Echipă mică, buget mare
0Victoria Brăneşti, formaţia din minuscula comună de lângă Bucureşti, mizează pe 4 milioane de euro pentru sezonul viitor. Euforia succesului promovării a trecut, iar conducerea echipei Victoria Brăneşti se gândeşte deja la viitorul din Liga I.
Primarul Brăneştiului, Florian Tănase, este pus pe fapte mari. "Noi susţinem echipa doar cu baza sportivă. Vrem ca în trei luni să finalizăm lucrările la mărirea stadionului «Cătălin Hâldan», prin construirea tribunei a doua, pentru a ajunge la capacitatea de 7.000 de locuri, iar prin Consiliul Judeţean Ilfov să instalăm şi nocturna.
Astfel, din retur am putea să putem disputa meciurile de «acasă» pe arena din Brăneşti. Promovarea a fost o mare surpriză. Noi prevăzusem să ajungem în prima ligă la anul, dar antrenorul Ilie Stan şi jucătorii s-au grăbit", ne-a spus edilul-şef al comunei ilfovene care are 8.500 de suflete.
900.000 de euro vin din drepturile tv
Finanţarea este asigurată de câţiva oameni de afaceri din Brăneşti. Bugetul echipei pentru viitorul sezon este preconizat a fi de aproximativ 3,5-4 milioane de euro, incluzând şi banii veniţi din drepturile de televizare, care sunt în valoare de 900.000 de euro pentru o proaspăt promovată.
Jucătorii au sărbătorit promovarea în jacuzzi
Prin lumea fotbalului a circulat idea că Victoria Brăneşti ar deveni "satelitul" lui Dinamo, fapt vehement infirmat de Alin Buzărin, fost editorialist la Gazeta Sporturilor şi actualul manager sportive la echipa nou promovată.
"Este cea mai mare tâmpenie. Singura legătură a Brăneştiului cu Dinamo este regretatul fotbalist Cătălin Hâldan, născut aici. Noi vrem să fim a treia planetă a Soarelui, nu satelit", ne-a spus oficialul brăneştean.
la buzău, cu autocarele
Se mizează ca la meciurile de "acasă", care se vor disputa cel puţin în turul ediţiei 2010-2011 a Ligii I să vină la Buzău aproximativ 1.000 de brăneşteni. "Le vom pune la dispoziţie şi noi autocare, microbuze, iar mulţi dintre ei vor merge pe cont propriu, cum au mai făcut-o", a precizat primarul Florin Tănase.
" Nu o să fim «satelitul» lui Dinamo, asta e cea mai mare tâmpenie. Noi vrem să fim a treia planetă a Soarelui, nu un satelit. "
Alin Buzărin
manager sportiv
Victoria Brăneşti
Telex
Stadionul e amplasat pe strada „Cătălin Hâldan“
Pe stadionul din Buzău intră de două ori populaţia comunei. Capacitatea stadionului Municipal din Buzău, unde va juca Victoria meciurile de pe teren propriu, are o capacitate de 18.000 de locuri, mai mult decât dublul locuitorilor din Brăneşti.
Obiectivele turistice ale Brăneştiului. Singurele obiective turistice ale localităţii Brăneşti sunt Mănăstitrea Pasărea, de maici, şi Casa Pustnicu din pădurea cu acelaşi nume. Are o salbă de bălţi unde se practică pescuitul la crap şi la caras, în special. În Brăneşti se păstrează o tradiţie popular denumită „Sărbătoarea cucilor".
La Brăneşti s-a născut generalul Constantin Nuţă. Până nu demult, în Brăneşti a funcţionat o piaţa ambulantă care a purtat numele generalului Constantin Nuţă. Fostul şef al Inspectoratului General al Miliţiei a decedat în timpul evenimentelor din 1989, când elicopterul în care se afla a fost doborât de forţele armate.
Liceul de silvicultură a fost înfiinţat în 1893. Structura de învăţământ silvic din Brăneşti datează de peste 110 ani. În anul 1893 s-a înfiinţat Şcoala de Silvicultură de la Brăneşti, prin „Înalt decret regal".