Egalurile nu duc în Europa!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamoviştii pot dormi liniştiţi pentru că giuleştenii au remizat şi la Mediaş şi rămân pe locul şapte, care îi exclude din competiţiile europene şi la anul. Cu Ioan Andone pe bancă, Rapid a obţinut al treilea rezultat de egalitate din şapte partide şi s-a îndepărtat şi mai mult de obiectivul calificării în Liga Europa.

Deşi juca pe terenul unei echipe care se luptă pentru evitarea retrogradării, Andone nu a dorit să rişte şi a trimis în teren o formulă doar cu Ioniţă în avanposturi.

Jucătorul care la finalul sezonului se va prezenta la noua sa echipă, FC Köln, a fost însă inexistent, fundaşii Gazului reuşind să-l neutralizeze fără probleme, printr-un marcaj excelent.

Giuleştenii şi-au arătat colţii la jumătatea primei reprize, însă Grigorie s-a făcut de râs cu un luft de la marginea careului după o pasă a lui Herea, care l-a lăsat singur cu Buchta. Apoi,decarul „vişiniilor" a preluat rolul finalizatorului, dar nu a nimerit ţinta după centrarea lui Săpunaru.

În replică, după o acţiune lucrată de Dudiţă, Hoban s-a trezit singur cu Bornescu şi s-a intimidat, arătându-şi limitele, iar tabela a rămas intactă şi la intrarea în cabine.

Au căutat golul în zadar

La pauză, Andone l-a schimbat pe Ioniţă cu Răduţă, sperând în vitalizarea atacului, iar noul intrat l-a încercat pe Buchta cu o lovitură de cap, fără efect pe tabelă. Gazdele au mişcat şi ele, Hoban încercând o foarfecă spectaculoasă.

În continuare, Dudiţă l-a ridiculizat pe Diego Ciz dar s-a precipitat şi a trimis în plasa laterală. Rapid a mai mişcat în final prin Grigorie, care a trimis un şut frumos din vole şi a forţat la ultimele faze ale meciului, căutând drumul spre Europa în zadar.

0-0

Gaz Metan: Buchta - Zaharia, Fl. Lazăr, Trtovac, Pârvulescu - Hoban, Eric (Bozeşan 71) - Al Munteanu, Kubala (Todea 60), Dudiţă (Gallanis 75) - Silvăşan.

Antrenor: Cristi Pustai.

Rapid: Bornescu- Săpunaru, Fernandes, Iencsi, Ciz - Matici, Lazăr - Herea (I. Iorache 72), Spadacio, Grigorie - Ioniţă (Răduţă 46).

Antrenor:  Ioan Andone..

Stadionul "Gaz Metan":  6.000

Arbitru:  Radu Petrescu (Bucureşti)

Telex

A venit şi Hizo la meci! „Dulăul" a sosit la Mediaş să-şi vadă fosta echipă, Rapid. Hizo, originar din Sibiu, a luat loc în tribuna oficială, unde s-a întreţinut cu oficialii din Giuleşti şi cu directorul executiv al medieşenilor, Ioan Horoba.

Matici, în lotul lărgit pentru Cupa Mondială. Rapidistul a fost convocat de selecţionerul Matjaz Kek la naţionala Sloveniei şi va trebui să se prezinte la sediul federaţiei de la Ljublijana până la data de 17 mai. Mijlocaşul Rapidului a strâns şapte selecţii în naţională şi a jucat ultima dată pentru Slovenia la 15 octombrie 2009.

Cesinha pleacă. Impresarul Gaspar Freire anunţă că mijlocaşul va părăsi la vară Giuleştiul, după ce îi va expira contractul. „N-a primit nici o propunere de prelungire a contractului de la Rapid. Eu cred că nu va mai continua, deoarece are şi alte oferte", spune agentul acestuia.

Andone l-a certat pe Ioniţă. În prima repriză, „Fălcosul" a ţipat în permanenţă la tânărul atacant, pe care l-a şi schimbat la pauză cu Răduţă. Ioniţă nu a încheiat nici meciul cu Dinamo pe teren, resimţind probleme medicale.

Grigorie, iertat. În minutul 32 al partidei cu Dinamo, mijlocaşul a fost schimbat şi a răbufnit, înjurându-şi colegii. „Îl amendez", a replicat tăios Andone. El totuşi i-a dat credit în continuare jucătorului, folosindu-l ieri titular.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite