Acer ProDesigner BM 320, mărimea (şi rezoluţia) contează [TECH REVIEW]

Acer ProDesigner BM
320, mărimea (şi rezoluţia) contează [TECH REVIEW]

FOTO Adrian Pogîngeanu

Deşi majoritatea utilizatorilor caută monitoare multimedia, sau de gaming, există o piaţă importantă interesată de reproducerea exactă a culorilor şi de un spaţiu de lucru mare. Acer ProDesigner BM 320 se adresează acestei pieţe, profesioniştilor din fotografie şi design.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sunt un fan al phableturilor în materie de smartphone şi al monitoarelor mari când vine vorba de lucru cu fotografiile, filme sau jocuri. De obicei nu machetez / paginez, dar lucrez mult cu imaginile, jobul meu principal fiind de editor foto. În mod obişnuit folosesc un monitor de 24 de inch, cu rezoluţie 1920X1200 (16:10). Şi pentru multă vreme am avut convingerea că e suficient. Până m-a întâlnit cu Acer BM 320.

Primul contact cu monitorul "a trecut" prin cutie, care are circa 1 metru lăţime şi cel puţin 50 de centimetri înălţime.

Odată ce l-am scos şi l-am instalat, ceea ce a fost relativ uşor, ţinând cont de dimensiuni, parcă s-a umplut biroul. Are o ramă foarte subţire pe 3 din cele 4 laturi, ceea ce îl face să arate îngust.

Computerul însă n-a fost la fel de impresionat ca mine şi la fiecare 30 de minute trebuia să-l restartez, pentru că îmi dădea ecran tăiat, pe verticală. Fie placa video nu face faţă la rezoluţia recomandată, 3840 × 2160, fie conexiunea DVI e imperfectă.

Oricare ar fi explicaţia, după o plimbare cu taxiul, monitorul a ajuns pe biroul de acasă, unde s-a comportat exemplar.

În privinţa specificaţiilor, Acer BM 320 se prezintă cam aşa: ecran IPS mat, diagonală de 32 inci, rezoluţie UHD, 3840 × 2160, format (16:9), rată de refresh 60 Hz, timp de răspuns 6ms, luminozitatea maximă de 350 nits, unghi de vizibilitate de 178°/178. Contrast de 100,000,000:1 prin tehnologia Acer Adaptive Contrast Management (ACM).


Reproducerea culorilor şi o gamă largă de nuanţe sunt cele mai importante caracteristici ale acestui model. Oferă acoperire 100% în spectrul sRGB şi 100% în spectrul Adobe RGB, plus 100% din Rec 709 şi 90% din DCI-P3.

ProDesigner BM320 vine calibrat din fabrică şi testat pentru Delta E cu 1.0 sau mai puţin.

La capitolul conectivitate avem port DVI, DisplayPort 1.2, Mini DisplayPort şi HDMI 2.0. Are de asemenea cinci porturi USB 3.0 şi două difuzoare stereo integrate.

Revenind la experienţa de folosire, e fascinant cât de repede te adaptezi şi cum după numai 2-3 zile ai senzaţia că noua dimensiune e cea potrivită.

Din cauza rezoluţiei mari, în programele din suita Adobe, dimensiunea uneltelor e foarte mică şi trebuie ajustată manual. Aici găsiţi soluţia pentru Adobe CC 2014 https://forums.adobe.com/thread/1705046 sau https://www.youtube.com/watch?v=l4GCfugE0xQ .

Mi-a plăcut de asemenea manevrabilitatea monitorului, poţi să-l întorci aproape în orice poziţie îţi trece prin cap şi rămâne la fel de stabil, iar indiferent de unghiul de vedere imaginea e bună.

Deşi nu mă obsedează acurateţea detalilor în zonele de umbră sau a nuanţele de culoare în general, folosind Acer BM 320 mi-am extins orizontul de aşteptare în privinţa calităţii acestora.

Din momentul în care am început review-ul şi până l-am terminat, preţul monitorului, pe Amazon.com, a variat între 1299$ şi 974.88 $. O reducere de 25% în mai puţin de o lună, deopotrivă interesant şi atractiv pentru achiziţie. Pe Amazon.de costă 1160 de euro, iar pe Amazon.co.uk, 799 de lire sterline. În România l-am găsit la eMAG cu 4529,99 lei. 

Procesare foto, machetare, paginare, filme, jocuri dacă vrei, sau simpla navigare pe internet, totul arată la superlativ pe Acer ProDesigner BM 320.

 FOTO Adrian Pogîngeanu

Imagini din aceeasi galerie
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
  •  FOTO Adrian Pogîngeanu 
Distribuie imaginea
citeste totul despre: