Mariana Târcă: „Meciul cu Oltchim este special pentru Rulmentul“
0În etapa a XVIII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, Rulmentul Braşov va întâlni, luni, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi", campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Un veritabil derby al campionatului în sezoanele precedente, partida dintre Rulmentul şi Oltchim nu mai are miza din anii trecuţi, vâlcencele fiind în momentul de faţă cu câteva clase peste braşovence.
Mai mult, întrucât se ştie dinainte echipa câştigătoare, antrenoarea braşovencelor, Mariana Târcă, va menaja câteva jucătoare pentru duelul decisiv cu Rapid.
În acelaşi timp, diferenţa uriaşă de valoare dintre cele două combatante se reflectă şi în clasament, acolo unde formaţia lui Radu Voina este lider autoritar, cu punctaj maxim, în timp ce Rulmentul luptă pentru salvarea de la retrogradare.
„În situaţia în care ne aflăm, pentru noi este o onoare să jucăm cu o echipă de talia Oltchimului, o potenţială câştigătoare a Ligii Campionilor. Sper să avem o prestaţie bună şi să ne ridicăm, atât cât putem, la nivelul jocului impus de echipa adversă.
Chiar dacă vom întâlni, practic, echipa naţională a României, sper ca fetele să nu se piardă cu firea şi să lăsăm o bună impresie", a precizat antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă.
Pentru fosta mare handbalistă, duelul cu Oltchim are o încărcătură aparte: „Formaţia adversă are în componenţă câteva jucătoare de care sunt legată sufleteşte.
Nu pot să uit că Neagu şi Vizitiu au crescut sub ochii mei şi simt o oarecare mândrie că au ajuns la un nivel ridicat. Sunt mulţumită că şi noi am contribuit, într-o mică măsură, la ascensiunea Oltchimului", a completat Mariana Târcă.
Pentru confruntarea cu vâlcencele, antrenoarea Braşovului nu se va baza pe Ana Hamciuc, care este accidentată, în timp ce Teodorescu şi Geapană vor fi menajate.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos