VIDEO Episodul 5: Furăciunea de la Moscova
0„Adevărul” vă prezintă timp de zece zile povestea Nadiei Comăneci, campioana care va împlini 50 de ani la 12 noiembrie. În episodul de astăzi aflaţi cum a fost nedreptăţită pe faţă la Olimpiada de la Moscova, deoarece sovieticii voiau să câştige tot, mai ales că ţările din Occident şi Statele Unite ale Americii au boicotat acea ediţie a Jocurilor Olimpice.
Gazde ale singurei ediţii comuniste din istoria Jocurilor Olimpice, cea din 1980, sovieticii au făcut tot posibilul ca Nadia să nu câştige din nou titlul la individual compus. La revenirea acasă, după Mondialele de la Fort Worth, din 1979, Nadia a cerut să fie lăsată să stea la Bucureşti. Bela Karolyi şi-a încălcat principiile şi a fost de acord. N-a fost însă o concesie făcută Nadiei, ci un semn de normalitate. „Am înţeles dorinţa ei. La cei 19 ani, era deja aproape femeie. Ea învăţase deja ceea ce făceam cu restul fetelor. Antrenamentele ei erau speciale. Calitate, nu cantitate. Lucram pentru formare şi şlefuire, experimentând anumite chiţibuşuri, menţinând condiţia fizică", nota cel care a format-o pe campioana din Oneşti în cartea „Fără teamă".
La câteva luni după aceea, Nadia s-a prezentat la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, dintr-o cu totul altă postură decât o făcuse la ediţia canadiană. Era „Zeiţa de la Montreal", iar toată lumea aştepta să o revadă, să-i admire mişcările pe bârnă sau la paralele. Păţania din 1978, când fusese în pericol să rateze Mondialele de la Strasbourg, nu s-a mai repetat. Nadia se maturizase. Învăţase din greşelile trecute şi nu mai era fetiţa care trebuia „ghidonată" de antrenori. Aşa că se pregătise cât se poate de bine, iar cu câteva luni înainte de competiţie revenise la Deva din proprie iniţiativă.
Nu mai avea entuziasm
Vârsta ei, destul de mare pentru gimnastică, începea însă să-şi spună cuvântul. Antrenamentele nu mergeau rău, dar Nadia se cam schimbase. Iar constatarea i-a aparţinut lui Karolyi: „Nivelul ei de entuziasm nu mai era atât de mare cum fusese în 1976 sau în 1979. Nu mai făcea eforturi. Avea o atitudine plată, dar nu negativă. Doar că îi lipsea scânteia. Puteam să văd limpede că focul nu mai ardea în ea". Antrenorul nu-şi făcea însă griji. Era convins că Nadia îşi va dovedi din nou clasa.
Gazde ale primei ediţii a Jocurilor Olimpice organizate într-o ţară comunistă, sovieticii îşi făcuseră mari planuri, mai cu seamă că Occidentul şi SUA hotărâseră să boicoteze competiţia. Gimnastica era unul dintre sporturile în care URSS-ul dorea să câştige cât mai mult aur. Rusoaicele aveau o singură problemă: Nadia şi colegele ei. O păţiseră la Fort Worth, cu un an în urmă, când pierduseră pentru prima oară titlul mondial pe echipe.
Scandalul a întrerupt competiţia 28 de minute
Ziua de 24 iulie 1980 a rămas în istoria Jocurilor ca una în care s-a petrecut o mare nedreptate. Un furt pe faţă, cum nu s-au sfiit să spună neutrii care au asistat la concursul de la individual compus. Situaţia părea a fi fără ieşire, iar temerile tuturor se confirmaseră. Sovieticii îşi luaseră toate măsurile să nu rateze aurul. Aflată pe locul 4 la mijlocul concursului de individual compus, Nadia nu s-a împăcat cu situaţia.
Urma un aparat la care ea era imbatabilă: paralelele. Şi spre deosebire de ce se întâmplase în seara precedentă, când ratase, de data aceasta a făcut un exerciţiu de nota 10. Notă pe care, de altfel, a şi primit-o! Şi datorită ei, înaintea ultimei rotaţii urcase pe locul 2, cu 69,230 puncte, după Maxi Gnauck (69,730p), dar înaintea Elenei Davâdova (69,200p). Nedorind să rişte prea mult, nemţoaica Gnauck a făcut două sărituri ceva mai uşoare, însă nu tocmai exacte, astfel că notele pe care le-a primit (9,90, respectiv 9,70) au scos-o şi pe ea din lupta pentru titlu.
Duelul final s-a dat, aşadar, între Nadia şi Davâdova. Iar el a avut o prea mică legătură cu sportul. Mai întâi, intrarea Nadiei în concurs, la bârnă, a fost întârziată pentru ca astfel Davâdova să poată executa exerciţiul la paralele înaintea româncei - în acest fel rusoaica nu concura sub presiunea notei obţinute de Nadia. „M-am dus la masa juriului ca să întreb ce se întâmplă. Nimeni nu a catadicsit să-mi răspundă. După ce-a de-a cincea concurentă, Davâdova îşi începuse şi ea exerciţiul. M-am întors să-i urmăresc evoluţia. Îşi redusese şansele de a greşi, eliminând elementele dificile. În acelaşi timp în care picioarele ei atingeau solul, pe tabelă a apărut nota 9,95. Puteau foarte bine s-o afişeze înainte de a concura", şi-a reamintit Bela Karolyi.
A urmat Nadia. La bârnă. Exerciţiul a fost perfect, iar nota nu putea fi mai mică de 9,95. Suficient pentru ca ea să devină din nou campioană olimpică absolută. Afişarea rezultatului s-a tot amânat. Iar întârzierea s-a tot prelungit. Trimis al TVR, Cristian Ţopescu a rememorat acele momente: „Bela Karolyi se agita ca un leu în cuşcă. Protesta. Încerca să discute cu arbitrele. A intervenit şi secretarul Federaţiei de Gimnastică, Nicolae Vieru. Întrecerea a fost întreruptă timp de 28 de minute, iar eu trebuia să comentez ceea ce vedeam pe ecran. Deznodământul n-a fost fericit, Nadiei acordându-i-se o notă cu care s-a clasat pe locul 2 la individual compus. Am simţit nevoia de a spune câteva lucruri critice la adresa arbitrelor acelui concurs şi nu m-am abţinut să nu o fac".
Au păcălit-o şi la festivitatea de premiere
Juriul format din arbitre reprezentând Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria şi URSS a decis ca nota Nadiei să fie 9,85! „Şefa Comisiei Tehnice feminine din cadrul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, vechea noastră cunoştinţă Ellen Berger, s-a deranjat din jilţul de la masa juriului pentru a duce personal nota Nadiei. I-a arătat-o arbitrei principale de la bârnă, compatrioata noastră Maria Simionescu (n.r. - ea a avut un rol în lansarea Nadiei, la Oneşti), care a refuzat să apese pe butoanele ce puneau în funcţiune ecranul de afişaj", a descris situaţia ziaristul Horia Alexandrescu. Acesta a continuat spunând că un „bătrânel" şi-a asumat rolul de a butona tabela electronică. „O lume întreagă a privit înmărmurită decizia juriului: 9,85! In-cre-di-bil! Im-po-si-bil!".
Antrenorul a protestat
„Bătrânelul" în cauză era Iuri Titov, şeful Juriului de Apel şi director executiv al forului mondial. „Cum poţi să treci peste aşa ceva, Iuri? Nu te gândeşti că toată lumea va vedea asta? Cum poţi să compromiţi Olimpiada în spiritul ei? Doar ai fost şi tu sportiv!", i-a strigat Bela Karolyi. Şiret, sovieticul a promis că Nadia va primi 9,90. Situaţie în care ea şi Elena Davâdova ar fi împărţit prima treaptă a podiumului. Nu s-a întâmplat asta! Karolyi şi-a dat seama la festivitatea de premiere, când a observat poziţionarea steagurilor naţionale - cel al URSS era mai sus. A chemat-o pe Nadia de pe podium. „Pe tabelă a apărut din nou nota: 9,85. Am mai dărâmat-o o dată! Timp de 45 de minute, scandalul a continuat în faţa spectatorilor. În cele din urmă, am părăsit festivitatea de premiere şi, în timp ce ieşeam, un reporter de la ABC m-a întrebat ce părere aveam despre competiţie. I-am spus, sincer, că niciodată nu mai văzusem ceva atât de nedrept, atâta corupţie şi atât de puţin spirit olimpic".
Nadia avea să se revanşeze în concursul pe aparate, unde a obţinut medalia de aur la bârnă şi sol. Iar nedreptatea ce i-a fost făcută la individual compus a fost evidenţiată şi de faptul că Elena Davâdova, cea favorizată de arbitraj, n-a reuşit atunci să obţină decât un „argint". La bârnă.
"Nadia Comăneci a concurat admirabil la individual compus, unde i-a fost pur şi simplu furată medalia olimpică de aur."
Cristian Ţopescu
comentator Televiziunea Română
Ţopescu, spionat de sovietici
În timpul Jocurilor Olimpice de la Moscova, Cristian Ţopescu a sesizat că tehnicienii Televiziunii Sovietice ataşaţi pe lângă el şi ceilalţi comentatori trăgeau cu urechea la ceea ce spuneau. „Colegul Octavian Vintilă, care transmitea de la mică distanţă de mine, pentru radio, s-a şi luat la ceartă cu un asemenea tehnician mascat, care îi asculta comentariul. A fost una dintre puţinele ocazii de acest fel în care nu numai că nu am fost arestat, dar am primit chiar felicitări de acasă pentru «felul patriotic în care am comentat»".
Bela Karolyi a fost „pus la zid" la CC al PCR
Spre deosebire de momentul Praga din 1977, când a ordonat retragerea gimnastelor noastre de la CE, de data aceasta, Nicolae Ceauşescu s-a făcut că nu vede arbitrajul ostil echipei feminine a României. La revenirea de la Moscova, Bela Karolyi (foto) a fost chemat la raport, la Comitetul Central al PCR. Cum nu mai avea nici sprijinul lui Ilie Verdeţ, care nu mai era prim-ministru, antrenorul a fost pus la zid. I s-a reproşat că a făcut scandal, jignindu-i pe prietenii comunişti de la Moscova. N-a fost lăsat să vorbească, aşa că şi-a anunţat demisia! Bela Karolyi s-a temut atunci că va fi arestat, mergând pe drumuri ocolitoare spre Deva. Nu s-a întâmplat aşa. Ba chiar a fost rechemat la lot după puţin timp.
Medaliile Nadiei până în 1980
1975 CE - 4 aur
1976 JO - 3 aur, 1 argint, 1 bronz
1977 CE - 2 aur, 1 argint
1978 CM - 1 aur, 1 argint
1979 CM - 1 aur
1979 CE - 3 aur, 1 bronz
1980 JO - 2 aur, 2 argint
Total: 16 aur, 5 argint, 2 bronz
Notă: CE- Campionatul European, JO- Jocurile Olimpice, CM- Campionatul Mondial