Reghecampf: "La Andone este vorba de lipsă de educaţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reghecampf şi Andone s-au contrat dur. Totul a început după meciul din Cupă dintre Dinamo şi Gloria Bistriţa, Reghecampf spunând că "e o ruşine pentru fotbalul românesc ca o echipă, Gloria, să nu bage pe teren cea mai bună formulă la meciul de Cupă cu Dinamo ca să arate că vrea să cîştige", iar "Fălcosul" l-a acuzat că făcea parte din mafia pariurilor din Germania.

"M-aş bucura ca Ioan Andone să ştie germană pentru că sigur o să-şi schimbe părerea despre mine cînd îi voi trimite hîrtia cu scuzele pe care mi le-a oferit federaţia germană de fotbal în 2005, atunci cînd numele meu a fost implicat din greşeală în scandalul pariurilor. Din GREŞEALĂ, repet, pentru că dacă nu era aşa, nu mai jucam eu patru ani şi jumătate în Germania. Nu mă mai ţinea nici dracu acolo că am eu părul blond!  E păcat că Andone, un monstru sacru în fotbalul românesc, împroaşcă aşa cu noroi. M-am convins, la el e vorba despre lipsă de educaţie", a spus Laurenţiu Reghecampf despre Ioan Andone.

"Fălcosul" declarase că "Reghecampf a făcut multe în fotbal, era suspectat de meciuri aranjate în Germania şi implicat în mafia pariurilor din cîte îmi amintesc".


"Eu nu am atacat pe Dinamo sau pe Andone. Chiar am spus că au o echipă mare care an de an îşi propun cupa şi campionatul. Dar reacţia lui Andone m-a deranjat foarte rău. Mai ales că vine de la un om căruia îi recunosc meritele, deşi a ajuns cel mai titrat antrenor din Liga 1 şi cu ajutorul lui Rednic. M-a atacat gîndindu-se, probabil, că sînt tînăr şi nu o să reacţionez. Dacă zicea ceva despre fotbal, ok, înghiţeam, dar la un astfel de atac nu pot să tac. Probabil că a mai îmbătrînit şi de aici o astfel de reacţie. E urît ce a făcut. În plus, tocmai despre pariuri nu ar trebui domnia sa să vorbească pentru că în apropierea sa sînt oameni care joacă!", a mai spus Reghe.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite