„Gaşca“ i-a înnebunit
0Dinamo a condus cu 3-0 şi cu 4-2, însă a tremurat până la final pentru victoria cu Sportul Studenţesc. În urmă cu patru ani Sportul făcea spectacol în „Ştefan cel Mare“ şi învingea cu 5-4. Până la un punct, scenariul s-a repetat şi aseară.
După saluturi cordiale între Andone şi "copiii" pe care acum câţiva ani îi conducea spre prima ligă, s-a trecut la joc. Şi Dinamo a început să facă ce ştia mai bine, să preseze. Iar inevitabilul avea să se producă după mai puţin de un sfert de oră: Cătălin Munteanu centrează, iar Garat înscrie cu capul, trecându-şi în cont un procentaj excelent: două goluri în tot atâtea partide oficiale pentru "câini".
După cinci minute, spectatorii trăiesc déjà-vu: Torje pătrunde în viteză în careu ca în partida cu Hajduk, e faultat şi arbitrul arată penalty. Acelaşi Andrei Cristea, ca în meciul cu croaţii, ia balonul, dar N'Doye îi fură mingea şi îşi trece numele ca marcator. Dinamo era în grafic, iar jucătorii şi Andone au intrat la cabine în aplauzele generoase ale publicului. Cum se reia jocul, "motoreta" Torje profită de ieşirea hazardată a lui Popescu şi înscrie lejer cu poarta goală.
Moţi şi scarlatache, pe dinafara jocului
De aici a început balul „studenţilor". Curelea marchează simplu din faţa porţii, după care Tibi Bălan reduce la doar un gol diferenţa de pe tabelă. Era 3-2, iar emoţiile se cuibăreau în cămaşa lui Andone. Antrenorul notează de zor în carneţel, se agită, şi găseşte formula: îi scoate pe Moţi şi Scarlatache, adevărate jaloane de antrenament. Nou-intratul Helder îi pasează lui Liviu Ganea care, din unghi, duce scorul la 4-2.
Dinamoviştii n-apucă să-şi tragă sufletul că Varga îl driblează pe Scarlatache şi crainicul anunţă: 4-3. Emoţiile continuă până la final, când Adrian Cristea, şi el introdus pe teren după pauză, scutură plasa Sportului. Se termină 5-3 pentru Dinamo, care trece pe primul loc şi îşi menţine şirul victoriilor din acest sezon.
5 - 3
Dinamo: Curcă - Scarlatache (Ad. Cristea 74), Moţi (Helder 58), Garat, Pulhac - Torje, Mărgăritescu (D. Kone 62), N'Doye, C. Munteanu - An. Cristea, L. Ganea. Antrenor: Ioan Andone
Sportul: A. Popescu - Farmache, Ghinga, Patriche, Cazan (Ciupe 32) - Irimia, Postolache - T. Bălan, Ferfelea (Nicola 55), Varga (Nae 79) - Curelea. Antrenor: Tibor Selymeş
Goluri: Garat 14, N'Doye 19 penalty,
Torje 49, L. Ganea 69, Ad. Cristea 89 / Curelea 53, T. Bălan 56, Varga 71
Arbitru: Robert Dumitru (Braşov)
Stadion „Dinamo": 3.000
Telex
Marius Alexe a revenit la antrenamente. Tânărul atacant, care a suferit o entorsă la genunchi în urmă cu două luni, se poate pregăti normal. „Nu mai am dureri. Într-o săptămână sper să joc", a spus vârful de 20 de ani.
Marius Niculae, pe picior de plecare. Vârful de 29 de ani a fost doar rezervă aseară, el fiind menajat întrucât înţelegerea cu nou-promovata echipă din Turcia, Karabukspor, este aproape parafată, pentru 500.000 de euro.
Andrei Cristea a primit trofeul de golgheter. Atacantul dinamovist a fost premiat aseară de către observatorul Claudiu Popa pentru performanţa reuşită în sezonul trecut. Cristea a marcat în ediţia 2009-2010 a Ligii I 16 goluri, dintre care 3 au fost din penalty.
„Câinii" l-au omagiat pe Tiberiu Marian. Fotbaliştii lui Dinamo au purtat înaintea startului meciului tricouri inscripţionate cu mesajul „In Memoriam, Tiberiu Marian", un omagiu adus suporterului de 13 ani, care a murit anul trecut, lovit de maşină. Andone i-a dăruit o minge cu autografele jucătorilor tatălui copilului.