EXCLUSIV Dan Petrescu: „Îl vreau pe Răzvan Lucescu lângă mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
EXCLUSIV Dan Petrescu: „Îl vreau pe Răzvan Lucescu lângă mine“
EXCLUSIV Dan Petrescu: „Îl vreau pe Răzvan Lucescu lângă mine“

Antrenorul campioanei spune că el şi managerul general, Mihai Stoica, nu au făcut decât să pună în aplicare strategia patronului de la Urziceni.

Pentru jurnalişti este un personaj dificil. Nu-i place să apară aşa oricum pe prima pagină a ziarelor sau prin jurnalele televiziunilor. În schimb, când o face vorbeşte numai despre fotbal, astfel că orice discuţie cu el este fascinantă. Aşa s-a întâmplat şi când a acceptat acest interviu pentru „Adevărul“.

Fostul fundaş dreapta al naţionalei ştie că este făcut doar pentru meseria de antrenor, de aceea ar refuza Chelsea, dacă i-ar propune o funcţie de conducere.

Apreciază modul în care Răzvan Lucescu îşi face meseria, spune că echipa din Urziceni nu ar fi existat fără aportul lui Bucşaru, nu crede că este cel mai vehement contestatar al arbitrilor din fotbalul românesc şi spune că a învăţat foarte multe de la Gordon Strachan, pe când evolua la Southampton. El este Dan Petrescu.

Cum a fost impactul Ligii Campionilor pentru antrenorul Dan Petrescu?

Am fost şi eu debutant, la fel ca jucătorii. Am evoluat în această competiţie, dar nu se compară. Ca jucător, intram pe teren şi uitam de emoţii. Ca antrenor, am emoţii pe tot parcursul meciului. E stres, e presiune. Am simţit impactul cu această competiţie şi trebuie să mai treacă câteva meciuri ca să mă obişnuiesc.

E o realizare?

Da, dar eu tratez toate jocurile la fel, fie că e oficial, fie amical. Aşa am fost şi ca jucător. E adevărat că atunci când vezi stadionele pline simţi ceva în plus, dar nu foarte mult, pentru că nu ai timp să te gândeşti. Poate în vacanţă voi conştientiza acest aspect.

Calificarea în Liga Europa te-ar mulţumi?

N-ar fi deloc rău să ne calificăm în primăvara europeană. Ar fi chiar senzaţional pentru clubul nostru.

Cum este statutul antrenorului în România?

Din fericire, eu nu am prea avut experienţe negative. Am fost la Sportul Studenţesc doi ani şi a fost foarte bine. Sunt de aproape patru ani aici, la Urziceni, şi mă simt excelent. Singurul loc unde nu m-am simţit foarte bine a fost la Rapid, unde am stat foarte puţin. În România, toată lumea vrea rezultate foarte repede, dar e foarte greu.

Şi în alte ţări e cam la fel, dar parcă nu chiar ca la noi. În ultimii ani, s-a schimbat situaţia şi în Anglia, unde erai lăsat mai liniştit. Un antrenor, dacă este lăsat să lucreze doar două-trei luni, nu are ce face, indiferent de numele lui. Nici măcar şase luni nu sunt suficiente. După un an încep să se vadă rezultatele muncii unui tehnician.

image

Pe  Dan Petrescu şi pe Răzvan Lucescu  îi leagă o prietenie veche

Există o solidaritate între antrenori?

Eu zic că da. Ar fi bine să încercăm să facem şi noi o ligă a noastră. Suferim mult. Văd antrenorii pe la comisii, cu litigii pentru bani. Din fericire, eu nu am avut probleme de genul acesta. Trebuie să fii atent când închei un contract şi ce clauze pui în el. Când te vezi dat afară după două-trei etape e foarte greu. Antrenorii din România trebuie protejaţi. Vorbesc la modul general, nu comentez ce se întâmplă la alte echipe.

În Polonia, la Wisla Cracovia, te-ai simţit mai protejat?

Acolo nici nu prea vorbeam cu patronul. Nu venea niciodată la echipă. Cred că ne-am întâlnit de vreo două ori. Erau oamenii de pe lângă patron, care, ca peste tot, vorbesc şi vor multe. Rezultatele acolo nu au fost rele, am pierdut doar două partide într-un an, chiar eram pe primul loc. Toate lumea era mulţumită, dar s-a întâmplat ceva şi am încetat contractul. Sincer, nu ştiu exact motivul pentru care am fost dat afară. Mie mi-a căzut foarte greu pentru că am pus suflet şi acolo, la fel cum pun şi aici, la Unirea.

Ţi s-a propus prelungirea contractului la Unirea, scadent în vară?

Până în iarnă vedem ce va face echipa, apoi discutăm.Contează în primul rând dacă patronul Dumitru Bucşaru va fi mulţumit. El va decide cine va fi antrenor şi cât va sta, aşa este peste tot.

După Supercupa României ai spus că nu te va prinde anul viitor ca antrenor în România. Îţi menţi spusele?

E posibil să nu mai fiu în ţară, dar e posibil să şi rămân. Ca antrenor nu ştii niciodată ce ţi se întâmplă. Viaţa e foarte schimbătoare.

Ce relaţie ai cu Răzvan Lucescu?

Una normală între selecţioner şi un antrenor de club. Spun asta pentru că el sună antrenorii de la cluburi. A fost cu noi la Sevilla, sper să vină şi la Glasgow, la meciul cu Rangers. Este invitat de onoare tot timpul. Să stea cu noi în hotel, lângă jucători.

Lor le prinde bine să-l vadă alături de noi pentru a fi mai motivaţi. Sunt sigur că Răzvan, dacă va fi lăsat în pace,  va sta mulţi ani la echipa naţională, pentru că vrea să muncească foarte mult. N-are cum să nu reuşească. Din acest punct de vedere ne asemănăm. Sunt mulţumit că este acolo. Îmi pare bine că face selecţia pe forma actuală a jucătorilor şi nu pe ce a fost. Cei de la Unirea Urziceni, care sunt acum la lot, merită acest lucru.

De ce înainte, Unirea nu avea niciun jucător la lot, iar acum are cinci?

Răzvan are alt stil. Piţurcă avea jucătorii lui în care avea încredere şi nu-i schimba. Poate şi Iordănescu era la fel. Aveau un nucleu pe care se bazau, indiferent dacă jucau sau nu la echipele de club. Răzvan e un alt tip de antrenor pentru care contează forma de moment şi bagă pe cine crede el că merită la meciul respectiv. A schimbat mulţi jucători. Nu ştii care este formula cea mai bună.

Rezultatele o vor demonstra. Fiecare are stilul său şi de aceea noi nu am avut fotbalişti la lot, deşi şi atunci jucam foarte bine. Noi trebuie să respectăm selecţionerul şi nu avem voie să criticăm. Dacă aş fi selecţioner, nu aş fi de acord să-şi dea cu părerea ceilalţi antrenori. Aşa mi se pare normal. Dar n-am văzut antrenori de club să zică ceva împotriva selecţionerului.

image



Cum comentezi prestaţia României din meciul cu Serbia?

Exact ce ziceam mai devreme. Nu vreau să spun nimic. Există un selecţioner şi el trebuie să vorbească. Şi aşa au apărut mulţi specialişti, care şi-au dat cu părerea.

Atunci să vorbim despre Unirea. E adevărat că sunt restanţe financiare?

Nu este adevărat. Fotbaliştii trebuie să primească câte 100.000 de euro în cursul lunii octombrie, bani pe care îi vor încasa. La ora actuală jucătorii sunt cu drepturile financiare la zi.

Ce te poate face să nu mai protestezi aşa mult în timpul meciurilor la deciziile arbitrilor?

Să arbitreze un robot. Ştiu că se spune că numai eu protestez. De ce nu punem o cameră video pe toţi antrenorii din Liga I, să vedem care protestează mai tare? Dacă voi fi eu cel mai rău, nu mai zic nimic niciodată. Sunt antrenori care ţipă de zece ori mai mult ca mine, dar pe ei nu-i bagă nimeni în seamă.

Cum reacţionezi când te vezi pe casete?

Dau mai departe. Nu-mi place ce văd, dar nu am ce face. E tensiunea meciului şi greşelile mari de arbitraj mă transformă. Când arbitrajul e bun nu prea apar pe acolo.

Te-ai gândit vreodată să renunţi la cariera de antrenor?

Ai momente când îţi vine să fugi, dar după ce te linişteşti îţi dai seama că nu e bine. A fost zilele trecute Roberto Di Matteo pe la mine, venise să o vadă pe Dinamo, şi mi-a spus: „Cine te-a pus să faci meseria asta că şi eu am fost un idiot şi m-am făcut antrenor!

Ţii minte când îl înjuram pe Vialli, acum ne dăm şi noi seama cum e!”. Antrenoratul este total diferit. Când erai fotbalist depindeai doar de tine, indiferent cine era antrenor. În fotbal, orice e bine să fi, jucător, masor, conducător, ziarist, fan, dar numai antrenor nu. E cel mai urât. Câştigă echipa, nu prea se vorbeşte de tine, pierde, numai de tine să ia lumea.

Te-ai simţit vreodată nedreptăţit din acest punct de vedere?

Toţi antrenorii din lume se simt nedreptăţiţi când sunt criticaţi, pentru că ştiu că au muncit, dar mai sunt jucătorii, şi vremea, şi arbitrii, şi barele porţilor... Uneori le spun jucătorilor să se gândească bine înainte să se apuce de antrenorat. Odată ce ai intrat acolo eşti luat în colimator.

„Modelul Zeman m-ar fi terminat aici“

Fenomenul Unirea Urziceni este o creaţie a ta şi a lui Mihai Stoica?

Unirea este creaţia lui Dumitru Bucşaru, care a făcut această echipă, bază sportivă, stadionul. El ne-a adus la Unirea. Nu contează ce am făcut noi. Dacă nu exista acest om, nu exista nici echipa. Nu ştiu ce se va întâmpla după ce nu voi mai fi eu şi Mihai Stoica aici. Noi doi ne-am făcut doar datoria şi am avut noroc de un patron cum sunt puţini prin ţară.

image



Prin faptul că Dumitru Bucşaru a fost extrem de discret faţă de presă ai simţit că nu sunteţi sprijiniţi destul?

Nu. Este cel mai bine aşa ca patronul să nu apară prin presă. Nici pe „afară” nu se întâmplă aşa ceva. Avem manager general, pe Mihai Stoica, care trebuie să apere echipa. Nu ne-am simţit niciodată neprotejaţi.

Cu care dintre antrenori te-ai înţeles cel mai bine?

Au fost mulţi şi mi-ar părea rău să scap vreunul. Cu unii m-am înţeles mai bine, cu alţii mai puţin. Într-o carieră nu poţi spune că te-ai înţeles la fel de bine cu toţi. Cu Emeric Ienei, cu Anghel Iordănescu m-am simţit foarte bine. Cu Florin Marin a fost extraordinar. Cu dânsul şi cu Costică Ştefănescu am fost golgheter la Steaua şi am plecat în străinătate. Cu Ţiţi Dumitriu, cu Gheorghe Constantin, cu Mircea Rădulescu, aici în România a fost bine. La fel cu Glenn Hoddle şi cu Zdenek Zeman, în străinătate. Am învăţat multe şi de la Gordon Strachan, la Southampton chiar dacă nu jucam meci de meci.

Se spune că ai semăna cu Zeman ca metode de lucru...

Nu, nici vorbă. Dacă aş aplica metodele lui, n-aş găsi de muncă pe aici, prin România. Făcea nişte antrenamente foarte grele, le am pe toate scrise. Nu pot să mă apropii de ele. Dacă le-aş face, sâmbăta la meci aş juca eu şi cu Dumitru Stângaciu. Nici eu nu menajez jucătorii la antrenamente, dar nici nu le fac ca Zeman. Eu care eram înnebunit mi se păreau exagerate. După doi ani eram stors.

Cu Victor Piţurcă?

Am lucrat foarte puţin la echipa naţională. Chiar mi-a dat o mână de ajutor. Nu prea jucam la Sheffield, dar tot mă chema la lot şi am apreciat acest lucru. Am avut o relaţie foarte bună.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite