Omul responsabil de angajaţii Google demontează educaţia: „Mediile academice sunt medii artificiale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Google are parte constant de oameni oameni interesaţi să ocupe un post în cadrul companiei, dar nicidecum nu se bazează pe interviuri. Se pare că acestea nu sunt deloc realiste.

Google nu crede în interviurile clasice, pentru că nu spun nimic despre oameni, susţine Laszlo Block, vicepreşedintele Google pentru resurse umane. Mai mult, compania nu se preocupă nicidecum de notele pe care viitorii angajaţi le-au obţinut în facultate pentru că mediul academic nu este deloc propice testării capacităţilor, notează Business Insider.

„Mediile academice sunt medii artificiale. Oamenii care au succes acolo sunt antrenaţi să facă asta, sunt condiţionaţi să reuşească în acel mediu“, a declarat Block. În mediul şcolar înveţi pe bază de scheme, pe bază de răspunsuri previzibile, pe când în companii, în special la Google, nu e vorba de aşa ceva. „Ai nevoie de oameni care să-şi dea seama de lucruri, nu să vâneze răspunsuri previzibile“, a mai spus Block.

Google nu a ajuns la concluzia asta doar uitându-se la oamenii care veneau să se angajeze, ci chiar a derulat un studiu pe tema aceasta. „Am analizat zeci de mii de interviuri şi am încercat să găsim o legătură între cum s-au descurcat la interviuri şi cum s-au descurcat în şcoală, dar şi cum acele persoane alese şi-au făcut treaba. Nu am găsit nicio legătură între acestea“, a completat acesta.

Cât despre acele întrebări sau probe dificile despre care s-a vehiculat că Google le-ar aplica la interviuri, cum ar fi să calculeze viitorul angajat probabilitatea unui eveniment, nu sunt deloc pentru a stabili dacă este bun sau nu. Block a afirmat că acelea sunt doar pentru ca intervievatorul să se dea deştept.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite