PREVIEW Panasonic GH5 - Mirrorless care să-ţi înlocuiască aparatul DSLR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panasonic Lumix GH5 stabileşte pentru 2017 un standard în videografie pentru camerele semi-profesionale, dar se descurcă excelent şi pentru fotografii.

Panasonic Lumix GH5 are un senzor de 20 de megapixeli pe formatul micro four thirds lansat în urmă cu câţiva ani în colaborare cu Olympus. În prezent, cele două companii s-au distanţat destul de mult, pentru că acolo unde Olympus mizează pe calitatea sticlei sale din obiective şi pe capacitatea de a stabiliza foarte bine „in body“, Panasonic merge către videografi nemulţumiţi de Canon şi care n-ar cheltui foarte mult pe un sistem nou sau nu preferă opţiunile de la Sony.

Pe video, firesc, Sony e principalul rival pentru Panasonic, doar că preţul e mai mare (cam cu 50%, în medie). Şi da, ar fi avantajul obiectivului full frame, dar gama de obiective disponibile în România e mai redusă.

Am trasat deja câteva paralele cu sistemul Sony, şi o comparaţie de preţ, iar acest articol e despre un test cu Lumix GH5 timp de o zi, în ploaie şi un oarecare frig pe râul Vistula din Polonia. E notabil, pentru că deşi diverşi producători se laudă cu rezistenţa la apă a camerelor lor, Panasonic şi-a scos produsul în ploaie. A rezistat, chiar dacă n-a fost chiar torenţial.

Partea şi mai bună a fost furnizarea de obiective mai bune. Acesta e un punct în minus de care m-am plâns deja (în articolul citat mai sus), deoarece modelele vechi ale producătorului nu sunt lăudabile pentru GH5. Astfel, imaginile de aici sunt realizate cu Leica 12-60mm f/2.8-4, un model bun pentru un zoom mediu şi care-i ceva mai greu şi mai bun decât versiunea Panasonic. Implicit este şi mai scump, dar mi-e greu să cred că îţi cumperi un GH5 (aproape 9.000 de lei) şi vrei obiective de maximum 1.500 de lei.

Mai multe fotografii realizate cu Panasonic GH5 şi la rezoluţie mai bună.

image

Alte caracteristici ale GH5 pentru foto sunt intervalul ISO 200 - 25.600 (desigur că peste 3.200 sau 6.400 o să fie vizibil zgomotul de imagine), stabilizarea „in body“ pe cinci axe şi posibilitatea de a folosi şi sistemul de stabilizare din obiectiv, când e prezent, un layout nou pentru meniu şi mai intuitiv, autofocus rapid şi posibilitatea de a realiza poze 6K. Funcţionalitatea aceasta a debutat acum câţiva ani, dar doar 4K. Pe scurt, aparatul „filmează“ o scenă, apoi alegi ce cadre vrei să păstrezi. Funcţionează foarte bine, doar că ţi-ar trebui un card extrem de rapid, ca să nu aştepţi foarte mult după cadrele realizate în cinci-zece secunde.

image
image
image

La capitolul autofocalizare are 225 de puncte şi un ecran tactil pe care poţi alege punctul. Vizorul electronic are o rezoluţie de 3,68 milioane de puncte şi e suficient de rapid cât să nu fie o corvoadă să-l foloseşti (dacă preferi fotografierea prin vizor). Desigur, suportă transfer de imagini prin WiFi, iar bateria ar duce până la aproximativ 400 de poze. Am reuşit să fac cu o încărcare completă peste 600 de imagini în format JPG şi RAW, atât cu vizualizare pe ecran, cât şi prin vizor. Şi la final am transferat vreo 10 poze pe telefon prin WiFi.

Pe o vreme oribilă, cu frig şi ploaie, de-a lungul unei zile în care Soarele era doar un mit, GH5 s-a dovedit o cameră foto mai bună decât mă aşteptam acum doi ani de la sistemul mirrorless. Latitudinea de expunere e mai bună, e rapid, iar slotul dublu pentru card îţi oferă flexbilitatea stocării pe care o ai pe DSLR-uri mid-to-high end. Spre finalul lunii aprilie a intrat în stoc pe piaţa din România şi dacă tot vrei un rucsac mai uşor pentru muncă fotografică, ar putea fi o alegere. 

image

Încă nu mi-am actualizat aplicaţia Lightroom pentru fişierele RAW din GH5, toate sunt JPG cu o modificare a zonelor luminoase şi a umbrelor, cu un mod setat de mine în cameră. După noua experienţă cu acest Panasonic îmi subliniez ideea de la început: e camera foto-video care te face să uiţi că ai vrut DSLR, în special dacă eşti dispus să investeşti ceva bani şi în obiective şi să nu te zgârceşti pe ultima sută de metri.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite