Trofeu din gunoi pentru campion!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trofeul acordat câştigătorului Marelui Premiu al Braziliei la Formula 1, programat mâine pe circuitul Interlagos de lângă Sao Paulo, va fi fabricat cu câteva ore înaintea cursei, prin reciclarea gunoaielor aruncate de spectatori!

Trofeul inedit va fi fabricat din cutiile şi din sticlele de plastic printr-un procedeu industrial care durează trei ore şi va fi realizat chiar în timpul cursei, într-un spaţiu din apropierea circuitului. Totul se va face cu ajutorul unei instalaţii mobile aparţinând companiei petrochimice Braskem.

Designul va fi realizat de arhitectul Oscar Niemeyer, care va împlini 102 ani în luna decembrie, cel care a proiectat şi modelul de anul trecut, din aceleaşi materiale. Atunci, cursa a fost câştigată de Hamilton. În 2008, spectatorii prezenţi în tribunele circuitului Interlagos au lăsat în urma lor 420.000 de cutii şi de sticle de băuturi în cele trei zile ale Marelui Premiu al Braziliei la Formula 1.

Cursa de mâine va putea fi urmărită, în direct, pe TVR 1, începând cu ora 19.00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite