Allview lansează cel mai ieftin telefon din gama Viper

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Allview Viper i, un nou smartphone al companiei din Braşov.
Allview Viper i, un nou smartphone al companiei din Braşov.

Allview lansează smartphone-ul dual-SIM Viper i. Noul dispozitiv este cel mai accesibil din gama Viper, are cameră de 8 megapixeli şi suport dual-SIM 3G.

Allview Viper i se remarcă printr-un design slim, display IPS OGS de 4,7 inci şi un procesor cu patru nuclee la 1,3 GHz cu 1GB de memorie RAM. Smartphone-ul este dotat cu două camere foto de 8 megapixeli, respectiv 2 MP, oferă conectivitate 3G pe ambele SIM-uri şi GPS cu suport Sygic.

Viper i este disponibil în nuanţe de roz, galben şi albastru. Este atât un gadget performant, cât şi un accesoriu la modă, destinat celor care vor să iasă în evidenţă, conform comunicatului remis „Adevărul“. Smartphone-ul are o grosime de 8,11 mm şi o greutate de 143 de grame.

Touchscreen-ul este realizat prin tehnologia OGS (One Glass Solution), iar ecranul este protejat de Dragontrail X Glass, material ce oferă o rezistenţă foarte mare la zgârieturi. Şasiul intern este construit din magneziu, iar camera principală Omnivision dispune de autofocalizare şi tehnologie BSI 2 cu o serie de funcţii precum înregistrare video full HD, fotografiere HDR, Eraser şi Gesture Shot.

Prezentare video pentru Viper i

Viper i este compatibil cu tehnologia Miracast care permite transferul imaginii şi al sunetului de pe dispozitiv pe orice televizor cu port HDMI prin intermediul adaptorului wireless display Smart2View. Noul dispozitiv poate fi achiziţionat din magazinele partenere începând cu 15 mai 2014 la preţul de 799  lei. Capacele de protecţie colorate se pot achiziţiona separat. Mai multe detalii legate de Viper i sunt disponibile pe site-ul dedicat.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite