Jocurile video departe de calculator, de la sala de cartier la mall-ul cu Xbox 360

Jocurile video au ţinut pasul cu avansul tehnologic şi cu cerinţele sau necesităţile oamenilor. Deşi majoritatea mamelor îngrijorate ar putea considera că jucătorii petrec prea mult timp în casă, în faţa monitoarelor, evoluţia industriei presupune ieşirea jucătorilor din casă şi interacţiunea în realitate, într-o anumită măsură, cu ceilalţi.

Primele jocuri video au apărut în urmă cu aproape jumătate de secol şi erau pe cât de simple permitea tehnologia. Apoi au evoluat, au apărut şi consolele dedicate, iar o piaţă nouă s-a născut. Aceasta a avut două feţe, cea a jocurilor mecanice şi cea a jucătorilor care au echipamentul acasă. Sălile de jocuri video au apărut ca soluţie pentru cei care nu aveau bani de echipament. Ofereau, în acelaşi timp, o anumită interacţiune reală. Ele au început să-şi piardă din avânt pe măsură ce Internetul a devenit mai ieftin şi mai accesibil, iar costul calculatoarelor a scăzut. „Internet cafe“-urile nu au dispărut însă. Mai nou, jucătorii se pot orienta spre un alt fel de săli de jocuri, unele cu bani, altele neplătite.

În România, sălile de jocuri video au luat avânt la începutul anilor 2000. Erau necesare câteva calculatoare destul de bine dotate şi câteva jocuri pregătite pentru meciuri în reţea. Aceste săli de jocuri ofereau şi conexiune la Internet. În jurul anumitor titluri de jocuri sau al anumitor săli s-au dezvoltat adevărate reţele de jucători, mulţi dintre ei ştiindu-se doar după „nick name” - numele virtual. Această piaţă nouă a fost privită şi ca o oportunitate de afaceri pentru mulţi: era în creştere, investiţia iniţială era cam mare, dar oamenii au considerat că îşi pot recupera banii într-un timp destul de scurt şi chiar să ajungă la profit.

„Aprozarul“ cu jocuri video

În cartierul Vitan, zona în care locuiesc, existau două săli de jocuri şi eu o frecventam pe cea mai apropiată de locuinţa mea. Alexandru Marin este cel care a înfiinţat-o în urmă cu 10 ani. Avea doar 22 de ani când i-a venit ideea de a începe afacerea. A profitat de faptul că tatăl său avea un al doilea apartament în care îşi deschisese la sfârşitul anilor ‘90 un magazin cu legume şi fructe. Numai că el concura cu o piaţă mai mare situată în zonă şi afacerea nu a mers prea bine. „Mi-a spus că vrea să închidă, că nu-i merge, şi eu i-am propus să investim într-un Internet café. Nu prea ştia el care-i treaba cu aceste săli, dar nici nu avea alternative prea bune“, povesteşte Alex despre începuturile din 2003 în acest domeniu. Au strâns banii, au cumpărat calculatoarele, au instalat pe fiecare jocurile importante ale momentului şi, când a fost cazul, au discutat cu o firmă de cartier pentru conexiunea la Internet.

„Nu zic că n-a fost un succes, o perioadă a mers chiar bine. Am angajat şi câţiva oameni, când am introdus programul de noapte. La vreo doi ani după ce ne-am instalat, am mai schimbat câteva componente la calculatoare ca să meargă toate jocurile pe care le doreau oamenii. Cei mai mulţi preferau Counter (n.r.: Counter-Strike, joc de tip shooter) şi aveau tot felul de prietenii legate în jocul ăsta. Ştiu că aveam un om care prindea şi puţin din tura de noaptea care şi-a spus «Jonni» în joc şi a prins atât de bine, că eu am uitat cum se numea în realitate. A trebuit să-l întreb din nou“, descrie Alex perioada sa de glorie în epoca sălilor de jocuri.

Na, mă, nici aprozarul tău cu jocuri nu merge, la fel ca al meu

Succesul acestor locuri a început să scadă pe măsură ce oamenii şi-au cumpărat calculatoare personale şi au găsit mai ieftin jucatul acasă chiar dacă era lipsit de discuţiile cu ceilalţi jucători. „Prin 2006-2007 am cam simţit finalul. Tata mi-a zis: «Na, mă, nici aprozarul tău cu jocuri nu merge, la fel ca al meu». Cam avea dreptate. Oamenii încă veneau, dar nu mai stăteau aşa mult, iar noaptea abia se mai strângea de o echipă de trei contra trei în Counter, în zilele bune. Am scos, după un timp, tura de noapte şi am încercat să mai scoatem ceva din treaba cu Internetul, dar nici ăsta nu mai era aşa de căutat, dacă ei n-aveau Internet, aveau prieteni cu calculator şi Internet, şi era gratis. La noi plăteau.“ Între timp, în locul sălii de jocuri a apărut un cabinet stomatologic şi cealaltă sală cu care concura a fost înlocuită cu un salon cosmetic.

Săli multifuncţionale

Astfel de amplasamente sunt tot mai rare în ultimul timp, dar unul din zona Izvor a găsit o abordare cel puţin interesantă: s-a adaptat evoluţiei mediului virtual, larg accesibil acum. Oferă calculatoare şi jocuri, dar mai are şi o gamă largă de servicii. Printează, scanează, xeroxează şi poate scrie CD-uri şi DVD-uri şi oferă servicii de tehnoredactare. O oră de jocuri video costă 5 lei, iar la fiecare patru ore oferă una gratis. Sala este disponibilă şi noaptea, chiar la un preţ promoţional, dar este cam greu de ţinut pasul cu jocurile video. Unele pot fi făcute să ruleze pe calculatoare mai puţin dotate, dar altele nu, astfel ca lista este limitată. Sunt, însă, câteva disponibile pentru un joc în reţea, pentru fotbal doar Fifa 2011 sau Dota 2 pentru cine doreşte o luptă de arenă.

Iar despre oameni, cei care sunt jucători de casă stau cel puţin două-trei ore, dacă nu organizează un turneu cu alţii, când se pot lungi poate chiar la o noapte

Am vizitat sala în două rânduri şi de fiecare dată am găsit jucători acolo. „Da, clienţi avem, dar n-aş şti să zic cât e profitul, şefu’ îl ştie. Iar despre oameni, cei care sunt jucători de casă stau cel puţin două-trei ore, dacă nu organizează un turneu cu alţii, când se pot lungi poate chiar la o noapte. Mai sunt studenţi din provincie care vin aici, îşi caută materialele pe Internet şi noi le printăm. De-aia a şi zis patronul să bage imprimantă şi xerox“, a explicat unul dintre angajaţi cum mai funcţionează şi supravieţuieşte o astfel de sală în prezent.

Mai sunt câteva săli cu Internet şi jocuri prin Bucureşti, unele destul de mari, câteva dintre acestea având un public al lor. Sala de la Izvor este un Internet cafe în toată regula. Prima cameră este dedicată nefumătorilor şi celor care intră doar pentru a printa sau xeroxa un document. În cea de-a doua încăpere fumatul este permis şi tot acolo se desfăşoară competiţiile între echipe. În plus, proprietarul are şi un mini-bar de unde jucătorii îşi pot cumpăra sucuri sau cafea (alcoolul este, însă, interzis). Până la urmă e vorba şi de un confort pe care oamenii îl au acasă şi nu în oraş, de aici şi încercarea unor patroni de a oferi cât mai multe.

Jucători de mall

Într-un centru comercial din Militari s-a dezvoltat alt sistem. Sala de jocuri este chiar pe holul mall-ului şi foloseşte console Xbox 360 în locul calculatoarelor. Avantajul acestora - al oricărei console - este că, deşi modelele sunt lansate destul de rar, jocurile încă arată şi rulează foarte bine. Spre deosebire de un PC, o consolă poate fi utilizată chiar şi 10 ani fără să fie nevoie de o actualizare a componentelor. Într-adevăr, e mai scumpă ora de joc în mall, costă 25 de lei, dar nu duc lipsă de clienţi, în special copii şi adolescenţi veniţi în echipe pregătite de acasă sau singuri.

„Prima dată nu am fost de acord să dau atât, că are calculator acasă, i-am luat şi un iPhone mai vechi, dar n-am scăpat de el. Noroc că îl aduc pe-aici doar o dată sau de două ori pe lună, îi dau atunci 50 de lei şi se joacă“, a spus tatăl unui tânăr jucător, care a venit să-l ia pe fiul său după o plimbare prin mall. Avantajul pe care îl are o astfel de afacere, după cum afirmă unul dintre angajaţi, e că oamenii oricum sunt dispuşi să cheltuie când ies la cumpărături, fie că e vorba de haine sau mâncare, fie că e vorba de distracţie. Mai ales când cheltuiala implică distracţia copilului şi momente de linişte pentru părinţi. Tot în Militari, în Vodafone Concept Store, jucătorii au la dispoziţie şi stau la rând pentru a folosi un table PC inaugurat în 2012. Este un calculator cu ecran tactil şi introdus într-o masă. Printre jocurile simple pe care le are, în comparaţie cu cele oferite pe console, există şi unul de şah pentru cine vrea să încerce un joc al minţii. Totuşi, „masa distracţiei“ este mai mereu sub „asediul“ copiilor.

În acelaşi centru comercial, jucătorii îşi pot demonstra „talentele“ exersate îndelung pe smartphone la Angry Birds, într-un showroom amenajat de Samsung. Experienţa este diferită oricum, de la ecranul de 4-5 inci jucătorii concurează pe televizoarele Smart, dotate cu camere video pentru urmărirea mişcărilor şi transpunerea lor în joc. Sunt necesare câteva momente de calibrare a jocului, timp în care televizorul se adaptează înălţimii jucătorului, şi păsările sunt gata să atace porcii supradimensionaţi.

Console între frigidere

Internet cafe-urile şi saloanele de prezentare a electronicelor nu sunt singurele centre de întâlnire a pasionaţilor de jocuri. Gamerii socializează în jurul aplicaţiilor şi direct la “sursă”, în magazinele producătorilor sau ale distribuitorilor de electronice. Pot testa (şi chiar o fac) Nintendo Wii, PlayStation 3 sau Microsoft Xbox 360 instalate în standuri destinate lor, între cele cu aspiratoare sau maşini de spălat. Wii are o telecomandă care recunoaşte mişcările prin aer - spre exemplu, poate fi folosită ca rachetă de tenis -, iar Xbox 360 vine cu Kinect, un gadget cu trei camere video care urmăreşte mişcările omului. Cam ca televizoarele Smart, numai că acesta recunoaşte mişcările în toate planurile şi experienţa de joc este una cu totul nouă, nu mai priveşti doar la un ecran, ci eşti parte integrantă. „Astea două, Wii şi Kinect, atrag cei mai mulţi oameni. E amuzant la Kinect, le ia ceva până se prind cum merge, cum trebuie să se mişte“, explică un consultant de vânzări.

Alte jocuri, alte manevre, alt cost

În vremea avântului sălilor de jocuri video erau în vogă şi jocurile mecanice de tot felul sau cele care foloseau diverse accesorii, cum ar fi un pistol de jucărie sau o motocicletă. Mai există şi azi astfel de locuri, în centrul comercial Unirea sau în Bucureşti Mall. Aparatele funcţionează pe bază de fise care costă doi sau trei lei. Timpul este dependent de cât de bun e jucătorul, unii scot câteva minute dintr-o fisă, alţii doar câteva zeci de secunde. Sunt şi unele aparate la care se poate juca în echipă.

Un alt tip de joc, mult spus video, care a devenit popular în România este cel laser tag. Este ca paintball-ul, numai că jucătorii nu se împuşcă folosind bile cu vopsea, ci utilizând arme laser. Înainte de a începe jocul, fiecare membru al echipei îmbracă un fel de vestă electronică pe care sunt marcate câteva puncte, de exemplu umerii şi pieptul. Apoi, intră într-o arenă cu obstacole şi în care se foloseşte lumina stroboscopică, principalul obiectiv fiind să ai cât mai multe „focuri de armă“ reuşite. Nu se joacă pe ore, ci pe zeci de minute şi costul este destul de ridicat. Totuşi, jocul este antrenant, este ceva mai mult decât poate oferi un Kinect sau o telecomandă pentru Wii.

Perspective pentru experienţe noi

La Târgul de tehnologie din Las Vegas de anul acesta, un producător a venit cu o cască pentru realitate virtuală. Primele teste au fost făcute pe jocuri video, desigur, şi este foarte probabil ca gadgetul să fie lansat pe piaţă anul acesta. Va costa aproximativ 300 de dolari şi este dotat cu două ecrane pentru o vedere cât mai apropiată de cea reală. La momentul lansării, producătorul intenţionează să livreze odată cu gadgetul şi un joc dintre cele populare, Diablo 3 fiind cel mai probabil.

Tot în Las Vegas, producătorul Razer a prezentat un alt concept, o tabletă introdusă într-un suport dotat gamepad-uri. Tableta rulează Windows 8, astfel că pot fi încercate mai toate jocurile introduse în ultimii ani. Este consolă video şi calculator în acelaşi timp, cu un plus pe partea de jocuri.

O altă abordare a venit de la Nvidia care propune consola Shield. Este, în esenţă, un gamepad dotat la fel de bine ca un smartphone de top şi care vine în plus cu un ecran de 5 inci pe care utilizatorul poate urmări acţiunea din joc. Aceasta este orientată în special pe jocurile în reţea, mai ales că Shield rulează sistemul de operare Android, astfel că şi cei care au doar smartphone sau tabletă pot participa.

Paintball, un Counter în realitate

Pentru pasionaţii de jocuri tip Counter-Strike există paintball-ul. Este în parte joc, în parte sport şi în Bucureşti sunt mai multe locuri în care se poate practica. Costul se calculează per bilă şi este, de regulă, între 20 şi 30 de bani. Calculul se face la final în funcţie de câte bile au fost trase. În unele locuri se mai cer bani şi pentru închirierea terenului, în special dacă se face rezervare. Întreg echipamentul - combinezon, cască, armă şi mască - vine gratuit.

Locul în care se desfăşoară vine deja mobilat cu tot felul de obstacole şi obiectivul principal al fiecărui jucător este să fie nimerit de cât mai puţine ori. Paintball-ul este cea mai apropiată experienţă de cea de război, dar fără pericolele aferente.