Partizanii lui „înainte era mai bine“

Nostalgici după comunism sunt şi românii care o duc mai rău acum, însă şi cei care o duc mai bine, dar sunt nemulţumiţi de conducători. Fie că li se pare că trăiau mai bine înainte de 1989, fie le place viaţa lor de acum, dar îi detestă pe guvernanţi, nostalgicii după comunism se înverşunează în vremuri de criză.

Circula un banc, mai demult, despre un bătrân care stătea la coadă, pe vremea lui Gorbaciov, şi care le spune nepoţilor: „Ce bine era pe vremea lui Stalin!”. Contrariaţi, copiii îi amintesc despre exil, dictatură şi război, iar bătrânul le răspunde: „Era bine. Eram tânăr şi mă iubeau fetele”.

Cam pe acelaşi mecanism al retrăirii „celor mai frumoşi ani” funcţionează şi nostalgia comunismului care-i cuprinde pe foarte mulţi români, în special când economia merge prost. „Cui i-e mai bine azi?

Înainte era de o mie de ori mai bine, chiar dacă era Ceauşescu. Acum e bine pentru borfaşi şi pentru hoţii care sunt la putere”, spune Nicolae Dumitru, de 64 de ani, nervos  pentru că tocmai şi-a plătit factura la telefon la „cei mai mari hoţi”. 

Ca el sunt 32 la sută din români, potrivit Barometrului de Opinie Publică din 2007. Procentul era şi mai mare în 1999, când 39 la sută spuneau că era mai bine înainte de 1989, iar alţi 22 la sută, că era chiar mult mai bine.

Ceauşescu, pentru unii bun, pentru alţii rău

Dintre liderii politici, Ceauşescu rămâne cea mai controversată personalitate, considerat de o cincime dintre români „cel mai bun” lider politic din România ultimilor 100 de ani, iar de o altă cincime, liderul care „a făcut cel mai mare rău” ţării.

„Susţinerea pozitivă o are din partea celor care consideră că înainte de 1989 «se trăia mai bine» decât în prezent şi că tot atunci «era mai multă libertate» decât în prezent”, scrie sociologul Dumitru Sandu în Barometrul de Opinie Publică 1998-2007, realizat de Fundaţia Soros.

Din datele studiului rezultă că nostalgicii nu sunt „semnificativ mai în vârstă sau mai săraci sau mai puţin educaţi”, dar sunt mai puţin conectaţi la „informaţia modernă” de pe internet.

„Altfel spus, sunt cei care au trăit mai bine în perioada comunistă, continuă să aibă relaţii influente, nu s-au îmbogăţit după 1989 şi au rămas relativ izolaţi sub aspect cultural, neconectaţi la fluxurile de modernizare electronică”, se mai arată în raportul de cercetare.

Nostalgicii, în opinia sociologului, se pot împărţi în două grupe: cei nemulţumiţi de nivelul de trai din prezent (aproximativ două treimi) şi cei relativ mulţumiţi de viaţa lor de acum, dar nemulţumiţi de Guvern (o treime). Cei din prima categorie sunt mai în vârstă, cu aproximativ 6-8 ani, în medie.

Tinerii moştenesc nostalgia părinţilor

Un alt studiu, realizat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale în vara anului trecut, arată că şi mulţi dintre studenţi sunt nostalgici. Astfel, 30 la sută din cei peste 2.400 de studenţi din sistemul de stat şi cel privat care au participat la sondaj au spus că în România era mai bine înainte de 1989 din punctul de vedere al nivelului de trai, iar 32 la sută, că sistemul educaţional era mai performant înainte.

Sociologul Mirel Bănică spune că „memoria” tinerilor despre comunism aparţine, de fapt, părinţilor, care au vorbit în familie despre cât de bine sau de rău a fost şi au transmis asta copiilor.

Mirel Bănică povesteşte şi că a fost mirat să vadă că studenţii pe care i-a avut la un curs susţinut la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative ştiau mai multe despre comunism decât credea el, „de la mama, de la tata, de pe YouTube.com şi de la B1 TV (din filmele de arhivă – n.r.)”.

Comunismul din poveşti

 „Dacă vin dintr-o familie care a trăit bine în comunism, mi se spune tot timpul ce bine era, asta voi spune şi eu copiilor mei, chiar dacă n-am trăit”, spune sociologul Bănică. Într-o familie de deţinuţi politici se va vorbi însă despre crimele comunismului, ceea ce va fi transmis şi copiilor. 

De la amintiri la utopii comuniste

Nostalgicii după mirosuri, sunete şi obiceiuri de altădată îşi scriu „amintirile naive din perioada roşie” pe site-ul LaTrecut.ro, deschis în 2006 de Cristian „Igu” Vasile, care avea „o mulţime de goluri în memorie” pe care le-a umplut prin „efortul colectiv” de pe site ce i-a permis să meargă spre viitor „mult mai împăcat cu trecutul”.

Comunismul e un vis. Poţi să mori cu el sau să cauţi să-l realizezi. Noi suntem cei care vrem să-l realizăm.

Petre Ignat fondatorul NPCR

Unii îşi amintesc de frigul crâncen din casă, de „gazele care abia pâlpâiau”. Alţii, despre „când au fost făcuţi pionieri”, de cravată roşie şi, opţional, „cordeluţa cu cele două pampoane hidoase”, defilările de 23 august sau de lampa cu petrol „cu care ne beleam ochii făcându-ne temele când seara se făcea economie forţată la curent”.

Cei care nu se regăsesc în „capitalism” şi cred că „un partid comunist este singura concepţie opozabilă actualei clase politice” se întâlnesc cam o dată pe lună, la diverse comemorări, adunaţi de Petre Ignat, cel care a înfiinţat, în 2003, „sub formă de comitet de iniţiativă”, Noul Partid Comunist Român (NPCR).

Născut în aceeaşi zi cu Petru Groza (7 decembrie), dar în 1955, Ignat spune că un comunist nu poate fi nostalgic. „Un comunist este vizionar. Se gândeşte întotdeauna înainte, e un revoluţionar”. El spune că partidul său are mii de simpatizanţi, deşi există doar pe internet. Se vor aduna astăzi la mormântul soţilor Ceauşescu, ca în fiecare an, de ziua „tovarăşului”.

Ignat nu a fost membru de partid înainte de 1989, „nu pentru că n-a vrut”, dar a făcut caiac de performanţă şi nu a putut. La Revoluţie avea 34 de ani şi construia de unul singur un vestiar pentru sportivii pe care-i antrena la popice.

Face taximetrie de 25 de ani şi spune că s-a licenţiat şi în Drept, după Revoluţie. A fost membru FSN, PRM şi al Partidului Muncitoresc, dar a renunţat la toate pentru că „nu s-au lipit”. A creat NPCR pentru că vrea să „meargă mai departe cu ideologia”.

Cum ne împăcăm cu trecutul

Nostalgia este un termen destul de recent, din secolul al XVII-lea, „forjat” de un medic elveţian, Johannes Hofer, care se întreba de ce dezertau soldaţii.

„De dor de casă”, spune sociologul Mirel Bănică, cel care a încercat să definească nostalgia românilor pentru comunism şi împreună cu participanţii de la un atelier pe care l-a susţinut anul trecut, organizat de Fundaţia Calea Victoriei.

Nostalgia, greu de definit

„N-am reuşit s-o definesc pentru că am procedat ca la puzzle-urile din copilărie, trebuia să reconstituim o imagine. Am vorbit despre anumite fenomene nostalgice, despre cum se manifestă ea, despre prezenţa trecutului în spaţiul public”, a povestit sociologul. Toţi aceşti termeni se regăsesc în „vocabularul curent în Occident”, spune Bănică, la noi însă de-abia încep să apară.

 „Manifestările de recuperare a trecutului”, nostalgice sau nu, au început în România în anii 1998, 1999, mai spune sociologul. „Primii au fost cei din publicitate” şi aşa au apărut reclamele la ciocolata Rom Tricolor, salamul Victoria sau berea Bucegi.

Dar asta s-a întâmplat când „românii au început să-l digere, în mentalul colectiv, când au început să-l uite pe Ceauşescu”, spune sociologul. „Nu puteau râde de el mai devreme”.

Un rol important în acest „joc al memoriei”, al încercării de a ne cunoaşte şi înţelege trecutul l-a avut, în opinia lui Bănică, raportul Comisiei Tismăneanu, pe baza căruia Traian Băsescu a condamnat oficial crimele comunismului, în anul 2006.  „Oamenii au înţeles mai bine ce s-a petrecut, pe de-o parte, iar pe de altă parte s-au definit mai bine pe ei înşişi”.

E nevoie şi de condamnări şi de nostalgii

Studiile făcute în Germania de Est arată că şi printre fostele cadre ale armatei de aici există nostalgie după comunism, pentru că atunci aveau privilegii, erau bine plătiţi, aveau un statut în societate, povesteşte Mirel Bănică.

Motivele nostalgiei românilor sunt foarte asemănătoare, după cum o arată studiile.  Există oameni care-şi regretă poziţia socială de dinainte de 1989, la fel cum sunt şi bătrâni care au nostalgia tinereţii care a coincis cu regimul comunist.

În opinia sociologului, important este să găsim calea de mijloc. „Să nu devenim nostalgici, dar nici să nu avem o viziune neagră asupra comunismului”. Există loc şi pentru analize care să arate atrocităţile regimului, dar şi pentru recuperarea amintirilor.