Startup-ul Neobility lansează un serviciu de livrări pentru micile afaceri afectate de pandemie
0Platforma cu capital românesc Neobility, creată pentru a sprijini şi dezvolta mobilitatea urbană, lansează un nou serviciu de livrări, numit Neo.Delivery.
Prin intermediul acestuia îşi propune să simplifice livrările urbane şi să ajute afacerile locale care au nevoie de un astfel de serviciu pentru a rămâne în legătură cu clienţii lor. Acesta se adresează comercianţilor din domenii precum e-commerce şi food, mai ales în contextul generat de pandemia de Covid-19, prin livrări fără comision.
Serviciul de delivery lansat de Neobility dispune de o flotă de câteva sute de maşini care sunt în permanenţă în mişcare în Bucureşti, primul oraş în care serviciul va fi disponibil. E vizată însă şi extinderea către alte oraşe, pentru următoarele săptămâni, în raport cu cererea din partea comercianţilor locali. Prima etapă din dezvoltarea serviciului vizează livrări la un cost fracţionar pentru aproape 20 de comercianţi din Capitală. Costul de utilizare este de zero lei pentru clientul final, iar suma pe care o are comerciantul de achitat este de 1 leu per kilometru.
Neo.Delivery oferă două tipuri de livrare: ultra-rapidă sau normală. Prima presupune un timp de maximum 30 de minute, iar cea de a doua un timp de până la două ore. Clientul final plăteşte doar la comerciant şi este apoi informat când îi ajunge pachetul, fie că vorbim de mâncare, fie că sunt cadouri sau produse de uz general. Livrarea este urmărită în timp real.
Pentru şoferii înscrişi în aplicaţie beneficiile vin din faptul că serviciul de delivery de la Neobility practică cel mai avantajos tarif din piaţă, aceştia fiind plătiţi chiar şi atunci când costul nu e acoperit de cursă.
Echipa care a dezvoltat serviciul de delivery de la Neobility este formată din 12 persoane care au lucrat intens în ultimele săptămâni pentru a lansa acest produs de care comercianţii din România au nevoie tot mai mare pe măsură ce comerţul online a crescut considerabil.