VIDEO Miliardarul Richard Branson, spre adâncuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La bordul submarinului său, Virgin Oceanic, fabricat dintr-un aliaj de titan şi fibră de carbon, Richard Branson va pleca într-o călătorie de explorare a adâncurilor oceanelor.

Aventura va dura, per total, doi ani. Aparatul are un singur loc şi e proiectat să reziste la o presiune de 1.500 de ori mai mare decât cea la care rezistă avioanele. Branson va începe marea aventură la sfârşitul acestui an, iar primul obiectiv dintre cele cinci aflate pe listă este Groapa Marianelor, din Oceanul Pacific, aflată la 11.034 de metri adâncime. Vor urma Groapa Puerto Rico (Atlantic, 8.605 metri), Groapa Diamantelor (Indian, 8.047 metri), Groapa Meteor (Atlanticul de Sud, 7.235 de metri) şi Adâncimile Molloy (Arctic, 5.608 metri).

„Când cineva îmi spune «aşa ceva e imposibil», eu vreau să demonstrez că nu e adevărat. Cu ajutorul submarinului vom descoperi forme de viaţă nemaivăzute până acum. Este o mare provocare. În caz de pericol, nimeni şi nimic nu ne va putea salva de acolo", a declarat miliardarul, citat de cotidianul britanic „The Daily Mail".

Dacă totul va decurge conform planului, Richard Branson şi partenerul său de aventură, navigatorul american Chris Welsh, vor petrece în adâncuri, închişi în capsula submarinului, până la 12 ore, în întuneric şi frig cumplit.  Richard Branson, în vârstă de 60 de ani, este proprietarul grupului Virgin Group, din care fac parte peste 400 de companii. Potrivit revistei „Forbes", averea sa este estimată la peste 4 miliarde de dolari. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite