Amber deschide un nou studio de dezvoltare de jocuri video în Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezvoltator jocuri video. FOTO Shutterstock
Dezvoltator jocuri video. FOTO Shutterstock

Amber, dezvoltator independent de jocuri video din România, continuă extinderea pe plan internaţional cu deschiderea unui nou studio în Kiev, Ucraina.

Noul studio ucrainean doreşte să devină actorul şi partenerul principal în dezvoltarea de jocuri AAA (jocuri cu bugete mari) şi PC din ţară. 

Studioul va fi condus de Matthew Manolovits din funcţia de director general al Amber Ucraina. Un veteran al industriei jocurilor video cu o experienţă de 17 ani, Manolovits a ocupat cel mai recent funcţia de Studio Production Manager în cadrul Ubisoft Odesa. De-a lungul carierei, el a condus şi a construit echipe de producţie AAA interdisciplinare cu rezultate remarcabile, în cadrul cărora focusul a fost pus pe colaborarea eficientă.

Amber doreşte să-şi extindă rapid operaţiunile în Ucraina, urmărind să angajeze peste 60 de specialişti până la sfârşitul anului 2022. Studioul caută să atragă profesionişti care doresc să lucreze într-o companie internaţională cu care să pună bazele unei echipe pasionate de dezvoltarea jocurilor AAA şi de PC în general. În 2022, poziţiile vor fi disponibile mai ales pentru specialiştii care activează în Kiev, Odesa si Lviv. Relocarea la Kiev nu este o cerinţă. Mai multe informaţii despre poziţiile deschise se găsesc aici.

Echipa Amber Studio numără peste 900 de angajaţi care lucrează pe două continente, în birourile din Bucureşti, Botoşani, San Francisco, Los Angeles, Montreal, Guadalajara şi Kiev.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite