E-Boda a lansat ochelarii de realitate virtuală Avatar. Experienţe inedite la preţ mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania românească E-Boda a lansat, în premieră pentru piaţa din România, o pereche de ochelari de realitate virtuală. Gadgetul se numeşte E-Boda Avatar.

Dispozitivul nu foloseşte nicio tehnologie complexă, ci este, mai mult, un suport foarte interesant pentru smartphone. Mai exact, ochelarii E-Boda Avatar folosesc un sistem de lentile care asigură redarea imaginii de pe telefon într-un mod mult mai imersiv.

Respectivele lentile împart imaginea redată de smartphone în două, câte o parte pentru fiecare ochi, lucru care dă efectul 3D. Pentru o experienţă cât mai imersivă, utilizatorii îşi pot instala atât aplicaţii pentru filme, cât şi jocuri sau aplicaţii care le permit să facă tururi virtuale.

”Principiul de tehnologic ce stă la baza ochelarilor Avatar şi experienţele de divertisment oferite erau posibil doar în filmele SF în urmă cu câţiva ani. Însă tehnologia a avansat într-un ritm atât de rapid, încât am reuşit să simplificăm procesul de funcţionare şi folosim un accesoriu care se regăseşte în buzunarele tuturor – smartphone-ul; astfel a luat naştere un dispozitiv intuitiv, compact şi accesibil tuturor categoriilor de utilizatori,” declară Alexandru Drăgoiu, CEO E-Boda. ”Ochelarii Avatar au aplicabilitate în numeroase domenii, de la divertisment, până la educaţie, ştiinţă, cultură sau călătorii, oferind ceea ce îşi doresc toţi utilizatorii - experienţe cât mai variate. Iar acesta este doar începutul. Ne aşteptăm ca dezvoltatorii să vină cu aplicaţii din ce în ce mai complexe, care să ne dezvăluie noi orizonturi,” adaugă Alexandru Drăgoiu.

Ochelarii au un design plăcut şi rafinat, sunt uşori şi pot fi purtaţi cu uşurinţă. Playtech i-a testat, iar experienţa a fost una plăcută, similară cu cea de peViiwok 3Deva.

<a href="http://playtech.ro/?p=200081" rel="nofollow">Află cât costă şi de unde îi poţi cumpăra</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite