Americanii au mai multă încredere în Amazon decât în Apple sau Google

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeff Bezos, şeful Amazon, a dus compania pe culmile succesului.
Jeff Bezos, şeful Amazon, a dus compania pe culmile succesului.

Într-o confruntare între 60 de companii, Amazon a ieşit cel mai bine, este compania care se bucură de cea mai mare încredere a oamenilor. În spate sunt giganţi ca Apple, Google, Coca-Cola sau Disney.

Gigantul comerţului online, Amazon, a ieşit lider în topul realizat de Harris Interactive, scrie „AppleInsider“. Compania care se ocupă cu cercetarea de piaţă adună anual într-un clasament companiile cele mai prezente din SUA şi, în urma unui sondaj, acestea primesc un coeficient. Anul trecut a fost Apple pe primul loc, iar anul acesta Amazon trece în frunte, cu un avans de doar 0,8 puncte în faţa Apple

Au fost chestionaţi aproximativ 14.000 de consumatori şi au fost acoperite 60 dintre cele mai populare companii de pe piaţa nord-americană. Amazon a ieşit pe primul loc la implicarea emoţională şi la produse şi servicii. Pentru viziune şi leadership a fost pe locul doi, iar în topul performanţei financiare s-a clasat pe poziţia a treia. Apple a fost compania de pe primul loc în ceea ce priveşte performanţa financiară. 

image

Anul trecut, Apple şi Google şi-au împărţit şefia clasamentului, în timp ce Amazon a venit doar pe locul patru. În 2012, însă, gigantul comerţului online a prezentat o gamă nouă de tablete, dezvoltându-se astfel mai mult în industria dispozitivelor mobile. Kindle Fire HD de 7 inci şi 8,9 inci sunt două dintre produsele de top, asta după ce în 2011 s-a remarcat prin prezentarea primei tablete de 200 de dolari (Kindle Fire).

Poate cea mai bună reacţie la aflarea unei astfel de ştiri este cea din imaginea de mai jos. A fost publicată de un comentator pe site-ul The Verge.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite