UE are un nou proiect pentru a opri atacurile informatice. Pedepsele pot ajunge la câţiva ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UE vrea să stopeze atacurile informatice.
UE vrea să stopeze atacurile informatice.

Infractorii din mediul cibernetic vor primi pedepse mai drastice în Uniunea Europeană, conform noilor reguli adoptate de către Parlamentul European. În situaţia unui atac cibernetic, statele membre UE vor fi obligate să răspundă cererilor urgente de ajutor în maximum 8 ore.

Proiectul de directivă cere statelor UE să stabilească pedeapsa maximă la nu mai puţin de doi ani de închisoare. Se aplică pentru infracţiuni de accesare sau interferenţă ilegală cu sistemele de informaţii, de interferenţă ilegală cu datele sau de interceptare ilegală a comunicaţiilor.

De asemenea, este pedepsită şi producerea sau vânzarea intenţionată de instrumente care să ajute la comiterea acestor infracţiuni. Cazurile „minore“ sunt excluse, însă depinde de fiecare stat să stabilească ce reprezintă un caz „minor“, se arată într-un comunicat remis „Adevărul“.

Textul stabileşte o pedeapsă de cel puţin trei ani de închisoare pentru utilizarea botneturilor, adică implementarea unui control la distanţă asupra unui număr semnificativ de computere prin infectarea lor cu softuri. Atacurile împotriva „infrastructurii critice“ - cum ar fi centralele energetice, reţelele de transport şi reţelele guvernamentale -, pot fi sancţionate cu pedepse de până la cinci ani de închisoare, la fel şi atacurile comise de organizaţii criminale sau care au consecinţe grave.

Răspuns urgent pentru cereri asemenea

Punctele de contact identificate în statele membre vor fi obligate să răspundă în termen de opt ore la cererile urgente de ajutor în cazul unor atacuri cibernetice, astfel încât cooperarea forţelor de poliţie să fie mai eficientă. Persoanele juridice, cum ar fi companiile, vor fi răspunzătoare pentru infracţiunile comise în beneficiul lor (de exemplu, pentru angajarea unui hacker care să obţină acces la bazele de date ale unui competitor). Pedepsele pot însemna să nu mai fie eligibile pentru contracte publice sau să le fie închisă activitatea.

Ce urmează?

Textul, adoptat cu 541 de voturi pentru, 91 împotrivă şi 9 abţineri, va fi adoptat oficial de Consiliu în cel mai scurt timp. Noua directivă se bazează pe reguli care au fost implementate din 2005. După adoptare, statele membre vor avea la dispoziţie doi ani pentru transpunerea în legislaţiile naţionale.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 

Articole pe aceeaşi temă: 

După Google, UE investighează afacerile Huawei şi ZTE. Preşedintele Huawei: „Companiile europene sunt leneşe“

UE: Google foloseşte Android pe post de „cal troian“ pentru a-şi mări cota de piaţă

Operatorii din UE trebuie să acţioneze ca unul, altfel vor pierde tot mai mult, susţine comisarul pentru Agenda Digitală

Oficiali ai UE afirmã cã au fost pirataţi la o conferinţã asupra internetului în Azerbaidjan

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite