Lipă îi dă interdicţie lui Paraschiv: "Să nu mai calce pe la Dinamo!"
0La finalul meciului de rugby Dinamo - Farul 37-18, campioana olimpică la cantotaj a avut o reacţie dură la adresa fostului antrenor al "câinilor"
Rivalitatea dintre Dinamo şi Farul Constanţa este binecunoscută în
rugby. Anul trecut, întâlnirea dintre cele două formaţii s-a întrerupt
din cauza unei bătăi generale, iar în urmă cu un deceniu constănţenii
s-au retras de pe teren nemulţumiţi de arbitraj...
Sâmbătă spiritele s-au încins pe final. “Domnul Paraschiv nu a vrut să accepte că a pierdut meciul. Este de neconceput ca un om care şi-a construit întreaga carieră la Dinamo să facă declaraţii defăimătoare la adresa clubului după ce a ieşit la pensie şi s-a dus la alt club. Am declarat că nu mai vreau să îl mai văd niciodată în Ştefan cel Mare şi îmi menţin punctul de vedere. Nu mai are ce căuta aici”, a declarat Elisabeta Lipă, şeful lui CS Dinamo.
Aflat la Constanţa, ca antrenor al Farului, Mircea Paraschiv a
comentat reacţia campioanei olimpice la canotaj: "După meci am discutat
cu ziariştii şi le-am spus că din cele douăsprezece titluri de campioană
ale rugbyştilor dinamovişti opt au fost câştigate cu mine. Şi că nu mă
aşteptam ca după peste trei decenii de activitate la acest club nimeni
să nu-mi întindă mâna. Apoi am plecat de acolo. N-am vrut să declanşez o
polemică".
Paraschiv s-a declarat mulţumit în oarecare măsură de evoluţia
echipei sale. "Au fost greşeli de mânuire a balonului, greşeli de
tactică. M-a deranjat că la o scurtă altercaţie, pe înaintare,
Bărbuliceanu a venit şi l-a lovit cu pumnul, pe la spate, pe un tânăr
jucător de la noi. Sunt curios ce decizie va lua Comisia de Disciplină
împotriva lui, mai ales că este recidivist", a concluzionat fostul
internaţional.