Noul Apple Watch 4 poate crea probleme cu legea. Cum poţi fi arestat din cauza gadget-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via TechieChats
FOTO via TechieChats

Poate cel mai important produs lansat de Apple în cadrul conferinţei care a avut loc acum două săptămâni a fost noul Apple Watch, care a eclipsat prezentarea noilor iPhone-uri, nişte versiuni uşor îmbunătăţite a vârfului de gamă lansat anul trecut.

Printre noutăţile din acest an de pe Apple Watch, pe micul gadget purtabil vom avea parte de o funcţie de EKG instant, care va putea salva vieţi, dar şi de un nou giroscop integrat în şasiu, care îşi poate da seama dacă ai suferit sau nu o căzătură. 

Acesta analizează modul şi viteza cu care s-a produs schimbarea de înălţime la care se află ceasul şi alertează în mod automat serviciile de urgenţă, dacă ecranul tactil rămâne inactiv timp de zece secunde.

Însă Apple Watch 4 îţi poate crea probleme cu poliţia, cel puţin în SUA, acolo unde legea permite organelor de ordine să pătrundă în casa ta, dacă ai apelat la ei în prealabil. Conform profesorului de drept Elizabeth Joh, citată de Cult of Mac, poliţiştii pot aresta persoane în propria casă, dacă descoperă obiecte compromiţătoare lăsate de aceştia la vedere.

De exemplu, dacă un împătimit de Marijuana îşi lasă drogurile la vedere, pe masă, iar apoi cade din greşeală, poliţia şi salvarea vor fi alertate de Apple Watch, vor intra în incinta locuinţei şi îl vor putea aresta pe posesor pe baza probelor descoperite în mod accidental.

Chiar dacă noua funcţie este una foarte importantă, care poate salva vieţi, mai mulţi utilizatori de Apple Watch 4 au cerut Apple ca funcţia de alertă automată să facă legătura direct către un contact de urgenţă, în loc să sune la numărul unic 911. În prezent, funcţia de detecţie a căzăturilor este activată în mod implicit doar pentru persoanele care au peste 65 de ani.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite