INFOGRAFIE Atacul dronelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Dubai se pregătesc să introducă din vară dronele-taxi, capabile să transporte un pasager, în timp ce o firmă italiană, dar şi compania Uber lucrează la proiectele unor drone de două locuri.

La concurenţă cu statul american Nevada, care a aprobat, în iunie 2016, testele pentru dronele-taxi, autorităţile din Dubai au anunţat recent că vor introduce, până în iulie, astfel de maşinării zburătoare pentru transportul de pasageri. Drona chinezească EHang 184, aflată în teste, va putea purta, deocamdată, un singur pasager cu un bagaj relativ mic, în total 100 de kilograme, pe o distanţă de maximum 50 de kilometri. Modelul, acelaşi cu cel testat de americani, e un vehicul compact cu opt elice, care zboară ghidat de o reţea de senzori, cu o viteză de 100 km/h.

Dacă va avea succes, experimentul din Dubai deschide o nouă eră în transportul de pasageri, mai ales pentru zonele deja condamnate zilnic la ambuteiaje uriaşe. Ideea dronelor pentru pasageri deja prinde rădăcini peste tot: în octombrie, compania Uber a prezentat un proiect de 97 de pagini privind lansarea unor taxiuri zburătoare pentru un pasager, conduse însă de un pilot, iar italienii de la Jet Capsule au prezentat proiectul unei drone de de două locuri, botezată IFO.

IFO (care înseamnă Obiect Zburător Identificat, prin antiteză cu UFO, adică OZN), e construit din fibră de carbon şi are un diametru de 4,8 m. E propulsat de 8 elice alimentate de baterii şi, spun constructorii, fooseşte aceeaşi tehnologie ca şi dronele, doar că e pilotat din interior. Aflat doar la faza de proiect, promite însă performanţe mult mai bune decât drona chinezilor de la EHang, şi anume: viteză maximă 190 km/h şi autonomie de zbor de 60-70 de minute. În plus, are o paraşută care poate coborâ cabina la sol în caz de avarie.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite