Iancu cere bani autorităţilor locale pentru Poli:" Am nevoie de 1.7 milioane de euro! 4-5 luni, BPK nu mai plăteşte!"
0Situaţie de criză la Timişoara, acolo unde preşedintele Marian Iancu i-a anunţat pe reprezentanţii Consiliului Local Timiş că trebuie să dea echipei 1.7 milioane de euro dacă vor să nu intre în colaps, pentru că principalul sponsor nu va mai plăti câteva luni.
Cel mai important sponsor al lui Poli este nevoit să sisteze plăţile către echipă câteva luni, fiind implicat într-un proiect major în Capitală. În aceste condiţii, Marian Iancu, preşedintele CA al Timişoarei, a cerut sprijin autorităţilor locale. Altfel, spune Iancu, echipa nu va mai putea rezistat nici în liga a doua.
"Am încercat să-i fac să înţeleagă că nu mai putem suporta exclusiv cheltuielile cu clubul. În ultima perioada au plecat de la BKP 6-7 milioane de euro, iar restul de bani până la 11 milioane au fost sub formă de încasari la club. În următoarele 4-5 luni BKP nu mai poate sprijini financiar clubul pentru că suntem implicaţi într-un proiect major în Bucureşti. În aceste condiţii avem nevoie de 1,6-1,7 milioane de euro pentru ca activitatea să continue în bune condiţiuni la echipă. Am promis autorităţilor că echipa va rămâne solidă, a rămas un nucleu de 7-8 jucători de la echipa vicecampioana",a spus Marian Iancu potrivit fortaviola.ro .