Revenirea lui Mirel Rădoi a ridicat publicul în picioare
0Opriţa a obţinut o lovitură de pedeapsă, dar nimeni nu se gândea la asta. Pe margine, căpitanul Mirel Rădoi se pregătea să intre în joc după cinci luni şi cinci zile de absenţă. La
Opriţa a obţinut o lovitură de pedeapsă, dar nimeni nu se gândea la asta. Pe margine, căpitanul Mirel Rădoi se pregătea să intre în joc după cinci luni şi cinci zile de absenţă. La primul pas pe teren făcut de Rădoi, publicul s-a manifestat ca la un gol al favoriţilor. Căpitanul a preluat banderola de la Paraschiv, a luat mingea şi, în uralele fanilor, a înscris de la punctul cu var la prima atingere de balon, golul de 5-0. "Mirel Rădoi este unul dintre noi", a fost scandarea preferată a steliştilor până la finalul meciului. Patronul Gigi Becali a plecat de la stadion cu două minute înainte că finul său să intre în joc. "A fost spectacol, nu? Ne distrăm. Olăroiu a spus că îl va folosi şi pe Mirel Rădoi, dar văd că nu-l mai bagă. Până la meciul cu Kiev va intra şi Mirel, îşi va reveni şi Cristocea de tot, văd că şi Ovidiu Petre este refăcut foarte bine", a spus Becali. Celălalt sărbătorit al tribunei a fost francezul Cyril Thereau care a reuşit să înscrie de trei ori. Încurajat cu scandări "Allez Thereau", francezul, care a bifat toate cele 90 de minute, a făcut unul dintre cele mai bune jocuri ale sale din carieră. Evoluţia atacantului l-a entuziasmat pe Gigi Becali, care a susţinut în dese rânduri că nu îi va mai permite jucătorului francez să se tundă excentric: "Thereau poate să se tundă cum vrea. Nu mă deranjează deloc frizurile sale, dacă dă trei goluri într-un meci. Poate să îşi lase şi plete dacă vrea, important e cum joacă pentru Steaua". La finalul partidei, steliştii erau bucuroşi că au recuperat locul doi de la rivala Rapid. "Nu ne aşteptam la un scor atât de mare. Trebuia să câştigăm pentru ca Rapidul să nu ne depăşească în campionat. Ne bucurăm cu toţii pentru revenirea lui Rădoi şi că a reuşit să marcheze. Publicul a fost fantastic, au fost mulţi spectatori pentru un meci cu o echipă mai slab cotată. Ne trebuie încă şase puncte cu Pandurii şi Jiul pentru a fi în cărţi", a precizat Paraschiv.
Vlădoiu: "Este ruşinos să pierzi astfel"
Pe lângă înfrângerea la scor încasată, "bancarii" au oferit un spectacol penibil cu câteva minute înainte de pauză, când Panc şi portarul Stanev s-au luat la bătaie pe teren. Bulgarul i-a reproşat ceva lui Panc, pe care l-a luat de gât. Fundaşul a ripostat, pălmuindu-l pe portar. Tehnicianul Jean Vlădoiu a caracterizat drept ruşinoasă prestaţia Naţionalului. "După un asemenea scor, ce pot să mai zic? Am jucat foarte prost. Nu mă aşteptam să văd asemenea teamă şi asemenea greşeli copilăreşti. Nu-mi explic ce s-a întâmplat cu unii dintre jucătorii mei. E ruşinos să pierzi cu 6-0. Am întâlnit o echipă valoroasă, care a câştigat foarte lejer. Mă doare, dar n-am ce să fac. Am avut surpriza neplăcută de a vedea doi jucători, Stanev şi Panc, care s-au luat la bătaie. Pe unde am jucat eu, nu s-a văzut aşa ceva. E foarte greu de digerat o asemenea atitudine. Voi lua măsuri drastice, vor plăti pentru asta", a avertizat antrenorul "bancarilor".
Nemulţumire
Iacov a criticat arbitrajul
Conducătorii formaţiei din Parcul cu Platani l-au acuzat pe arbitrul Marius Martiş că a dezavantajat de două ori echipa "bancară". Prima fază s-a petrecut în minutul 32, atunci când Thereau a marcat cu capul din careu după ce, în prealabil, Lincar a fost faultat de Ovidiu Petre. Cea de-a doua fază incriminată a fost deposedarea regulamentară a lui Lincar la Opriţa, fază care s-a soldat cu un penalty pentru roş-albaştri. "Sunt supărat, după un joc foarte prost al nostru. Nu cred că arbitrul central (n.r. - Marius Martiş) ar fi trebuit să intre în acest joc prost, la golurile 2 şi 5. Ar fi trebuit să ne lase doar pe noi să ne facem de râs, dar a reuşit şi el să se facă tare rău. Nu trebuia să intre în acest joc murdar. Se ridică multe semne de întrebare. Naţional are nume de jucători, nu jucători. Unii dintre ei vor ajunge la echipa a doua până la finalul contractelor, dar nu va pleca nimeni de la echipă", a spus Iacov.