„Gunoierii“ bulgari dau meciul Stelei?
0Cel mai important ziar de sport de la sud de Dunăre susţine că patronii clubului ŢSKA Sofia ar avea de gând să cedeze calificarea roş-albaştrilor, în cârdăşie cu mafia pariurilor. Miza este enormă! Există informaţii că în Asia s-ar fi pariat 240 de milioane de euro pe meciul de mâine.
Bulgarii sunt în alertă maximă înaintea „dublei" dintre Steaua şi ŢSKA Sofia, din play-off-ul Ligii Europa. Suspiciunile care au planat asupra celor două întâlniri încă de la tragerea la sorţi au fost readuse în prim-plan de ziarul „7 Zile Sport", cel mai important cotidian sportiv din ţara vecină. „Fotbal sau teatru? Vom vedea joi!" au titrat jurnaliştii bulgari. „Adevărul" vă prezintă motivele pentru care meciurile dintre Steaua şi ŢSKA Sofia stârnesc suspiciuni.
Toată lumea ar avea de câştigat din „combinaţie". Ziariştii din Bulgaria susţin că în Asia s-au pariat 240 de milioane de euro doar pe meciul de la Cluj! Schema e simplă: în timp ce UEFA recompensează doar formaţia învingătoare cu 1,5 milioane de euro, pentru accederea în grupele Ligii Europa, mafia pariurilor are grijă ca ambele cluburi să aibă de câştigat câteva milioane bune de euro, din moment ce rezultatul este unul stabilit dinainte.
De altfel, se ştie faptul că ŢSKA Sofia are mari probleme financiare. Paradoxal, bulgarii s-ar alege cu o sumă mai mare dacă ar pierde calificarea, dar şi-ar lua partea din aranjamentul cu pariurile. Astfel, „cărţile" ar urma să fie făcute în favoarea Stelei, echipa patronată de Gigi Becali fiind creditată cu mai multe şanse de reuşită în grupele competiţiei, în condiţiile în care fotbalul bulgar e sub cel românesc în acest moment.
Ioan Becali, liantul dintre cele două echipe? Vărul patronului Stelei, Ioan Becali, este prieten la cataramă cu patronii de la ŢSKA, Dimităr Borisov şi Ivo Ivanov. Fostul procurator i-a comparat pe cei doi cu Silviu Prigoană, din pricina faptului că desfăşoară afaceri în domeniul salubrităţii. În ultimii doi ani, Giovanni s-a implicat în aducerea la Sofia a jucătorilor Daniel Pancu, Florentin Petre, Ianis Zicu şi Junior Moraes, respectiv a tehnicianului Ioan Andone.
UEFA ar fi avertizat deja Steaua şi ŢSKA. Cei de la „7 Zile Sport" susţin că forul european este la curent cu iminentul blat pus la cale de cele două grupări! Mai mult, se pare că încă de la tragerea la sorţi UEFA le-a prevenit pe echipe să nu se implice în jocuri murdare. Afirmaţiile cotidianului bulgar se bazează şi pe spusele reprezentantului UEFA, Peter Limacher, care la sfârşitul anului 2009 a participat la o anchetă privind meciuri aranjate în cupele europene. „În acest moment sunt investigate, în principal, cluburile din Europa de Est. Ele ştiu că nu vor ajunge prea departe în competiţie şi decid să facă un profit murdar", spunea atunci Limacher.
"Blat cu ŢSKA? Păi ce, am înnebunit? Eu, care vreau să trecem de grupe şi să fac mulţi bani?! Şi patronul lor are bani şi a investit foarte mult, e normal că nici el nu vrea să piardă.''
Gigi Becali patron Steaua
Există precedentul PSG
Steaua a mai fost implicată într-un scandal legat de meciuri trucate din cupele europene. În 1997, roş-albaştrii au pierdut calificarea în grupele Ligii Campionilor, în favoarea celor de la PSG, după ce în primul meci câştigaseră cu scorul de 3-0 la masa verde. A urmat dezastrul de la Paris, unde PSG a obţinut o victorie zdrobitoare, scor 5-0. Presa a insinuat un noncombat al Stelei contra unei sume de circa şase milioane de dolari. Motivul? Francezii ar fi intrat în colaps financiar dacă pierdeau calificarea în grupele Ligii.