AppsFire combină listele de aplicaţii gratuite, cu ştiri despre orice alte programe care au apărut în AppStore. Avantajul ei este că ne permite să selectăm domenii din care dorim aplicaţii. Astfel, oferă categorii de tipul: Cele mai bune, Aplicaţii recomandate, Productivitate, Foto şi Video, Jocuri.
De asemenea, putem căuta în AppStore prin intermediul AppsFire şi să introducem o alertă pentru o aplicaţie. De exemplu, dacă vrem să aflăm când va fi WhatsApp Messenger gratuită, atunci vom primi o notificare că e timpul să o descărcăm.
Rubrica "The App Pulse" oferă ştiri despre aplicaţii. Prin AppsFire am aflat că motorul de căutare privat DuckDuckGo are în sfârşit o aplicaţie pe iPhone, dar şi că Reeder este pentru prima oară gratuit.

3. FreeAppADay este cea mai slabă dintre cele trei, mai ales că vine cu foarte multe reclame în interior, iar acest lucru ne-a deranjat mereu. Designul nu excelează, iar categoriile oferite nu sunt diverse.
Practic, programul este una de liste. "Free Today" oferă lucruri gratuite chiar în momentul de faţă, iar "Featured" e o listă de recomandări ale curatorilor aplicaţiei.
De încercat totuşi.

Recomandarea Tech Adevărul?
Am pornit de la AppsGoneFree prima oară şi ne-a plăcut, dar AppsFire este mai completă, iar partea de ştiri este potrivită pentru cei pasionaţi de gadgeturi şi de aplicaţii noi. Chiar dacă nu scrieţi în fiecare zi despre telefoane mobile, descoperirea de aplicaţii e una dintre acele activităţi foarte plăcute.